Decizia nr. 445 din 07.04.2009
07.04.2009

privind somarea S.C. CTV MEDIA GROUP S.A.,
cu sediul în MAMAIA, Hotel Parc, et. 14, jud. Constanţa
pentru postul de televiziune CTV
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 aprilie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 4003/17.03.2009, privind difuzarea, în perioada 09-16 martie 2009, a promo-ului pentru filmul documentar „Zeitgeist”, transmis de postul de televiziune CTV.
Postul de televiziune CTV aparţine radiodifuzorului S.C. CTV MEDIA GROUP S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 233/16.10.2008 şi decizia de autorizare nr. 1530.1/05.11.2008).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor invocate, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.
În fapt, în perioada 09-16 martie 2009, postul de televiziune CTV a promovat, în fiecare zi, printr-un anunţ promo, filmul documentar “ZEITGEIST”, care urma să se difuzeze din 16 martie. Clipul de promovare a fost difuzat la orele : 09.56, 10.56, 11.56, 12.56, 14.14, 14.56, 15.56, 16.14, 16.56, 17.56, 18.56 şi 19.56.
Promo-ul pentru filmul documentar “ZEITGEIST” a conţinut imagini ce surprindeau suferinţa unor copii provocată de ororile unor evenimente din istorie, cât şi secvenţe şocante, cum ar fi aruncarea unui cadavru într-o groapă în care se aflau alte cadavre.
Comentariul ce a însoţit aceste imagini a fost următorul :
Voce din off : „Controverse, conspiraţii, comploturi ; noua ordine mondială, religie, politică, adevăruri incomode, într-un documentar care-a şocat întreaga lume ! Zeitgeist – un film incomod şi controversat, acum, la CTV ! Şase episoade care-ţi deschid ochii ! Din 16 martie de la ora 23, pregăteşte-te să vezi realitatea aşa cum nu ai mai văzut-o niciodată !”.
Materialul audiovizual difuzat a avut o durată de 55 de secunde şi a fost însoţit de textul „Acest program este interzis minorilor sub 15 ani” şi de semnul de avertizare corespunzător.
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a respectat normele legale în materie de protecţie a copiilor.
În raport de conţinutul acestui clip de autopromovare, radiodifuzorul avea obligaţia de a ţine cont de faptul de intervalul orar de difuzare, ca măsură de protecţie a minorilor.
Această protecţie se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea acestora în intervale orare la care copiii nu au acces audio sau video la programele respective.
Având în vedere că imaginile inserate în cadrul clipului publicitar de autopromovare a filmului documentar “Zeitgeist” au fost şocante şi că spotul a fost difuzat la ore la care copiii au acces neîngrădit la programele audiovizuale, membrii Consiliului au apreciat că aceste imagini au fost de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a acestora.
Consiliul consideră că promovarea acestui film documentar putea fi făcută fără ilustrarea cu imagini şocante, astfel încât eventualul impact emoţional negativ asupra copiilor să poată fi evitat.
În calitate de garant al interesului public, Consiliul consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a difuza programele audiovizuale cu respectarea principiului interesului superior al copilului.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3), cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. CTV MEDIA GROUP S.A. pentru postul de televiziune CTV şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul respectării dispoziţiilor privind protecţia copiilor.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, postul de televiziune CTV are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :
“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune CTV cu somaţie publică, întrucât în perioada 09-16 martie 2009 a difuzat, la ore la care copiii au acces neîngrădit la vizionare, un clip publicitar de autopromovare a unui film documentar, în care au fost inserate imagini şi secvenţe şocante, fapt de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a copiilor.
Potrivit legislaţiei din domeniul audiovizualului, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio la programele respective.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.