Decizia nr. 392 din 26.03.2009

26.03.2009


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 26 martie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 3783/13.03.2009, privind spotul publicitar „Fruttia" difuzat de postul Naţional TV, în data de 11.03.2009. De asemenea, membrii Consiliului au luat în discuţie şi adresa nr. 4448/24.03.2009 emisă de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) cu privire la acelaşi spot publicitar.

Spotul „Fruttia" a avut următorul conţinut :

„În debutul spotului sunt prezentate două „personaje" sub formă de portocale, care au venit în vizită, în România, ca turişti.

Voce din off : Aşa suntem noi românii. Când avem oaspeţi din străinătate, facem tot ce putem ca să se simtă perfect. Cele două „personaje" portocale apar în fotografii în diverse locuri din România.

În continuare, au fost prezentate imagini cu „personajele" portocale aflate pe o plajă, unde se defăşura un joc. Între un tânăr şi cele cele două portocale a avut loc următorul dialog :

Personajul portocală : Acesta este sportul vostru naţional ?
Tânărul : Nu, e oina !
Personajul portocală : Oina ?
Tânărul : Da, vrei să jucăm ?
Personajul portocală : Da, da !
Tânărul : Ok !

În acest timp, tânărul loveşte, cu o bâtă, portocala din care ţâşneşte suc.

Voce din off : Aşa reuşim să-ţi oferim cel mai bun juice făcut aici din portocale venite de departe. Noul Fruttia, de la noul European Drinks. Spotul s-a încheiat cu imaginea unui pahar, care este umplut cu suc de portocale, şi a unei cutii de „Fruttia« pe care era inscripţionat textul : „100% Juice. »

În partea de jos a ecranului era titrat : „În timpul acestor filmări, nicio portocală nu a fost rănită."

În urma vizionării spotului respectiv, membrii Consiliului au constatat că acesta a fost difuzat cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din actul normativ invocat, informaţiile prezentate în spoturi publicitare sau în emisiuni de teleshopping nu trebuie să inducă în eroare publicul, direct ori prin omisiune, în privinţa caracteristicilor produsului şi, în special, a naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei, precum şi a metodelor de fabricaţie ori de producţie.

Conform art. 136 din Codul audiovizualului, în cazul în care publicitatea pentru sucuri şi băuturi răcoritoare este ilustrată cu fructe şi/sau legume, se va preciza în procente cantitatea de fructe şi/sau legume.

Membrii Consiliului au constatat că afirmaţia conţinută în cuprinsul spotului, potrivit căreia „Aşa reuşim să-ţi oferim cel mai bun juice făcut aici din portocale venite de departe’ transmite o informaţie menită a induce în eroare publicul asupra metodelor de fabricaţie, inducând ideea că această băutură răcoritoare se obţine direct prin prelucrarea (stoarcerea) fructelor, informaţie contrazisă de datele oferite de producător pe ambalajul produsului respectiv.

De asemenea, spotul induce publicul în eroare şi cu privire la faptul că sucul ar fi produs din portocale, în condiţiile în care, conform inscripţionării de pe ambalaj, materia primă utilizată în producţia sucului de portocale promovat prin spotul în cauză este concentratul de portocale, iar nu fructul ca atare, astfel cum rezultă din conţinutul spotului „Fruttia".

Sub aceste aspecte, Consiliul a fost sesizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin adresa emisă sub nr. 4731/12.03.2009, înregistrată la CNA sub nr. 3783/13.03.2009. În luarea unei decizii obiective, Consiliul a luat în considerare şi punctul de vedere exprimat de instituţia abilitată în publicitate, respectiv RAC, transmis prin adresa nr. 58/23.03.2009 şi înregistrată la CNA sub nr. 4448/24.03.2009.

Consiliul a constatat că spotul pentru băutura răcoritoare „Fruttia" nu a respectat nici condiţiile de difuzare prevăzute de art. 136 din Codul audiovizualului, în sensul că spotul nu a oferit informaţii obligatorii cu privire la procentul de pulpă de portocală conţinut, astfel cum impune norma invocată.

Reglementările în vigoare din domeniul audiovizualului dispun că publicitatea şi teleshoppingul trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării corecte, iar durata publicităţii şi a teleshoppingului nu constituie un motiv care să justifice înlăturarea obligaţiilor de informare corectă a publicului în legătură cu bunurile sau serviciile promovate.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului are obligaţia de a proteja interesele publicului şi, în acest scop, de a interveni pentru ca orice radiodifuzor să ofere publicului o informaţie corectă şi completă pe care acesta să o poată folosi în forma ce i-a fost prezentată, obligaţie prevăzută de legislaţia specifică domeniului audiovizual.

Pentru aceste considerente, constatând că publicitatea pentru produsul „Fruttia" se face fără a fi respectate condiţiile de difuzare a publicităţii prevăzute de art. 114 alin.(1) lit. a) şi de art. 136 din Codul audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, intrarea de îndată în legalitate, în sensul ca aceasta să fie difuzată cu respectarea regulilor unei informări corecte în materie de publicitate.