Decizia nr. 880 din 28.10.2008
28.10.2008

privind somarea S.C. BG MEDIA S.R.L.,
pentru postul Bucovina TV
S.C. BG MEDIA S.R.L.
Str. Iacob Zadic bl. 76, sc. E, et. 2, ap 6
Loc. Suceava Judeţul Suceava
pentru postul de televiziune Bucovina TV Suceava
Calea Unirii nr. 31A, Suceava
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 28 octombrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la respectarea regimului difuzării publicităţii politice în cadrul emisiunii „Sara pe deal”, difuzată în data de 7 octombrie 2008, de postul Bucovina TV.
Postul de televiziune Bucovina TV aparţine S.C. BG MEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 336/25.07.2005, decizia de autorizare nr. 1232.0/23.01.2007 pentru postul Bucovina TV din localitatea Suceava).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SC BG MEDIA SRL a încălcat prevederile art. 155 alin. (2) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 18 din Decizia nr. 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Codul audiovizualului, publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.
Conform prevederilor art. 18 din Decizia nr. 792/2008 :
“(1) În perioada dintre intrarea în vigoare a prezentei decizii şi începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu vor difuza emisiuni electorale şi spoturi electorale, astfel cum acestea sunt definite la art. 8, respectiv la art. 14, şi nici spoturi publicitare comerciale sau alte producţii audiovizuale care transmit sau induc mesaje electorale.
(2) Până la începerea campaniei electorale emisiunile informative şi de dezbatere vor respecta prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual şi nu vor avea caracter de propagandă electorală”.
În fapt, postul Bucovina TV a difuzat, în data 07.10.2008, începând cu ora 21.30, şi, în reluare, miercuri 08.10.2008, ora 10.30, o ediţie a emisiunii „Sara pe deal”, emisiune în cadrul căreia au participat, în calitate de invitaţi, domnii Adrian Botezatu (analist politic), Ioan Bălan (candidat PD-L pentru Camera Deputaţilor în colegiul Burdujeni-Suceava), Orest Onofrei (candidat PD-L pentru Senatul României în colegiul Suceava), Marius Vătafu (secretar general al PD-L Suceava).
Moderatorul emisiunii a fost domnul Bogdan Gheorghiu, iar tema discuţiilor a fost anunţată sub titlul „Problema votului uninominal”.
În cadrul discuţiilor, invitaţii emisiunii, candidaţi la alegerile din 30 noiembrie 2008, şi-au prezentat părţi din programele electorale. Redăm din raportul de monitorizare :
Moderator - întrebare de la o cetăţeană : „dacă este luat în vedere şi tineretul ?” A doua întrebare, dacă v-aţi gândit să-i aduceţi înapoi pe cei plecaţi în străinătate ?”
Ioan Bălan :”Categoric, am în programul politic şi o chestiune privind problema tineretului. Dacă voi ajunge în Parlamentul României voi iniţia o lege privind construcţia de locuinţe pentru tineret... Da şi eu personal, cât şi partidul avem în plan această strategie...noi vrem să creăm locuri de muncă sigure care să motiveze pe cei plecaţi în străinătate.”
În continuare, au fost făcute comentarii pe acest subiect. Domnul Orest Onofrei, invitat al emisiunii, a afirmat că : „....domnul Theodor Stolojan ar trebui să fie prim ministru.”
În cadrul emisiunii, a mai fost prezentat şi un material înregistrat, realizat de către PD-L în campania alegerilor locale 2008 de la Suceava, pus la dispoziţie de către domnul Orest Onofrei.
În acest material s-a afirmat că, în aprilie 2007, partidul a fost scos din cabinetul Tăriceanu. Au fost difuzate imagini privind istoricul PD-L la Suceava şi imagini de la un miting organizat în localitate, la care au participat domnii Traian Băsescu, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Ioan Lungu, Ioan Bălan, montajul cuprinzând şi un spot, imagine statică, în care pe ecran apărea scris : „Theodor Stolojan alege uninominalul, votează Stolojan, îl meriţi pe cel mai bun”.
Având în vedere conţinutul emisiunii menţionate, membrii Consiliului au constatat că aceasta s-a transformat în publicitate politică.
Consiliul a constatat, de asemenea, că radiodifuzorul nu a respectat reglementările legale referitoare la echilibrul, obiectivitatea şi imparţialitatea emisiunilor informative şi de dezbateri. Prin promovarea de care au beneficiat invitaţii şi formaţiunea politică pe care aceştia o reprezintă, emisiunea a avut, în fapt, un caracter de propagandă electorală, ceea ce contravine normelor legale în vigoare.
Potrivit prevederilor audiovizuale, promovarea candidaturii sau a programelor politice poate fi făcută numai în cadrul emisiunilor electorale de promovare ori în emisiunile electorale de dezbatere - în cadrul cărora radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor, reprezentanţilor competitorilor electorali, jurnaliştilor, analiştilor şi altor invitaţi.
Conform Deciziei 792/2008, aceste emisiuni pot fi difuzate numai în perioada legală de campanie electorală, respectiv între 31 octombrie şi 29 noiembrie 2008.
Codul audiovizualului defineşte publicitatea politică, la alin. (1) al art. 155, ca fiind promovarea unui partid, a unui om politic sau a unui mesaj politic.
Or, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, publicitatea politică se poate difuza numai în perioada de campanie electorală, cu respectarea condiţiilor expres reglementate pentru aceasta.
De asemenea, având în vedere faptul că, la data difuzării emisiunii, campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor nu începuse, Consiliul apreciază că difuzarea acesteia este de natură să afecteze climatul politic, întrucât a fost transmis publicului telespectator un mesaj politic cu caracter electoral în afara campaniei electorale.
Legislaţia electorală reglementează în mod expres modul de desfăşurare a campaniei electorale şi prevede pentru aceasta anumite condiţii, în scopul respectării unor reguli de echitate, echilibru şi imparţialitate.
În temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare, a dispoziţiilor art. 20 din Decizia nr. 792/ 2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale, şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice S.C. BG MEDIA S.R.L. pentru postul de televiziune BUCOVINA TV din localitatea Suceava şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, SC BG MEDIA SRL - pentru postul Bucovina TV - are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul Bucovina TV cu somaţie publică, întrucât emisiunea „Sara pe deal”, difuzată în data de 7 octombrie 2008, a avut caracter de propagandă electorală, fapt ce contravine prevederilor legale în vigoare.
Potrivit acestor dispoziţii, publicitatea politică este permisă numai în perioadele de campanie electorală, iar în perioada anterioară începerii campaniei electorale, emisiunile de dezbatere vor respecta prevederile Codului audiovizual referitoare la echilibru, obiectivitate şi imparţialitate şi nu vor avea caracter de propagandă electorală.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.