Decizia nr. 542 din 07.05.2009

07.05.2009


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 20.000 lei a S.C. TV ANTENA 1 S.A.
BUCUREŞTI, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R1599030

pentru postul de televiziune ANTENA 1 Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27, sector 1, BUCUREŞTI Tel : 021/203.01.02 ; Fax : 021/203.01.04

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 mai 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat reclamaţia nr. 5235/06.04.2009, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea „Test de fidelitate”, ediţiile din zilele de 30 martie şi 27 aprilie 2009, difuzate de postul ANTENA 1.

Postul de televiziune ANTENA 1 aparţine radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025/14.06.1994).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Decizia menţionată.

Potrivit art. 39 din Legea audiovizualului :

"(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

(2) Difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.« Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul audiovizualului : »În intervalul orar 06.00 - 20.00, radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii.« Dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (3) lit. a), b), c), j), f), g), k) din Codul audiovizualului prevăd : »(1) Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.

(3) Criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele :

a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul producţiei audiovizuale ;
b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ;
c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică sau angoasă ;
(...)
f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ;
g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă ;
(...)
j) numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică ;
k) calitatea şi tipologia limbajului.« Postul de televiziune ANTENA 1 a difuzat în zilele de 30.03.2009 şi 27.04.2009, de la ora 20.30, emisiunea Test de fidelitate, având semnul de avertizare 12. Genul emisiunii : Divertisment. În esenţă, emisiunea »Test de fidelitate« prezintă cazurile unor cupluri care apelează la această emisiune pentru a fi ajutaţi cu privire la testarea fidelităţii partenerului de viaţă, existând suspiciunea că acesta nu ar fi o persoană fidelă. Testarea acestor persoane se face cu ajutorul unor „ispite ».

În urma analizării acestor ediţii ale emisiunii « Test de fidelitate », difuzate la o oră accesibilă tuturor categoriilor de public, membrii Consiliului au constatat că au fost încălcate grav normele din domeniul audiovizualului referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe. În emisiunile care fac obiectul prezentei decizii, violenţa a fost prezentată ca o modalitate de rezolvare a problemelor, iar limbajul folosit a fost unul injurios şi vulgar. Scenele de violenţă casnică au predominat, transformând aceste producţii audiovizuale în adevărate scene de confruntări între parteneri de viaţă. Consiliul consideră că astfel de programe pot legitima violenţa ca o formă normală de existenţă, fapt ce poate avea consecinţe dramatice asupra dezvoltării mentale şi morale a copiilor şi adolescenţilor, pentru care personajele care apar la televizor pot constitui modele de viaţă. De asemenea, în emisiuni au fost prezentate scene cu conotaţii sexuale care, chiar dacă au fost blurate, au fost suficient de explicite pentru a afecta dezvoltarea copiilor.

În ediţia din 30 martie 2009 a emisiunii, a fost prezentat cazul unui cuplu, Izabela şi Dan. Izabela a relatat că mama prietenului ei nu o acceptă şi ea doreşte să afle dacă prietenul ei o iubeşte. Ulterior, a apărut « ispita », cea care urma să-l seducă pe Dan pentru a-i testa fidelitatea faţă de Izabela.

În momentul confruntării finale dintre parteneri, au fost prezentate scene de violenţă, iar limbajul folosit a fost unul violent şi injurios.

Redăm din raportul de monitorizare :

"În timpul prezentării au fost inserate secvenţe în care ispita, îmbrăcată în lenjerie intimă, se mişcă provocator.

Dan a ajuns la Alexandra în apartament. Cei doi s-au sărutat, apoi au intrat în dormitor. Alexandra, în lenjerie intimă, s-a aşezat deasupra bărbatului.

Dintr-un apartament vecin, Izabela a comentat : Ce faci, mă ? Îţi place să fii călărit ?

Izabela împreună cu echipa emisiunii Test de fidelitate au intrat în cameră peste cei doi şi a urmat confruntarea.

Dan : Pleacă, fă, de-aici. Eşti proastă. Păi, dacă eşti o zdreanţă. Fă, te bat !, Băga-mi-aş …
Izabela : Eşti un nenorocit, un cretin, un idiot. Te omor ! Te omor !
Alexandra : Nu ştiu, da eu în locul tău, scuză-mă, l-aş strânge de gât, e un nemernic, mai stă şi pe banii tăi şi face ce face."

Cazul următor al ediţiei din 30.03.2009 a fost prezentat în câteva cuvinte de Ionuţ Adăscăliţei. Prezentatorul a stat de vorbă cu Cristi care a mărturisit că a apelat la emisiunea Test de fidelitate, deoarece a simţit că relaţia pe care o are nu merge bine, deoarece el lucrează în Spania şi vine în ţară o dată la 6 luni, iar prietena lui lucrează ca stripteuse.

Ionuţ Adăscăliţei a prezentat apoi ispita acestui caz : un bărbat, pe nume Cosmin.

