Comunicat de presă

12.04.2011


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică în data de 12.04.2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni :

Amendă în cuantum de 12.500 de lei postului Acasă TV pentru difuzarea, la ora 17:30, în data de 08.02.2011, în cadrul emisiunii „Poveştiri adevărate“ (încadrată cu AP), a unui reportaj despre un criminal în serie, intitulat „6 crime, 135 de ani de închisoare“. Radiofuzorul nu a respectat prevederile privind protecţia copilului ale art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare („Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.”), raportate la cele ale art. 19 alin. 2 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 16 alin.3 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei) privind încadrarea corespunzătoare a producţiilor audiovizuale în funcţie de ora de difuzare ;

Câte o amendă în cuantum de 12.000 de lei posturilor Antena 3 şi Realitatea TV. În unele emisiuni de ştiri şi dezbatere (difuzate în perioada 14.02- 14.03.2011) care au avut ca subiect corupţia din vămi, Consiliul a constatat că s-au încălcat prevederile art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare referitoare la principiul informării corecte, ale art. 34 alin. 1 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 42 alin. 1 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei) care reglementează dreptul oricărei persoane la propria imagine şi cele ale art. 40 alin. 1 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 42 alin. 2 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei). Conform art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului, „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.“

Amendă în cuantum de 10.000 de lei postului OTV. În emisiunea „Dan Diaconescu Direct”, difuzată în data de 17.02.2011, s-au adus prejudicii de imagine unei persoane publice, prin prezentarea unor acuzaţii nesusţinute cu dovezi. Consiliul a constatat că s-au încălcat prevederile art. 34 alin. 1 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 42 alin. 1 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei). De asemenea, nu s-au respectat nici dispoziţiile art. 40 alin. 1 şi 2 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 42 alin. 2 şi 3 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei). Art. 40 alin. 2 din Decizia CNA 220/ 2011 precizează obligaţia moderatorilor de a solicita interlocutorilor „să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.” ;

Decizie de intrare în legalitate posturilor de televiziune care difuzează spotul publicitar pentru „Colon Help”. Art. 126 alin. 1 din Decizia CNA 220/ 2011 (art. 144 alin. 1 din Decizia CNA 187/ 2006, în vigoare la data săvârşirii faptei) stipulează că „Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru medicamente şi tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive ori de alte persoane, care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente.”

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul