Decizia nr. 349 din 30.06.2015

08.07.2015


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. NICHI MEDIA S.R.L.
 cu sediul în SEBEŞ, Str. 24 Ianuarie, nr. 5, ap.1, Judeţul Alba CUI 19582988

 pentru postul RADIO ORION
 SEBEŞ, Str. 24 Ianuarie, nr. 5, Judeţul Alba

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 30 iunie 2015, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat nota întocmită de Biroul Licențe Autorizări cu privire la solicitarea S.C. NICHI MEDIA S.R.L. privind modificarea licenţei audiovizuale deţinută pentru difuzarea serviciului de programe de radio cu denumirea RADIO ORION. Postul RADIO ORION aparţine radiodifuzorului S.C. NICHI MEDIA S.R.L. (licenţa nr. R234.3/20.02.1997 elib. la 03.11.2011 şi dec.autorizare-init. : 281.0/12.11.1998, 281.2-1/30.11.2010 elib. la 03.02.2012). În urma analizării documentației prezentate, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. NICHI MEDIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor invocate din Legea audiovizualului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a solicita Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi lit. e) în conformitate cu care licenţa audiovizuală cuprinde datele de identificare a titularului acesteia, precum şi structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar şi, de asemenea, formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor. În fapt, din nota întocmită de Biroul Licenţe Autorizări, membrii Consiliului, au putut constata că radiodifuzorul S.C. NICHI MEDIA S.R.L. şi-a modificat structura acţionariatului fără să fi fost solicitat acordul Consiliului conform dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Lege, astfel :

Acţionariat Baza de date C.N.A. Certificat Constatator nr. 12288/25.05.2015
MATEI NICOLAE JR. 85% -
MATEI NICOLAE 15% -
CHIRILĂ DUMITRU - 50%
CĂTA SIMION ILIE - 50%

 Conform certificatul constatator nr. 12288/25.05.2015, depus de radiodifuzor la C.N.A., structura acţionariatului S.C. NICHI MEDIA S.R.L. este constituită din CHIRILĂ DUMITRU şi CĂTA SIMION ILIE cu o cotă de participaţie la benefici şi pierderi de 50-50%, însă din baza de date C.N.A. rezultă că în structura acţionariatului sunt menţionaţi alţi acţionari. Radiodifuzorul a solicitat acordul C.N.A. pentru modificarea acţionariatului prin cererea nr. 5012/26.05.2015, iar data ultimei înregistrări efectuate în Registrul Comerţului este de 15.05.2015, conform certificatului constatator nr. 12288/25.05.2015 din care rezultă o altă structură a acţionariatului societăţii decât cea declarată la C.N.A. anterior.
 Astfel, membrii Consiliului au putut constata că societatea NICHI MEDIA S.R.L., şi-a schimbat structura acţionariatului fără să fi solicitat acordul Consiliului, încălcând astfel prevederile art. 54 alin. (2). Având în vedere aceste, membrii Consiliului au propus sancţionarea radiodifuzorului S.C. NICHI MEDIA S.R.L. cu somaţie publică de intrare în legalitate.
 Supusă la vot, propunerea de somare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. h) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

 DECIZIE :

 Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. NICHI MEDIA S.R.L., titular al licenţei licenţa audiovizuală nr. R234.3/20.02.1997 elib. la 03.11.2011 şi dec.autorizare-init. : 281.0/12.11.1998, 281.2-1/30.11.2010 elib. la 03.02.2012 pentru postul de RADIO ORION, se sancţionează cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a Curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
 Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

 „Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat radiodifuzorul NICHI MEDIA S.R.L., deținător al postului RADIO ORION, cu somaţie publică, întrucât a modificat structura acţionariatului societăţii fără să solicite acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului, conform Legii udiovizualului.”

 Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.