Redăm din raportul de monitorizare :

"Cosmin împreună cu nişte prieteni a fost într-un club de noapte. O streapteuse a dansat în jurul unei bare (imagini blurate), apoi a fost înlocuită de tânăra a cărei fidelitate este testată, Sorina. Aceasta a dansat în jurul barei de streaptease cu mişcări provocatoare şi, la cererea tinerilor de a vedea mai mult, şi-a dezbrăcat sutienul (imagini blurate). În continuare au dansat alte două tinere.

Sorina a ajuns la apartamentul lui Cosmin.

Cristi : Gata, fă, te-ai făcut cultă. Îţi plac poeţii acum. Să vezi ce omor îţi dau eu. (…) Îţi rup eu şi mâinile şi picioarele, te şi tund la chelie. Să vedem cine se mai uită la tine ! Nebuno ! Te-ai speriat. Te-ai udat toată, nebuno. Să vezi ce te ud eu ! Hai, dansează, că e ultimul tău dans, nebuno. De nu te bag în ghips toată, să vezi tu !

Cei doi s-au dezbrăcat, Sorina rămânând doar în slip (imagini blurate)
Sorina (titrat pe ecran) : Acum îmi satisfac şi eu curiozitatea, să văd cum faci dragoste. (…) Şi cum te mişti şi cum faci dragoste.

Cristi împreună cu echipa emisiunii Test de fidelitate au intrat în cameră peste cei doi care erau pe canapea. Sorina şi-a îmbrăcat geaca.

Cristi : De nu te bag în ghips şi-ţi dau şi toţi dinţii ăia jos.
Sorina : Hai, la revedere. Ia, mă, mâna după mine. N-ai ce să-mi faci, terminatule.
Cristi : Păi, vino-ncoace.
Sorina : Să vin acolo ? Şi dacă-ţi trag o flegmă între ochi ?
(…)
Sorina : D-abia aşteptam să plec de la tine, că eşti un handicapat şi un prost şi pui botu’. Şi tot la mine te-ntorci.
Sorina : Aţi venit la streaptease ? Staţi, stai un pic, imediat.
Cristi : Păi, dezbracă-te, o zdreanţă ai fost toată viaţa ta, fă. (Sorina şi-a dezbrăcat geaca. Imaginile au fost blurate) O zdreanţă ai fost.
(…)
Sorina : Hai, mă, terminatule, ştiu că eşti gelos, lasă oamenii să se uite la streaptease .
Cristi : Cine, fă, proasto ? Că te iau şi te nenorocesc. Să te pupe moartea, fă !"

În ediţia din data de 27 aprilie 2009, au fost prezentate alte două cazuri, derulate, ca scenariu, ca şi cele anterioare. Confruntările finale, precum şi scenele cu ispitele au conţinut, de asemenea, scene cu conotaţii sexuale, precum şi limbaj injurios.

Având în vedere conţinutul acestor ediţii ale emisiunii « Test de fidelitate », Consiliul a constatat că, prin conţinutul lor (violenţă fizică şi verbală excesivă, expresii triviale, scene cu conotaţii sexuale), acestea au fost de natură să afecteze dezvoltarea fizică, morală şi mentală a minorilor.

În vederea asigurării unei protecţii reale a minorilor, legiuitorul a instituit criterii generale de clasificare a producţiilor audiovizuale, criterii prevăzute de art. 16 din Codul audiovizualului, pe care radiodifuzorul nu le-a respectat. Informaţiile oferite părinţilor şi recomandarea radiodifuzorului cu privire la genul programului nu au permis acestora să facă alegerea potrivită, astfel încât cerinţele de protecţie a copiilor şi de vizionare în familie a programelor audiovizuale să fie respectate.

De asemenea, conform normelor legale din domeniul audiovizualului, această protecţie se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea emisiunilor care pot afecta copiii în intervale orare la care aceştia nu pot avea acces la programele respective.

Or, radiodifuzorul a difuzat cele două ediţii ale emisiunii « Test de fidelitate » începând cu ora 20.30, oră la care copiii au acces neîngrădit la vizionarea programelor audiovizuale, încadrând greşit emisiunea în categoria producţiilor audiovizuale interzise copiilor sub 12 ani şi care pot fi difuzate începând cu ora 20.00.

În raport de conţinutul acestei emisiuni, de prevederile Legii audiovizualului şi ale Codului audiovizualului, Consiliul consideră că emisiuni cu un asemenea conţinut nu pot fi difuzate decât după ora 22.00, ca măsură de protecţie a publicului minor, emisiunea încadrându-se în categoria producţiilor audiovizuale interzise copiilor sub 15 ani.

Pe de altă parte, membrii Consiliului apreciază că, în ceea ce priveşte aspectele de moralitate, o astfel de emisiune prezintă o variantă de comportament faţă de care copiii, care nu au experienţa persoanelor mature şi care nu au reprezentarea faptelor, îl pot asimila cu uşurinţă unui model normal de viaţă de cuplu, în care rezolvarea problemelor se face cu ajutorul violenţei şi prin folosirea unui limbaj injurios, suburban.

În baza aceluiaşi raport de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 15 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modiifcările şi completările ulterioare, prevederi potrivit cărora, în intervalul orar 06.00-20.00, radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii.

