Decizia nr. 524 din 30.04.2009

30.04.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA S.R.L.,
pentru postul de televiziune rtt

S.C. RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA S.R.L.
Str. Traian Grozăvescu nr. 8
BRAŞOV Jud. Braşov

pentru postul de televiziune rtt

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 30 aprilie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la C.N.A. sub nr. 5478/10.04.2009, cu privire la emisiunea „Subiecte Grele" difuzată de postul rtt în data de 07.04.2009 şi reluată în 09.04.2009.

Postul de televiziune rtt aparţine radiodifuzorului S.C. RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 071/09.12.1993 şi decizia de autorizare nr. 086.1/04.03.2003).

În urma analizării raportului şi vizionării emisiunii respective, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 38 şi art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

La art. 38 din Codul audiovizualului se prevede că este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse, cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public.

Codul audiovizualului la art. 71 alin. (1) lit. a) şi (3) dispune : „alin. (1) – În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii :

- lit. a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

alin. (3) – Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în emisiunile următoare ; în cazul în care cei solicitaţi refuză să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt se menţionează pe post. În fapt, în data de 07.04.2009, în intervalul orar 21.30-21.58, postul rtt a difuzat emisiunea „Subiecte grele", care a fost transmisă în reluare în data de 09.04.2009, între orele 21.30-21.58.

Subiectul acestei emisiuni l-a constituit aprobarea bugetului Consiliului Judeţean Braşov pentru anul 2009 şi modul în care au fost cheltuite, anumite sume din bugetul aferent anului 2008.

În emisiune au fost prezentate fragmentele unei ştiri, ce a avut acelaşi subiect, difuzate în emsiunile anteriore informative, transmise în zilele de 1 aprilie (ediţiile de la orele 18.00, 20.00, 21.00 şi 22.00), respectiv 2 aprile 2009 ( la orele 8.00 şi 9.00).

Ştirea a avut următorul titlul : „Bugetul Judeţului Braşov a fost făcut peste capul finanţiştilor braşoveni. În valoare de 354 de milioane de lei, bugetul supraevaluat întocmit de preşedintele Consiliului Judeţean este de trei ori mai optimist decât previziunile specialiştilor Direcţiei de Finanţe Braşov".

În cadrul emisiunii, cu privire subiectul propus dezbaterii, au avut intervenţii mai multe persoane publice, care şi-au exprimat opiniile. De exemplu : Mihai Veştea - consilier judeţean PDL, Ion Gonţea - prefectul Judeţului Braşov, Aurelia Popescu - directorul economic al CJ, Marian Rasaliu - senator PD-L, (fost Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov), Eugenia Secară - consilier judeţean PD-L, Gheorghe Ialomiţeanu - deputat PD-L şi Aurelian Danu - consilier judeţean PD-L.

Atât opiniile acestor persoane, cât şi ale reporterei postului rtt, doamna Mariana Sebeni, au constituit apreiceri critice la modul de întocmire a bugetului consiliului judeţean, precum şi la modul în care au fost cheltuiţi banii aferenţi bugetului anului 2008.

Redăm din raportul de monitorizare, câteva exemple :

21:40:03,Voce off... Bugetul a trecut, dar a rămas bănuiala că şeful executivului judeţean ar fi umflat unele capitole, pentru a-şi achita notele de plată din campanie...numai în primele 6 luni ale anului electoral trecut, adică în perioada alegerilor pentru primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean , plăţi spre diverse organe de presă, plăţi importante în valoare de sute de miliarde de lei vechi , care au plecat din contul judeţului spre ziare, reviste , edituri, posturi de radio şi Tv, şi nu spre drumuri judeţene, reţele de canalizare, cămine culturale , cabinete medicale sau dispensare veterinare. Iar, efectuarea acestor plăţi făcute din Trezorerie coincide cu campania electorală. Am fi vrut să aflăm , dacă doar ni se pare sau chiar s-au achitat cu bani publici note de plată din campania electorală a celor care decid soarta judeţului. Nu am fost primiţi la discuţii
21:45:53,Voce Off :...Principala îngrijorare a consilierilor judeţeni ai PD-L ţine de supraevaluarea bugetului pe care îl consideră bazat pe cifre de aproape 3 ori mai mari decât previziunile Direcţiei Finanţelor Publice Braşov. Mai exact, bugetul estimează taxe şi impozite în valoare de 267 milioane de lei, câtă vreme previziunile finanţiştilor nu depăşesc 99 milioane...
21:52:07,Voce off... aşa-zisele activităţi culturale se bucură de alocarea sumei de aproximativ 7.890.000 lei noi, bani cu care s-ar putea co-finanţa cu câte un miliard 80 de proiecte pentru toate primările din judeţ ori s-ar astfalta tronsoane întregi de drumuri judeţene Ion Gonţea, prefectul Judeţului Braşov : Habar nu am cum s-a putut ajunge de la cuantum de 99 milioane la un cuantum de 219 milioane. N-am înţeles, nimeni nu poate să justifice de ce această sumă. Mai ales, că în execuţia bugetară pe anul trecut, la capitolul respective a fost realizat un nivel al veniturilor din această sursă de 80 milioane...
21:43:23... Marian Rasaliu, senator PD-L, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov : Am răspuns şi de partea economică şi de partea tehnică din Consiliul Judeţean. Ştiam de aceste plăţi, numai (n.a. vorbeşte despre, citez : aveţi cunoştinţă de plăţile în valoare de peste 2 milioane lei , care s-au efectuat către mai multe organe de presă ?) că singurul îndreptăţit să vireze sumele de bani către furnizori de servicii sau orice alt fel de furnizori, era ordonatorul principal de credite la vremea aceea, în speţă , preşedintele Consiliul Judeţean.
21:44:33 Cel care dispune un transfer de sume de bani, cel care semnează un ordin de plată este preşedintele Consiliul Judeţean, ordonatorul principal de credite.
Eugenia Secară, consilier judeţean PD-L : 21:46:27,... Acest buget este supradimensionat, mai mult decât două ori faţă de prevederile Finanţelor Publice. Cifra venită de la Finanţele Publice pentru cota de 13% impozit pe venit a fost de 99 milioane , iar cifra prevăzută în acest buget este de 219 milioane, adică mai mult de 2 ori o supraevaluare... Aurelian Danu, consilier judeţean PD-L:21:52:33... bugetul propriu al Consiliului Judeţean în momentul de faţă nu este structurat pe cheltuieli de investiţii care se dovedesc a fi dincolo de toate mai mult decât necesare la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, a localităţilor şi constatăm că vom avea un an plin de festivaluri, cântec, joc şi voie bună pe plaiuri braşovene...

Consiliul apreciază că pentru o informare corectă a publicului telespectator, radiodifuzorul ar fi trebuit, ca în emisiune, să prezinte şi opiniile preşedintelui Consiliului Judeţean, în calitate de ordonator principal de credite sau ale altor reprezentanţi, care aveau puncte de vedere opuse celor prezentate în emisiune.

Or, radiodifuzorul a prezentat cu prepoderenţă criticile formulate pe marginea subiectului dezbătut, însuşite şi de radiodifuzor, lipsind punctele de vedere ale persoanelor cărora le erau imputate anumite lucruri.

Numai prin prezentarea unei pluaralităţii de opinii, pro şi contra, pe marginea subiectului dezbătut, unul de interes pe plan local, radiodifuzorul era în măsură să asigure desfăşurarea emsiunii într-un cadru legal, cu respectarea principiului imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

Mai mult decât atât, difuzarea în reluare a acestei emisiuni a fost de natură să accentueze gravitatea faptelor prezentate.

Faţă de modul în care s-a derulat emisiunea, membrii Consiliului au constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea prevederilor din legislaţia audiovizuală referitoare la respectarea principiului asigurării imparţialităţii reglementat de art. 71 alin. (1) lit. a) din Codului audiovizualului.

Potrivit normei invocate, în cazul în care sunt puse în discuţie probleme de interes public, de natură economică, cum a fost şi tema emisiunii respective, radiodifuzorii au obligaţia să asigure un climat echilibrat şi imparţial, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

Codul audiovizualului prevede că prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleaişi emisiuni şi numai în situaţii excepţionale în emisiunile următoare.

Respectarea principiilor menţionate mai sus este o condiţie esenţială în desfăşurarea unui program audiovizual, date fiind importanţa şi impactul major pe care îl are televiziunea în rolul său de a informa publicul. Membrii Consiliului au constatat că emisiunea respectivă a fost difuzată şi cu încălcarea prevederilor art. 38 din Codul audiovizualului, întrucât a conţinut un material, care reda discuţia dintre reporterul postului, doamna Mariana Sebeni, şi doamna Aurelia Poescu, directorul economic al Consiliului Judeţean Braşov, care a fost realizat cu camera ascunsă.

Redăm din raportul de monitorizare selecţii din discuţia celor două persoane :

Interval orar 21:41:17-21 :

(…) Mariana Sebeni (reporter RTT) : Păi, nu e neapărat vorba de Consiliul Judeţean, este vorba despre nişte documente pe care le-aţi semnat pentru nişte bani din Trezorerie.
Aurelia Popescu (directorul economic al CJ) Deci nu pot să discut din punct de vedere al serviciului.
Mariana Sebeni : Deci, eu degeaba merg la Biroul de presă..,dumneavoastră puteţi să-mi daţi informaţia.
Aurelia Popescu : Cereţi şi vă dam în scris.
Mariana Sebeni Este vorba despre foarte mulţi bani care au plecat din Trezorerie către nişte instituţii.
Aurelia Popescu : Nu, nu. Scrieţi pe hârtie şi noi vă răspundem.
Mariana Sebeni : Dar de ce nu vreţi să facem aşa ?
Aurelia Popescu (camera ascunsă ?) : Pentru că aşa este procedura.
Mariana Sebeni : Deci, e vorba de foarte mulţi bani , de exemplu 56000 lei
Aurelia Popescu : Scrieţi pe hârtie vă rog frumos şi vă dăm răspunsul.
Mariana Sebeni, reporter RTT : Este vorba de 2162000 Ron
Aurelia Popescu, directorul economic al CJ : Scrieţi pe hârti.

Conform raportului de monitorizare, fragmentul emisiunii „Subiecte Grele”, în care apare redată conversaţia persoanelor menţionate anterior, a fost filmat cu camera de filmare dintr-un unghi care duce la concluzia că respectivul material a fost realizat cu camera ascunsă.

Potrivit art. 38 din Codul audiovizualului, este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate camere de luat vederi ascunse, cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SC Radioteleviziunea Transilvania SRL a încălcat şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Astfel, în data de 01.04.2009, în cadrul unei ştiri, presupusă a fi o farsă realizată cu prilejul zilei de 1 aprilie, a transmis informaţia potrivit căreia Consiliul Judeţean Braşov ar urma să organizeze un concurs pentru ocpuarea unor posturi de însoţitoare de zbor (stewardese) pentru Aeroportul Braşov.

Difuzarea unei asemenea informaţii a fost de natură a induce în eroare publicul, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Braşov nu are competenţa să organizeze un astfel de concurs.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut cu obiectivitate în ceea ce priveşte faptele şi evenimentele prezentate şi fără a se aduce atingere dreptului la informare.

În temeiul dispoziţiilor art. 162 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. Radioteleviziunea Transilvania S.R.L pentru postul de televiziune rtt şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei CNA nr. 52/2003, S.C. Radioteleviziunea Transilvania S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune rtt cu somaţie publică, întrucât în emisiunea „Subiecte Grele", difuzată în 7 aprilie şi transmisă în reluare în 9 aprilie 2009, subiectul referitor la aprobarea bugetului local al Consiliului Judeţean Braşov pentru anul 2009 nu a fost reflectat în mod obiectiv, echilibrat şi imparţial, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, astfel cum prevede Codul audiovizualului.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut cu obiectivitate în ceea ce priveşte faptele şi evenimentele prezentate şi fără a se aduce atingere dreptului la informare.”