Decizia nr. 831 din 17.09.2009

17.09.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L.,
cu sediul în localitatea Fundu Moldovei, jud. Suceava

pentru localitatea Fundu Moldovei, jud. Suceava

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 septembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind reţeaua de cablu din localitatea Fundu Moldovei, jud. Suceava aparţinând S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 1672/22.12.2003 pentru localitatea Fundu Moldovei, jud. Suceava.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

În urma controlului efectuat de inspectorul CNA în data de 17 august 2009, în localitatea Fundu Moldovei, jud. Suceava, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele : SPORT.RO, ACASĂ TV, PRO CINEMA, KANAL D, TVE, OTV, SPORT KLUB, PRO TV, MINIMAX, NAŢIONAL TV, PARTY TV, FAVORIT TV, AXN, EUFORIA, TRINITAS, ROMANTICA şi SPERANŢA TV, iar programele TVR INTERNAŢIONAL şi B1 TV, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.

În baza aceluiaşi raport, membrii Consiliului au constatat că S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii au obligaţia de a include în ofertă şi de a retransmite programele Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România (aşa cum sunt programele TVR INFO şi TVR 3), precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (aşa cum este programul TV5).

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice distribuitorului de servicii S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

În cazul în care societatea dumneavoastră nu se conformează prezentei somaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localitatea Fundu Moldovei, judeţul Suceava, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. VEST BUCOVINA CATV S.R.L. cu somaţie publică, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea Fundu Moldovei, judeţul Suceava a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a avea acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

De asemenea, distribuitorul de servicii a fost sancţionat şi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât avea obligaţia de a include în oferta de servicii şi de a retransmite programele TVR INFO şi TVR 3 ale Societăţii Române de Televiziune, precum şi programul TV5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. "