Decizia nr. 1068 din 09.12.2009
09.12.2009
privind somarea radiodifuzorului S.C. GLOBAL VIDEO MEDIA S.A.
cu sediul în Bucureşti, sector 1,
Bd. Gheorghe Brătianu, nr. 26, parter
pentru postul ALPHA TV PLOIEŞTI
cu sediul în Ploieşti, Str. Mihai Eminescu nr. 7
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 9 decembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de inspecţie cu privire la modul în care postul Alpha Tv Ploieşti a respectat, după încheierea campaniei electorale, prevederile Deciziei 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.
Postul aparţine ALPHA TV radiodifuzorului S.C. GLOBAL VIDEO MEDIA S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 225.3/20.06.2000 şi decizia de autorizare nr. 390.2-1/06.3.2007).
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 8 din Decizia 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.
Potrivit normelor invocate :
“Cu 24 de ore înaintea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 9”.
În fapt, după încheierea campaniei electorale, în ziua de duminică, 6 decembrie 2009, începând cu ora 12.03, postul Alpha Tv a difuzat în reluare, timp de circa 38 de minute, emisiunea “Talk-show de week-end”, difuzată iniţial duminică, 29 noiembrie 2009. Emisiunea, cu tema “România cui ?” , a fost moderată de dl. Cătălin Mihalache, invitat în emisiune fiind dl Gheorghe Tilică.
În cadrul emisiunii s-au adus în discuţie mai multe aspecte privind problemele economice şi politice cu care se confruntă România, temele privind : rolul preşedintelui României în comparaţie cu preşedintele Italiei, care nu se implică în politică, instituţiile Uniunii Europene şi cine ne reprezintă în Parlamentul European, infrastructura, construcţii, agricultură, irigaţii. În cadrul discuţiilor, unele comentarii au avut caracter electoral.
Redăm din raportul de monitorizare :
Invitat : … Ce traim astăzi, concret. Dacă ne uităm astăzi la o parte a eşicherului politic îi acuză pe ăştia de hoţi…Aştia hoţi, ăştia hoţi…Dle un hoţ trebuie să fure de undeva. Grămada aia care trebuie s-o fure hoţii cine a făcut-o ?
Moderator : Păi ăia de ziceaţi dumneavoastră mai devreme, socialiştii…
Invitat : Socialiştii, comuniştii…nu mai acuzaţi pe comunişti dle. Comuniştii sunt interzişi prin lege în Tara Românească făcută de fostul tovarăş, acum domn Iliescu.
……..
Moderator : …da la noi, e taman pe dos : ta, ta, ta, trompetist de la început până la sfârşit..
Invitat : Ar fi bine dacă am auzi preşedintele, nu să-l caracterizeze pe celălalt…
Moderator : Nu, nu vorbim de asta…Dle, omul ăsta are cu totul şi cu totul alt rol în stat. În conformitate cu ce scrie în Constituţie, nu are un rol de reprezentare ...
Invitat : de mediere, reprezentare, de aplanare a conflictelor între partide…
Moderator : …se amplifică din ce în ce mai tare…
Invitat : Se amplifică pentru că e o zonă care-i interzisă şi aicea mă refer …la oamenii care nu se mai implică… pentru că ce este la noi după 1989 este o ideologie numai de acaparare…de distrugere şi de acaparare prin forţă a tot ce se poate acapara…
Moderator : Dar este legea compensaţiei care nu prea se pupă cu ce spuneţi dumneavoastră : “Iei, iei dar trebuie să şi dai la un moment dat, nu ?”
.........
Moderator : Dle eu sper ...Noi merităm altceva, merităm să trăim mai bine. Dar nu din chestii d-astea aruncate ca şi slogan. Nu, la propriu.
Invitat : Fapte. Ne-am săturat de vorbe, de gargară de acest dialog de ţaţe...Nu se mai poate la nivel de şef de stat să începi să caracterizezi un om de sus până jos că-i aşa, că nu-i aşa, că i-a dat bani lu soacra-sa....
Faţă de cele reţinute în raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că unele comentarii făcute în cadrul emisiunii au avut caracter vădit electoral, astfel încât, reluarea unei părţi din emisiunea „Talk-show de week-end” a constituit o încălcare a dispoziţiilor art. 8 din Decizia 853/2009, dispoziţii potrivit cărora, prezentarea emisiunilor electorale, a comentariilor cu caracter electoral sau prezentarea în programe a reprezentanţilor partidelor sau alianţelor care susţin candidaţi este interzisă cu 24 de ore înaintea votării şi până la închiderea urnelor.
În aceste condiţii, membrii Consiliului au propus şi au votat sancţionarea radiodifuzorului cu somaţie publică.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Decizia CNA nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. GLOBAL VIDEO MEDIA S.A. pentru postul Alpha Tv.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ALPHA TV cu somaţie publică, întrucât în data de 6 decembrie 2009, ziua votării, a difuzat în reluare o emisiune în cadrul căreia au fost făcute comentarii cu caracter electoral, fapt ce contravine dispoziţiilor legale potrivit cărora cu 24 de ore înaintea votării şi până la închiderea urnelor, este interzisă prezentarea emisiunilor electorale, a comentariilor cu caracter electoral sau prezentarea în programe a reprezentanţilor partidelor sau alianţelor care susţin candidaţi”.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.