Decizia nr. 419 din 20.05.2008
20.05.2008

privind somarea S.C. CARGO SPEED SRL. cu sediul în Sibiu, Str. Nicolae Teclu nr. 15 judeţul Sibiu
pentru postul TV SIBIU str. Abatorului nr. 35
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către postul TV SIBIU a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale ce urmează a se desfăşura în data de 1 iunie 2008.
Postul TV SIBIU aparţine radiodifuzorului S.C. CARGO SPEED SRL (licenţa audiovizuală nr. TV 028.2/01.03.1993 şi decizia de autorizare nr. 079.4/31.05.2005).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că S.C. S.C. CARGO SPEED S.R.L. a încălcat prevederile art. 63 alin. (2), art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) :
« (2) Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii. »
Prevederile art. 67 alin. (1) dispun că radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.
Conform art. 68 alin. (1), emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.
În fapt, în perioada 02–15.05.2008, în emisiunile informative ale postului TV SIBIU au fost prezentate ştiri despre candidaţii şi reprezentanţii formaţiunilor politice, după cum urmează :
Apartenenţa politică | Număr apariţii perioada 05-09 mai 2008 | Număr apariţii perioada 12-16 mai 2008 |
PD-L | 2 | 2 |
PSD | 5 | 2 |
PNL | 0 | 4 |
FDGR | 0 | 4 |
PNTCD | 0 | 4 |
De asemenea, în perioada menţionată, prezenţa candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile electorale a fost următoarea :
Apartenenţa politică | Număr apariţii perioada 05-09 mai 2008 | Număr apariţii perioada 12-16 mai 2008 |
PRM | 0 | 2 |
PSD | 2 | 0 |
PIN | 0 | 1 |
PNTCD | 0 | 2 |
Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 67/2004.
Astfel cum rezultă din situaţia prezentată de Serviciul Inspecţie, în perioada 02 - 16 mai 2008, prezenţa în emisiunile electorale şi în cele informative a reprezentanţilor partidelor politice aflate în competiţie electorală nu a fost echilibrată, fapt de natură să afecteze corectitudinea desfăşurării campaniei electorale, condiţie instituită de prevederile art. 63 din Legea nr. 67/2004.
Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru în privinţa participărilor în emisiunile electorale, deoarece radiodifuzorul a prezentat doar reprezentanţi ai anumitor partide, în timp ce reprezentanţi ai altor partide aflate în competiţia electorală nu au fost prezentaţi în nici o emisiune electorală.
În acest fel, radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 68 din Legea nr. 67/2004, întrucât candidaţilor nu li s-au asigurat condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pe perioada campaniei electorale.
În temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 al aceleiaşi legi, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. CARGO SPEED S.R.L. pentru postul TV SIBIU şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei CNA nr. 52/2003 S.C. CARGO SPEED S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, din care o dată în principala emisiune de ştiri, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :
“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul TV SIBIU cu somaţie publică, întrucât în emisiunile informative şi electorale difuzate în perioada 2 - 16 mai 2008, nu a asigurat condiţii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii, fapt ce contravine prevederilor art. 63 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 din actul normativ invocat, postul TV SIBIU este obligat să asigure, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial."
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.