Decizia nr. 404 din 20.05.2008

20.05.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. ONE PRODUCTION SRL,

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 68, camera 5 Loc. Alba Iulia, Jud. Alba Tel/fax : 0358/40.11.54

pentru postul de televiziune ONE TV

Str. Mihai Viteazul nr. 31(Casa de Cultură a Sindicatelor) Alba Iulia, Jud. Alba

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către radiodifuzori a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale ce urmează a se desfăşura în data de 1 iunie 2008. Postul de televiziune ONE TV aparţine S.C. ONE PRODUCTION SRL (licenţă audiovizuală nr. TV 110.4/16.01.1996 şi decizia de autorizare nr. 317.0-1/09.11.1999 pentru localitatea Alba Iulia, judeţul Alba).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 63 alin. (2), art. 67 alin. (1) şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) : « (2) Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii. » Prevederile art. 67 alin. (1) dispun că radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial. Conform art. 68 alin. (1), emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa. În fapt, în perioada 02-15 mai 2008, prezenţa candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile informative ale postului One TV a fost următoarea :

Apartenenta politica TOTAL stiri /saptamana /persoana
PD-L 2

De asemenea, în perioada monitorizată, prezenţa candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile electorale ale postului One TV a fost următoarea :

|TOTAL stiri /saptamana /persoana |TOTAL durata stiri/saptamana/persoana [hh:mm:ss] PD-L 6 PSD 8 PNL 6

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 67/2004. Astfel cum rezultă din situaţia prezentată de Serviciul Inspecţie, în perioada monitorizată, prezenţa reprezentanţilor partidelor politice aflate în competiţie electorală nu a fost echilibrată, fapt de natură să afecteze corectitudinea desfăşurării campaniei electorale, condiţie instituită de prevederile art. 63 din Legea nr. 67/2004.

Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru în privinţa participărilor în emisiunile informative şi de dezbatere electorală a partidelor politice, în sensul că la emisiunile informative au fost prezentate ştiri numai despre reprezentanţii PD-L, iar în emisiunile electorale au participat numai reprezentanţi ai unor partide (PD-L, PSD şi PNL), în timp ce reprezentanţii altor partide politice aflate în competiţie electorală nu au fost prezenţi în nicio emisiune electorală. În acest fel, radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 68 din Legea nr. 67/2004, întrucât candidaţilor nu li s-au asigurat condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pe perioada campaniei electorale. Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus şi votat sancţionarea radiodifuzorului cu somaţie publică.

În temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 ale aceleiaşi legi, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. ONE PRODUCTION SRL pentru postul ONE TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate. Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ONE TV cu somaţie publică, întrucât în emisiunile informative şi electorale, difuzate în perioada 02 - 15 mai 2008, nu a asigurat condiţii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii, fapt ce contravine prevederilor art. 63 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 din actul normativ invocat, postul de televiziune ONE TV este obligat să asigure, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.