Decizia nr. 731 din 11.09.2008

11.09.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. VLADY-SAT S.R.L.
cu sediul în BACĂU, str. Turbinei nr. 4

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 11 septembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la reţelele de cablu din localităţile Filipeşti, Enăcheşti, Tătărăşti, Dealu Morii, Găiceana şi Parincea, jud. Bacău, aparţinând S.C. VLADY-SAT S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. VLADY-SAT S.R.L. deţine avizele de retransmisie nr. A 6837/18.03.2008 pentru localitatea TĂTĂRĂŞTI, nr. A 6838/18.03.2008 pentru localitatea FILIPEŞTI, nr. A 6839/18.03.2008 pentru localităţile ENĂCHEŞTI, DEALU MORII, GĂICEANA şi PARINCEA, din judeţul Bacău.

Analizând raportul întocmit de inspectorul teritorial al CNA, membrii Consiliului au constatat că S.C. VLADY-SAT S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise. Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decizia CNA nr. 12/2003, astfel cum a fost modificată S.C. VLADY-SAT S.R.L. avea obligaţia legală să aducă la cunoştinţa CNA modificările intervenite în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.

ÃŽn urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al CNA, în următoarele localităţi, ce aparÅ£in S.C. VLADY-SAT S.R.L. s-au constatat următoarele :

  • în ziua de 10 iulie 2008, în localitatea FILIPEÅžTI, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, următoarele programe : FAVORIT TV, EUFORIA TV, U TV, CANAL TELESHOP ÅŸi ANTENA 3, iar programele DDTV, KISS TV, N24, MONEY CHANNEL, TRINITAS TV, TV FLUX, ESPN CLASSIC, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;
  • în data de 10 iulie 2008, în localitatea ENÄ‚CHEÅžTI, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, programele : U TV, ANTENA 3, B1 TV, EUFORIA TV ÅŸi CANAL TELESHOP, iar programele DDTV, PARTY TV, MONEY CHANNEL, TV FLUX, ESPN CLASSIC, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;
  • în ziua de 11 iulie 2008, în localitatea TÄ‚TÄ‚RĂŞTI, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, programele : B1 TV, CANAL TELESHOP, FAVORIT TV, U TV, ANTENA 3 ÅŸi EUFORIA TV, iar programele TVR INTERNAÅ¢IONAL, PARTY TV, MONEY CHANNEL, TV FLUX, ESPN CLASSIC, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;
  • în data de 11 iulie 2008, în localitatea DEALU MORII, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, programele : CANAL TELESHOP, MINIMAX, AXN ÅŸi FAVORIT TV, iar programele TVR INTERNAÅ¢IONAL, KISS TV, MONEY CHANNEL, TRINITAS TV, TV FLUX, TVRM, ESPN CLASSIC, JETIX PLAY, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;
  • în ziua de 11 iulie 2008, în localitatea GÄ‚ICEANA, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, programele : CANAL TELESHOP, B1 TV, EUFORIA TV, PRO TV INTERNAÅ¢IONAL, U TV, N24 ÅŸi FAVORIT TV, iar programele TVR INTERNAÅ¢IONAL, DDTV, KISS TV, PARTY TV, MONEY CHANNEL, TRINITAS TV, TV FLUX, ESPN CLASSIC, JETIX PLAY, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;
  • în data de 12 iulie 2008, în localitatea PARINCEA, jud. Bacău, se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată de CNA, programele : CANAL TELESHOP, B1 TV, ANTENA 2 ÅŸi FAVORIT TV, iar programele : TVR INTERNAÅ¢IONAL, KISS TV, MONEY CHANNEL, TRINITAS TV, TV FLUX, ESPN CLASSIC, JETIX, TRAVEL CHANNEL, DA VINCI LEARNING ÅŸi BEBE TV, deÅŸi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise ;

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii S.C. VLADY-SAT S.R.L. şi dispune intrarea în legalitate în termen de 7 zile, de la comunicarea prezentei decizii.

Potrivit dispoziÅ£iilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveÅ£i obligaÅ£ia de a transmite, în reÅ£elele de cablu din localităţile FILIPEÅžTI, ENÄ‚CHEÅžTI, TÄ‚TÄ‚RĂŞTI, DEALU MORII, GÄ‚ICEANA ÅŸi PARINCEA din judeÅ£ul Bacău, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancÅ£iunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. VLADY-SAT S.R.L. cu somatie publică, întrucât în reţelele de cablu din localităţile Filipeşti, Enăcheşti, Tătărăşti, Dealu Morii, Găiceana şi Parincea din judeţul Bacău a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acestora, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

Potrivit art. 74 din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii au obligaÅ£ia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puÅ£in 15 zile înainte de efectuarea acestora.”