Decizia nr. 580 din 19.05.2009

19.05.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. CANARIS S.R.L.,
Loc. Braşov, str. Olteţ nr. 10-11, jud. Braşov

pentru postul de televiziune MIX 2
Braşov, srt. Olteţ nr. 10-11, jud. Braşov

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 mai 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la modul în care a fost reflectată, în emisiunile de ştiri şi de dezbateri, difuzate în perioada 8-17.05.2009, activitatea de campanie electorală a candidaţilor pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, de către postul MIX 2.

Postul de televiziune MIX 2 aparţine S.C. CANARIS S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV 011.1/21.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 093.0/11.01.1995).

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. CANARIS S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 3 şi ale art. 5 alin. (4) lit. a), b) din Decizia nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Potrivit prevederilor invocate :

„Art. 3 - Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării unei campanii electorale, cu respectarea următoarelor principii :
a) echitate - competitorii electorali trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru - prezentarea competitorilor electorali proporţională cu importanţa evenimentelor electorale ;
c) imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv şi echidistant”.

„Art. 5 alin. (4) - Timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali, potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. a) şi b), trebuie să respecte ponderea stabilită prin dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează :
- lit. a) 4/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri, precum şi alianţelor politice sau electorale dintre acestea ;
- lit. b) 1/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au membri în Parlamentul European care participă la alegeri, precum şi candidaţilor independenţi."

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că, în perioada menţionată, în cadrul emisiunilor de ştiri postul MIX 2 a transmis informaţii numai despre activităţile de campanie electorală a reprezentanţilor PNL şi aI PSD+PC, în timp ce activitatea de campanie electorală a PD-L, UDMR şi PRM sau a altor competitori electorali nu a fost reflectată deloc.

De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că informaţiile de campanie electorală ale primelor 2 partide nu au fost prezentate şi echitabil şi echilibrat, întrucât ştirilor privind campania desfăşurată de PNL le-a fost acordat un timp de aproximativ 2 ore şi 8 minute, iar durata alocată prezentării activităţilor de campanie a PSD-PC a fost de aproximativ 18 minute.

În aceeaşi perioadă monitorizată, în cadrul emisiunilor de dezbateri au fost prezenţi numai reprezentanţii PNL şi PSD-PC, iar alţi competitorii electorali care candidează pentru alegerea în Parlamentul European, nu au avut nicio apariţie.

Procedând astfel, radiodifuzorul nu a respectat principiile echităţii, echilibrului şi imparţialităţii reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia CNA nr. 391/2009.

Principiile enunţate presupun ca toţi candidaţii şi competitorii electorali să fie trataţi obiectiv şi echidistant, astfel încât fiecare dintre aceştia să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului, beneficiind de o prezentare proporţională cu importanţa evenimentelor electorale.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că, în emisiunile de dezbateri, timpul acordat reprezentanţilor celor 2 partide nu a fost echilibrat, întrucât din timpul alocat acestor emisiuni un procent de 90,07% a aparţinut reprezentanţilor PNL, în timp ce reprezentanţii PSD-PC au beneficiat de un procent de 9,93% din durata emisiunilor.

În aceste condiţii, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 5 alin. (4) din Decizia nr. 391/2009, potrivit cărora timpii de antenă se repartizează în mod egal competitorilor electorali.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 21 din Decizia CNA nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. CANARIS S.R.L. pentru postul de televiziune MIX 2 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. CANARIS S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune MIX 2 cu somaţie publică, întrucât în cadrul emisiunilor de ştiri electorale şi de dezbateri, difuzate în perioada 8 - 17 mai 2009, nu a prezentat în mod echitabil şi echilibrat informaţii cu privire la activităţile de campanie electorală ale competitorilor electorali la alegerile pentru Parlamentul European.

De exemplu, postul MIX 2 a acordat un spaţiu extrem de larg ştirilor privind activităţile de campanie electorală a unui competitor electoral, în timp ce activitatea de campanie electorală a altor competitori a fost reflectată în mică măsură sau nu a fost reflectată deloc. Un dezechilibru similar s-a constatat şi în cadrul emisiunilor de dezbateri.

Potrivit regulilor de desfăşurare a campaniei electorale radiodifuzorii au obligaţia să reflecte activităţile de campanie electorală în mod echitabil şi echilibrat, oferind tuturor candidaţilor posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului, iar timpii de antenă se repartizează în mod egal competitorilor electorali.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.