Decizia nr. 578 din 19.05.2009
19.05.2009

privind somarea S.C. NOVA PRESS S.R.L.
cu sediul în Braşov, Str. Republicii, nr. 62, parter, cam. 25- 30
pentru postul de televiziune NOVA TV
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 mai 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, cu privire la mondul la modul în care a fost reflectată, în emisiunile de ştiri şi de dezbateri, difuzate în perioada 11-17.05.2009, activitatea de campanie electorală a candidaţilor pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, de postul NOVA TV.
Postul de televiziune NOVA TV din Braşov aparţine radiodifuzorului S.C. NOVA PRESS S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 072.2/09.12.1993, decizia de autorizare nr. 149.3/04.01.2007).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 3 şi ale art. 5 alin. (4) lit.a) şi b) din Decizia C.N.A. nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
Potrivit prevederilor invocate :
„Art. 3 - Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii :
a) echitate - competitorii electorali trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru - prezentarea competitorilor electorali proporţională cu importanţa evenimentelor electorale ;
c) imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv şi echidistant.
Art. 5 alin. (4) Timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali, potrivit dispoziţiilor art. 7, trebuie să respecte ponderea stabilită prin dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează :
a) 4/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri, precum şi alianţelor politice sau electorale dintre acestea ;
b) 1/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au membri în Parlamentul European care participă la alegeri, precum şi candidaţilor independenţi.”
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că, în perioada menţionată, în cadrul emisiunilor de ştiri postul NOVA TV nu a reflectat în mod echilibrat activităţile de campanie electorală ale candidaţilor aflaţi în competiţie electorală.
Astfel, candidaţii UDMR, PD-L, PNŢ, PFC, PRM şi independenţi neparlamentari nu au fost prezenţi în nicio emisiune de ştiri, reprezentaţii PNL au beneficiat de 18,21 minute din emisiunile de acest gen, în timp ce activităţile de campanie electorală a PSD+PC – 178 minute.
De asemenea, în aceeaşi perioadă monitorizată, în cadrul emisiunilor de dezbateri au fost prezenţi numai reprezentanţii PSD+PC, cu un număr de 298 minute, PD-L – 96 minute şi PNL – 30 minute, în timp ce competitorii electorali ai altor partide politice, care candidează pentru alegerea în Parlamentul European, nu au avut nicio apariţie.
Procedând astfel, radiodifuzorul nu a respectat principiile echităţii, echilibrului şi imparţialităţii reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia C.N.A. nr. 391/2009.
Principiile enunţate presupun ca toţi candidaţii şi competitorii electorali să fie prezenţi în mod echilibrat în emisiuni de dezbatere electorală, pentru că numai în acest fel publicul poate cunoaşte progamele politice ale acestora şi activităţile de campanie electorală. Numai în acest fel, publicul va putea vota în cunoştinţă de cauză.
De asemenea, în aceste condiţii, radiodifuzorul nu a respectat şi prevederile art. 5 alin. (4) din Decizia C.N.A. nr. 391/2009, potrivit cărora timpii de antenă se repartizează în mod egal competitorilor electorali.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 21 din Decizia C.N.A. nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi ale art. 91 alin. (1) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. NOVA PRESS S.R.L. pentru postul NOVA TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, S.C. NOVA PRESS S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune NOVA TV cu somaţie publică, întrucât în cadrul emisiunilor de ştiri electorale şi de dezbateri, difuzate în perioada 08 - 17 mai 2009, nu a prezentat în mod echitabil şi echilibrat informaţii cu privire la activităţile de campanie electorală ale candidaţilor sau competitorilor electorali la alegerile pentru Parlamentul European.
De exemplu, candidaţii UDMR, PD-L, PNŢ, PFC, PRM şi independenţi neparlamentari nu au fost prezenţi în nicio emisiune de ştiri, reprezentaţii PNL au beneficiat de un timp redus de prezentare, în timp ce activităţile de campanie electorală a PSD+PC au fost reflectate în emisiunile de ştiri într-o proporţie mult mai mare.
De asemenea, un dezechilibru similar a fost constatat şi în cazul emisiunilor de dezbateri.
Potrivit regulilor de desfăşurare a campaniei electorale radiodifuzorii au obligaţia să reflecte activităţile de campanie electorală în mod echitabil şi echilibrat, oferind tuturor candidaţilor posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.