Decizia nr. 601 din 13.10.2011

17.10.2011


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.,

 cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, etaj 1, sector 1

pentru postul ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 octombrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare în baza reclamaţiilor înregistrate sub nr. 13712/07.10.2011, 13830/11.10.2011 şi 13845/11.10.2011 cu privire la emisiunea „Ştirea zilei”, difuzată de postul ANTENA 3 în data 6 octombrie 2011. Postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.2/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0-1/24.06.2005).

Analizând raportul de monitorizare şi vizionând înregistrarea emisiunii, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor invocate, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

În fapt, postul de televiziune ANTENA 3 a difuzat în data de 06.10.2011, începând cu ora 18.45, emisiunea „Ştirea zilei”, moderată de doamna Gabriela Vrânceanu Firea, emisiune în cadrul căreia au participat, în calitate de invitaţi domnii : Adrian Năstase, preşedinte BN al PSD şi Sorin Roşca Stănescu, jurnalist Pe ecran au fost afişate titlurile : „Cine e vinovat de dezastrul economic ? ; Lumea ne ia la mişto. De ce tace Băsescu ?”

În cadrul emisiunii, în introducerea subiectului sintetizat sub titlul „Lumea ne ia la mişto” moderatoarea a prezentat, „ca punct de plecare” pentru discutarea, alături de invitaţii din studio, a faptului că „românii sunt din ce în ce mai umiliţi peste hotare”, un clip în care, în timp ce pe fundal se auzea imnul României, un concurent al emisiunii Britain’s Got Talent trage vânturi. După difuzarea clipului, moderatoarea emisiunii a anunţat că acesta a fost preluat de pe site-ul „corectnews”.

Redăm dim raportul de monitorizare :
 „Gabriela Vrânceanu Firea : Da. Un subiect care vă va plăcea să-l comentaţi, chiar dacă vă este dezagreabil prin conţinutul său, este vorba de o întrebare, sper nu retorică, de ce tace preşedintele, de ce tace ministrul de Externe, în situatia în care românii sunt din ce în ce mai des umiliţi peste hotare. Vă arătăm doar o mostră, atât dumneavoastră cât şi telespectatorilor, ca punct de plecare şi apoi comentariile din studio. (n.n. urmează clipul de pe Youtube în care un concurent de la Britain’s Got Talent trage vânturi în timp ce în fundal se aude imnul României). Gabriela Vrânceanu Firea : Recunosc faptul că domnul Sorin Roşca Stănescu ne-a atras atenţia asupra acestui filmuleţ, l-am preluat şi noi de pe CorectNews, spuneţi-ne câteva vorbe despre el. Mie mi se pare apogeul de umilinţă la care putem fi supuşi. Imnul naţional acompaniat de acele gesturi cu microfonul la şezut, într-un show de televiziune. Sorin Roşca Stănescu : Domnul preşedinte Traian Băsescu a promis cetăţenilor, când şi-a luat în primire primul mandat că le va readuce demnitatea, că cetăţenii români vor fi demni cetăţeni ai planetei sub preşedinţia domniei-sale. Şi iată unde s-a ajuns. Evident, nu-i singurul caz în care România e batjocontă. Şi în timp ce România e astfel batjocorită în Finlanda, Franţa, SUA, cu mare întârziere şi abia sub presiunea opiniei publice şi a presei, MAE dă nişte comunicate palide, ca pe vremea comunismului. Se adresează MAE francez de pildă şi îi roagă frumos, protestează frumos... Ce să facă MAE al Franţei ? În mod normal statul român, într-o asemenea situaţie, trebuie să dea în judecată postul TV sau pe realizatorul respectiv si să-i ceară bani, să facă un proces la capătul căruia demnitatea României să fie restabilită si procesul trebuie să fie atât de răsunător încât alti realizatori si alte televiziuni să numai îndrăznească să-şi bată joc în halul ăsta de România. Dacă noi am proceda asa cu imnul SUA ar ieşi un scandal uriaş, am fi şterşi de pe hartă. Gabriela Vrânceanu Firea : Nici nu am putea să ne gândim ce ar ieşi dacă într-un show de televiziune din România s-ar repeta cele văzute de noi. Care ar fi reacţia corectă, decentă ?”

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării emisiunii în şedinţă publică, membrii Consiliului au constatat că difuzarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului.

Astfel, Consiliul a constatat că, pe adresa indicată chiar de moderatoarea emisiunii ca sursă a clipului difuzat, o ştire, publicată în data de 6 octombrie 2011, care făcea trimitere la acest clip, menţiona următoarele : „Valurile Dunării au fost interpretate într-o formulă oribilă, profund jignitoare (...). Iar ulterior, pe Youtube, un utilizator a săvârşit o mârşăvie şi mai mare. A juxtapus Imnul naţional al României pe filmul respectiv. Postăm mai jos ambele variante.”

