Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 01.04.2025
01.04.2025

Sancțiuni
• somație publică – Digi FM
Întrunit în ședința publică din data de 01.04.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să aplice o somație publică postului Digi FM, pentru emisiunea „Lucian Mîndruță” din 20.02.2025. În cadrul ediției menționate nu s-a ținut cont de prevederile art. 47 alin. (3) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice”.
Serviciul Comunicare și Relații Publice