Or, anunţurile de promovare pentru cele două ediţii ale emisiunii « Test de fidelitate », anunţuri difuzate în zilele de 30 martie şi 27 aprilie 2009, de la ora 18.25, respectiv 08.51, nu au respectat prevederile invocate mai sus.

Conform raportului de monitorizare, anunţurile autopromoţionale au avut următorul conţinut :

În data de 30.03.2009, ora 18.25 :

"Vorbim diseară, n-auzi ? Hai, pa ! / Cine era ? / Un băiat. / Era un băiat, da ? / Aţi venit la streaptease ? Staţi, stai un pic. / Tu nu vezi cum arăţi ?/ Nu. Eu cum arăt ? / Eşti urâtă cu spume. Nu vezi cum arăţi ? / Vrei maşină decapotabilă, fă ? Decapotabile, fă ? / De discutat nu ştii să discuţi. / Dacă vine un prost ca tine aicea şi face panaramă. / Scoate-l afară. Ieşi afară ! / Streaptease v-a plăcut, da ? Bine. Asta a fost gratuit. Mâine o să scoateţi şi banii. La revedere !
Voce din off : Test de fidelitate. În această seară de la opt şi jumătate."

În data de 27.04.2009, ora 08.51 :

« Da, ce-ţi place ţie la mine ? / Absolut tot. / Adică ? / Eşti fascinantă. / Ce faci, mă ? Cu mă-ta ? Aici eşti, mă ? Mă-nşeli ? / Ce cauţi, fă, aici ? / Şi cu copiii cum rămâne ? / Copii fac alţii, ia uite ! / Dacă te prind pe stradă, vai de ochelarii tăi ăştia drăguţi. / A, ai timp de blonde, nu-i aşa ? / De blonde, de brunete, roşcate, tot ce vreau. / Şi tac-tu a înşelat-o pe mă-ta. Oricine înşeală, fă. / Mă, da voi sunteţi bulangii, mă ? / Eşti o prostituată, fă, tu nu eşti proasta mea. »

În promo, în unele imagini protagoniştii erau doar în lenjerie intimă.

În raport de conţinutul acestor anunţuri promoţionale şi de ora lor de difuzare (respectiv orele 18.25 şi 08.51), membrii Consiliului au constatat că acestea au fost de natură a afecta dezvoltarea copiilor, fapt ce contravine prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Membrii Consiliului au constatat că, deşi radiodifuzorul a fost sancţionat în mod repetat, în perioada 2008-2009, pentru încălcarea obligaţiei de a respecta principiul interesului superior al copilului în cadrul serviciilor de programe, acesta a continuat să difuzeze, la ore accesibile minorilor, emisiuni în care au predominat scenele de violenţă, cele cu conotaţii sexuale şi în care a fost folosit un limbajul vulgar, injurios, fapt de natură să afecteze educaţia copiilor, precum şi pregătirea acestora pentru o integrare armonioasă în viaţa socială. De exemplu, pentru încălcarea prevederilor privind protecţia copiilor în cadrul programelor difuzate, postul ANTENA 1 a fost sancţionat, numai de la începutul anului 2009, cu 3 somaţii şi 5 amenzi, amenzi în valoare totală de 40.000 lei.

Deşi prin decizia nr. 300/24.02.2009, Consiliul a atenţionat în mod expres postul de televiziune ANTENA 1 să intre de îndată în legalitate în legătură cu difuzarea de emisiuni audiovizuale care afectează grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a minorilor, acesta nu a luat măsurile care se impuneau în vederea respectării legislaţiei audiovizuale, continuând să transmită emisiuni cu un asemenea conţinut.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului cu suma de 20.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (2), ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. TV ANTENA 1 S.A., având licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025/14.06.1994, pentru postul de televiziune ANTENA 1, se sancţionează cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Decizia menţionată.


Către,

S.C. TV ANTENA 1 S.A. C.U.I. R1599030
Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27, sector 1
BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune ANTENA 1

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 542/07.05.2009 privind amendarea cu 20.000 lei a radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 1 şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 1 cu amendă în cuantum de 20.000 lei, întrucât emisiunea „Test de fidelitate”, ediţiile din 30 martie şi 27 aprilie 2009, în care violenţa a fost prezentată ca o modalitate de rezolvare a problemelor de cuplu, iar limbajul folosit a fost unul injurios şi vulgar, a fost încadrată greşit şi difuzată la o oră nepotrivită în raport de conţinutul acesteia.

În emisiunile difuzate începând cu ora 20.30, oră la care copiii au acces neîngrădit la vizionarea programelor audiovizuale, au fost prezentate scene cu conotaţii sexuale suficient de explicite pentru publicul minor, fiind încălcate prevederile art. 39 din Legea audiovizualului.

Potrivit acestor dispoziţii, difuzarea unor astfel de programe se poate face numai dacă prin alegerea intervalului orar ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces la programele respective.

De asemenea, anunţurile promoţionale pentru această emisiune au fost difuzate cu încălcarea prevederilor din Codul audiovizualului, potrivit cărora în intervalul orar 06.00-20.00 radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.