Decizia nr. 552 din 07.05.2009

07.05.2009


envoyer l'article par mail title=

de modificare a Deciziei nr. 496/23.04.2009 privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. CANARIS S.R.L.,
cu sediul în Braşov, str. Olteţ nr. 10-11, jud. Braşov
CF 3051742

pentru postul de televiziune MIX 2

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 mai 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie contestaţia formulată de S.C. CANARIS S.R.L., înregistrată la C.N.A. sub nr. 6666/29.04.2009, prin care se solicită reanalizarea Deciziei C.N.A. nr. 496/23.04.2009 privind amendarea cu 10.000 lei a petentei, pentru postul de televiziune MIX 2.

Analizând contestaţia petentei, Consiliul a luat la cunoştinţă de faptul că, în privinţa omului de afaceri Ioan Neculaie, postul MIX 2 a încercat, în mai multe rânduri, să-i solicite un punct de vedere cu privire la anumite afaceri în legătură cu care organele de urmărire penală fac cercetări, dar acesta s-a eschivat, evitând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor acestui post de televiziune. În aceste condiţii, principiul audiatur et altera pars nu a putut fi respectat în sensul prevăzut de Codul audiovizualului.

Ca urmare a situaţiei de fapt prezentate de petent, membrii Consiliului au apreciat că argumentele prezentate în contestaţia depusă de petentă sunt pertinente şi au decis modificarea Deciziei nr. 496/23.04.2009, în sensul diminuării amenzii de la 10.000 lei la 5.000 lei.

Faţă de aceste aspecte, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic - Decizia C.N.A. nr. 496/23.04.2009 privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. CANARIS S.R.L. - pentru postul de televiziune MIX 2 se modifică, în sensul că, pentru faptele reţinute prin decizie, sancţiunea amenzii de 10.000 lei se diminuează la 5.000 lei, celelalte prevederi menţinându-se.