Comunicat - Sancțiuni, Ședința CNA din data de 13.09.2012 -

13.09.2012


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât sancţionarea postului Kanal D cu amendă în cuantum de 20.000 de lei. Radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 30, art. 32, art. 33, art. 34 alin. (3) şi art. 46 din Codul audiovizualului referitoare la obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, dreptul la propria imagine, precum şi demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburări psihice. Art. 46 stipulează că „Difuzarea informaţiilor şi/ sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor.” Consiliul a avut în vedere raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate ca urmare a unei reclamaţii pentru ediţia emisiunii “Ştirea zilei” difuzată în data de 21.06.2012.

De asemenea, posturile Realitatea TV, B1 TV şi Antena 3 au fost sancţionate cu amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 64 alin. 1 lit. b („În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”) la difuzarea, în data de 06.03.2012, a unei ştiri referitoare la o crimă comisă de un român în Norvegia. Radiodifuzorii anterior menţionaţi au difuzat materiale despre o crimă prin înjunghiere care a avut loc în Norvegia, fiind precizat şi numele celui care ar fi înfăptuit crima, respectiv Cosmin Chiţu, fără a verifica temeinic dacă informaţia este sau nu corectă. Posturile respective au adus un prejudiciu major domnului Cosmin Chiţu, eroarea fiind generată de o greşeală de traducere din limba norvegiană.

Pe baza rapoartelor de monitorizare întocmite de Serviciul de Inspecţie (pentru perioada 23 – 29 iulie 2012) ca urmare a reclamaţiilor primite pentru mai multe posturi de televiziune din teritoriu cu privire la respectarea prevederilor Deciziei nr. 586 din 10 iulie 2012 pentru reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului privind demiterea Președintelui României, membrii CNA au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni :

Somaţie publică postului Sălăjeanul TV. Consiliul a apreciat că postul a difuzat, în direct, în ziua referendumului o declaraţie care conţinea îndemnuri la vot, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 8 lit. b şi c din Decizia nr. 586 („De la încheierea campaniei pentru referendum și până la ora închiderii urnelor sunt interzise : b) dezbateri si comentarii privind desfășurarea campaniei pentru referendum ; c) îndemnuri de a vota pentru sau împotriva demiterii Președintelui României.”)

Somaţie publică postului GTV Craiova. Postul a difuzat sâmbătă, 28.07.2012, imagini de la mitingul electoral organizat de USL la Craiova în data de 21.07.2012, nerespectându-se, astfel, dispoziţiile art. 1 alin. 2 („Campania pentru referendumul național privind demiterea Președintelui României se încheie la data de 28 iulie 2012, ora 7.00”) şi nici cele ale art. 8 din Decizia nr. 586.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul