Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 17.12.2020
17.12.2020

Întrunit în ședința publică din data de 17.12.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a reclamațiilor primite și a decis să aplice o somație publică postului Realitatea Plus, pentru încălcarea dispozițiilor art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea ediției din 27.11.2020 a emisiunii „Legile puterii” [„În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii”].
De asemenea, Consiliul a decis să sancționeze cu somație publică postul Realitatea Plus pentru emisiunea „Jocuri de putere”, în cadrul căreia nu au fost respectate prevederile art. 9 lit. a), c), d), e) și nici cele ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 603 din 21.10.2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020 (perioada monitorizată 20-26.11.2020).
În aceeași ședință, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Control pentru modul în care posturile locale și regionale au reflectat ultimele două săptămâni din campania electorală, respectiv perioadele 20-26.11.2020 și 27.11-04.12.2020. Constatând încălcări ale prevederilor Deciziei CNA nr. 603 din 21.10.2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020, CNA a aplicat câte o somație publică următorilor radiodifuzori :
- Accent TV (Târgu Jiu) pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) și ale art. 11 alin. (1). (monitorizare 13-19.11.2020 și 20-26.11.2020) ;
- Radio Accent (Novaci) pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) în emisiunea „Buletin electoral” din 16 și 19.11.2020 ;
- TV1 SATU MARE (Satu Mare) pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) (monitorizare 20-26.11.2020).
De asemenea, CNA a analizat raportul întocmit de Direcția Control ca urmare a unei reclamații primite și a decis să sancționeze cu somație publică postul Radio Guerrilla din București, deoarece la difuzarea ediției din 06.11.2020 a emisiunii „Guerrilla de Dimineață” a încălcat prevederile art. 47 alin. (3), potrivit cărora „Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice”.
Totodată, ca urmare a analizării solicitărilor de modificări licențe audiovizuale, membrii Consiliului au hotărât să aplice o somație publică societății RADIO DIRECT SRL Brașov pentru încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Biroul Informare și Relații Publice
Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire :
Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare
Art. 54 - (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e).
Deciziei nr. 603 din 21.10.2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020
Art. 5 (1) Pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral : a) emisiuni informative, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor ; în acest scop, durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute ; emisiunile informative electorale pot fi difuzate în zilele de luni până duminică ; b) emisiuni electorale, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în care competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală ; în situaţia transmiterii în direct a unor activităţi de campanie, durata acestor transmisii se va încadra în timpul de antenă acordat fiecărui competitor electoral potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare ; emisiunile vor fi identificate ca atare la începutul emisiunii, în cazul posturilor de radio, şi, respectiv, vor fi semnalate prin marcajul „emisiune electorală“, afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune ; emisiunile electorale pot fi difuzate în zilele de luni până vineri ;
Art. 9 Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii : a) să fie imparţiali ; (...) c) să formuleze clar întrebările, fără a fi tendenţioase sau părtinitoare ; d) să asigure menţinerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite ; e) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, invitaţii încalcă dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) şi, după caz, prevederile art. 65 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare ; în cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfoanelor acestora sau oprirea emisiunii, după caz.
Art. 11 (1) Radiodifuzorii privaţi pot difuza spoturi publicitare electorale numai în cadrul emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale, cu respectarea dispoziţiilor art. 67 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a cerinţelor referitoare la publicitate prevăzute în Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011, cu modificările şi completările ulterioare.