Decizia nr. 911 din 04.11.2008

04.11.2008


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 4 noiembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la respectarea dispoziţiilor Deciziei CNA nr. 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Membrii Consiliului au vizionat spoturile de promovare pentru „Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României” difuzate, în cadrul calupurilor de publicitate comercială, de unele posturi de televiziune în perioada 01-02.11.2008, spoturi care au următorul conţinut :

  • Spotul 1 : pe fondul muzical al Baladei lui Ciprian Porumbescu, sunt derulate imagini cu tineri care dansează îmbrăcaţi în haine populare, bătrâni cu chipuri senine, un copil ţinut de mâini de o pereche în vârstă, îndreptându-se toţi trei spre intrarea unei clădiri ce poartă un panou cu sigla Fundaţiei Dan Voiculescu.

La finalul spotului apare în prim plan o imagine statică ce înfăţişează un cerc în care figurează inscripţiile : FUNDAŢIA DAN VOICULESCU / ECHILIBRU ŞI VALOARE / PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI.

În centrul acestei imagini se află o balanţă. Voce din off : Susţinem şi promovăm valorile şi tradiţiile româneşti.

  • Spotul 2 : Imagini : un băieţel care cântă la pian, un tânăr care face calcule matematice la tablă şi este aplaudat de profesori, inventatorul Iustin Capră scriind pe un panou dintr-un garaj.

Texte afişate : ACADEMIA ROMÂNĂ / Calea 13 Septembrie nr.13, sector 5, Bucureşti / 1 ianuarie 2009 / premiul Dan Voiculescu.

La finalul spotului apare în prim plan o imagine statică ce înfăţişează un cerc în care figurează inscripţiile : FUNDAŢIA DAN VOICULESCU / ECHILIBRU ŞI VALOARE / PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI. În centrul acestei imagini se află o balanţă.

Voce din off : În fiecare an, Academia Română decide cine este românul cu cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea României, acela care va primi cel mai mare premiu din istoria recentă a României : 3 miliarde de lei vechi !

Trimite propunerea ta pe adresa Academia Română, Calea 13 Septembrie numărul 13, sector 5 Bucureşti, până la întâi ianuarie 2009 cu menţiunea „Pentru premiul Dan Voiculescu”, un program susţinut de Fundaţia pentru Dezvoltarea României.

  • Spotul 3 : Imagini : un copilaş făcând primii paşi, o fetiţă care deschide „Enciclopedia copiilor”, un băiat aflat în faţa unei table de şah şi un adult care-i arată următoarea mişcare, un copil urcând o scară orientată spre cer.

La finalul spotului apare în prim plan o imagine statică ce înfăţişează un cerc în care figurează inscripţiile : FUNDAŢIA DAN VOICULESCU / ECHILIBRU ŞI VALOARE / PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI. În centrul acestei imagini se află o balanţă.

Voce din off : Susţinem drumul spre excelenţă.

  • Spotul 4 : Imagini : o picătură de apă în cădere, un ochi în gros-plan, figura unui copil, o fetiţă care pictează, un copil la creşă, o mână ce ţine un glob de sticlă, trei copii ce au lângă ei sigla Fundaţiei Dan Voiculescu. La finalul spotului apare în prim plan – timp de 8 decunde - o imagine statică ce înfăţişează un cerc în care figurează inscripţiile : FUNDAŢIA DAN VOICULESCU / ECHILIBRU ŞI VALOARE / PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI. În centrul acestei imagini se află o balanţă. Dedesubtul siglei este afişată propoziţia : NOI SUSŢINEM EXCELENŢA.

Inserturi : pentru a îndeplini visele – am căutat valoarea – am sprijinit performanţa – am premiat talentul – tu ai cunoştinţele – noi îţi oferim experienţa.

Voce din off : Cele mai frumoase poveşti de succes îşi au începuturile în copilărie, din vremea când visele noastre erau mai mari ca noi. Vino alături de noi să dăm aripi celor mai îndrăzneţe vise !

În aceste spoturi, apare, în mod repetat, numele domnului Dan Voiculescu, candidat din partea alianţei PSD+PC pentru Senatul României, la alegerile ce urmează a avea loc în data de 30 noiembrie 2008.

Potrivit art. 9 alin. (1) al Deciziei nr. 792 din 30 septembrie 2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale :

“În perioada campaniei electorale candidaţii au acces la posturile publice şi private de radio şi televiziune, inclusiv la cele prin cablu, numai în emisiunile prevăzute la art. 8, respectiv emisiunile de promovare electorală sau emisiunile de dezbatere electorală”.

Analizând spoturile, membrii Consiliului au constatat că au fost încălcate prevederile invocate mai sus, deoarece, sub aparenţa sau în intenţia promovării unui program, a unei campanii desfăşurate de o instituţie, se promovează, de fapt, un candidat la alegerile parlamentare.

Membrii Consiliului au apreciat că, deoarece numele domnului Dan Voiculescu apare scris de mai multe ori, în circumstanţe favorabile, cu caracter de propagandă, acest fapt este de natură a-i determina pe alegători să îşi exprime voturile în favoarea sa, practic spoturile fiind unele de promovare electorală a candidatului Dan Voiculescu şi nu ale programului susţinut de Fundaţia pentru Dezvoltarea României.

Or, pentru a nu fi afectate principiile echităţii, echilibrului şi imparţialităţii sub care trebuie să se desfăşoare campania electorală, în această perioadă candidaţii au acces numai în emisiunile de promovare electorală şi în cele de dezbatere electorală, aşa cum sunt definite acestea la art. 8 al Deciziei 792/2008.

De asemenea, potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale. În acest sens, s-a prevăzut la art. 14 alin. (1) al Deciziei 792/2008 că radiodifuzorii privaţi pot difuza spoturi publicitare electorale numai în cadrul emisiunilor electorale.

Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea deîndată în legalitate în privinţa spoturilor, în sensul că acestea să fie difuzate cu respectarea prevederilor legale.