Mai mult, pe acelaşi site, sunt postate două variante ale clipului, respectiv una în care pe fundal sonor este valsul „Dunărea albastră” şi care, conform ştirii, ar fi cel real, original, precum şi o a doua variantă, în care pe fundal sonor apare Imnul Naţional al României, variantă prezentată de postul Antena 3 în cadrul emisiunii ce a făcut obiectul controlului.

Membrii Consiliului au apreciat că afirmaţia „Imnul naţional acompaniat de acele gesturi cu microfonul la şezut, într-un show de televiziune”, precum şi comentariile ulterioare făcute în cadrul emisiunii, care au acreditat, fără o bază reală, ideea că respectivul clip cu un asemenea conţinut ar fi fost difuzat efectiv într-o emisiune de televiziune au fost de natură să dezinformeze publicul cu privire la situaţia de fapt adusă în atenţia sa.

Conform datelor oferite de diverse mijloace de informare publică, varianta iniţială a clipului, transmisă în anul 2009, ar fi avut ca fundal sonor melodia „Dunărea albastră”, iar nu Imnul Naţional al României, şi ar fi fost difuzat în cadrul unei emisiuni difuzate la o televiziune din Anglia, şi nu din Statele Unite, aşa cum în mod greşit s-a afirmat în emisiune.

Mai mult, plecând de la această prezentare, total eronată şi neconformă cu situaţia de fapt, în cadrul emisiunii s-a afirmat că autorităţile române nu au întreprins niciun demers pentru sancţionarea unei astfel de jigniri, indicându-se în mod greşit faptul că, într-o atare situaţie, Statele Unite ar fi trebuit să răspundă. Astfel, chiar şi unul dintre invitaţii participanţi la emisiune a fost indus în eroare cu privire la adevărata stare de fapt, consecinţa fiind apariţia unor grave derapaje ale discuţiei şi prejudicierea dreptului publicului la informare corectă, acesta neputând să-şi formeze în mod liber o opinie.

Redăm din raportul de monitorizare :
 Adrian Năstase : (...) Deci eu cred că noi înşine nu ştim să reacţionăm pentru că eu nu cred că domnul Baconschi are curaj să-l cheme pe ambasadorul american si să-i spună ambasadorului : iată, lucrurile astea sunt de neacceptat. Sigur că pe americani îi doare numai când e vorba de bani. Dar nu vor face aşa ceva cu imnul Chinei, de exemplu, pentru că au de vândut acolo Boeinq-urile. Şi atunci nu-şi vor permite astfel de lucruri. Noi ce să cumpărăm ?

Faţă de aceste aspecte, Consiliul a apreciat că modul în care au fost prezentate informaţiile dovedeşte faptul că acestea nu au fost verificate de radiodifuzor anterior difuzării, cu consecinţa prejudicierii dreptului publicului la o informare corectă. Astfel, Consiliul a constatat că, fără a face minimele diligenţe impuse de dispoziţiile legale şi fără a avea în vedere ştirea existentă pe adresa oferită chiar de moderatoare, radiodifuzorul a prezentat informaţii eronate cu privire la clipul difuzat în cadrul emisiunii, susţinând că fragmentul din concursul înfăţişat în clip s-ar fi desfăşurat într-un „show de televiziune” pe un post din SUA, lăsând să se înţeleagă că acest concurs a avut loc de curând, când, în fapt, era vorba despre un concurs din Marea Britanie ce s-a desfăşurat în anul 2009, privând prin aceasta publicul telespectator de o informare corectă.

Potrivit dispoziţiilor art. 64 din Codul audiovizualului, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. Împrejurarea că radiodifuzorul a anunţat explicit sursa informaţiei nu este de natură a-l exonera de răspunderea pentru conţinutul programului pus la dispoziţia publicului şi nici de respectarea obligaţiilor privind verificarea informaţiilor şi informarea corectă a publicului.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au apreciat că modul în care s-a desfăşurat emisiunea ce a făcut obiectul reclamaţiilor, a fost de natură a afecta dreptul publicului la o informare corectă, considerent pentru care au propus amendarea S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 10.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 76.2/16.12.2003 şi al deciziei de autorizare nr. 882.0-1/24.06.2005 pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Către,

S.C. ANTENA 3 S.A., Bucureşti, Şos.Bucureşti-Ploieşti nr.25-27, etaj 1, sector 1

pentru postul ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 601/13.10.2011 privind amendarea cu 10.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă de 10.000 lei pentru încălcarea în cadrul emisiunii „Ştirea zilei” din 06.10.2011 a dispoziţiilor legale referitoare la dreptul publicului la informare corectă, întrucât, a preluat de pe internet un material ofensator la adresa României, atribuit unui post de televiziune britanic, fără a verifica veridicitatea acestuia.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.