Decizia nr. 412 din 20 mai 2008
20.05.2008

privind somarea S.C. MEDIA SOUND S.R.L.,
pentru postul de WEST CITY RADIO
S.C. MEDIA SOUND S.R.L.
Str. Coriolan Brediceanu nr. 2, et. 3, ap. 10, cam. 1
Loc. TIMIÅžOARA Jud. TimiÅŸ
Tel/fax : 0256/490.333, 390.319, 490.700
Anulata prin Decizia 488
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 mai 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către postul West City Radio a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale ce urmează a se desfăşura în data de 1 iunie 2008.
Postul WEST CITY RADIO aparţine radiodifuzorului S.C. MEDIA SOUND S.R.L.(licenţa audiovizuală nr. R 098.5/28.10.1993 şi decizia de autorizare nr. 092.1/25.04.2006 pentru localitatea Timişoara, judeţul Timiş).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. MEDIA SOUND S.R.L. a încălcat prevederile art. 63 alin. (2), art. 67 alin. (1), ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) din legea menţionată, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale, echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţeneşti aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.
Art. 67 la alin. (1) dispune că radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.
La alin. (1) al art. 68 din acelaşi act normativ se prevede că emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.
În fapt, în perioada monitorizată, respectiv 02–16.05.2008, prezenţa candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile de dezbateri electorale ale postului West City Radio a fost următoarea :
săptămâna 1
Apartenenta politica | Nr. aparitii | Durata emisiune [hh:mm:ss] |
---|---|---|
PD-L | 1 | 1:00:00 |
PIN | 1 | 1:00:00 |
Alianţa pentru Timiş(PNL, PNTCD, FDGR) | 1 | 1:00:00 |
Independent | 1 | 1:00:00 |
săptămâna 2
Apartenenta politica | Nr. aparitii | Durata emisiune [hh:mm:ss] |
---|---|---|
PD-L | 1 | 1:45:00 |
PSD | 3 | 5:15:00 |
PIN | 1 | 1:00:00 |
Alianţa pentru Timiş/(PNL, PNTCD, FDGR) | 5 | 8:00:00 |
UPSC | 1 | 1:00:00 |
Independent | 1 | 1:00:00 |
Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 67/2004.
Astfel cum rezultă din situaţia prezentată de Serviciul Inspecţie, în perioada monitorizată, prezenţa reprezentanţilor partidelor politice aflate în competiţie electorală nu a fost echilibrată, fapt de natură să afecteze corectitudinea desfăşurării campaniei electorale, condiţie instituită de prevederile art. 63 din Legea nr. 67/2004.
Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru vădit în privinţa participărilor în emisiunile de dezbatere electorală a partidelor politice. De exemplu, reprezentanţii Alianţei pentru Timiş (PNTCD+PNL+FDGR) au avut 6 participări, în timp ce PSD a avut 3 participări, PD-L, PIN şi candidatul indepentent au avut 2 participări, reprezentanţii UPSC au avut o singură participare, iar alte partide politice aflate în competiţie electorală nu au fost prezente în nicio emisiune de dezbatere electorală.
În acest fel, radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 68 din Legea nr. 67/2004, întrucât candidaţilor nu li s-au asigurat condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pe perioada campaniei electorale.
Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus şi votat sancţionarea radiodifuzorului cu somaţie publică.
În temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 ale aceleiaşi legi, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. MEDIA SOUND S.R.L. pentru postul WEST CITY RADIO din localitatea Timişoara şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. Media Sound S.R.L.- pentru postul de West City Radio din localitatea Timişoara - are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul WEST CITY RADIO cu somaţie publică, întrucât în emisiunile de dezbatere electorală, difuzate în perioada 2-16 mai 2008, nu a asigurat condiţii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţeneşti aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii, fapt ce contravine prevederilor art. 63 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 din actul normativ invocat, postul WEST CITY RADIO este obligat să asigure, prin măsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial."
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.