Decizia nr. 586 din 21.05.2009

21.05.2009


envoyer l'article par mail title=

privind respingerea contestaţiei împotriva Deciziei CNA nr. 394/26.03.2009

Către,

D-na Diana Nedelcu–realizator al emisiunii „Lumea în clar obscur”
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 mai 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie cererea înregistrată la CNA sub nr. 7424/11.05.2009, prin care solicitaţi reanalizarea Deciziei nr. 394/26.03.2009 privind somarea SOCIETĂŢII ROMÂNE DE RADIODIFUZIUNE.

Consiliul a reanalizat decizia contestată şi a constatat că postul RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI a oferit informaţii inexacte în legătură cu numele şi locul de naştere ale scriitorului Petru Dumitriu, fapt de natură a induce în eroare şi a crea confuzie în rândul publicului telespectator care nu a beneficiat de o informare corectă.

În raport de faptele constatate şi consemnate în raportul întocmit de Direcţia Monitorizare din cadrul C.N.A., Consiliul a considerat că sancţiunea a fost corect aplicată.

Faţă de aceste considerente, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul a respins contestaţia dumneavoastră, ca neîntemeiată.