Decizia nr. 895 din 28.10.2008
28.10.2008

privind somarea S.C. DEŞTEPTAREA S.A.
cu sediul în BACĂU, Str. Vasile Alecsandri nr. 41, jud. Bacău
pentru postul RADIO ALFA
str. Vasile Alecsandri nr. 41, BACĂU, jud. Bacău
Clădirea General Proiect
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 28 octombrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către postul RADIO ALFA a legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă şi obiectivă a publicului.
Postul RADIO ALFA aparţine radiodifuzorului S.C. DEŞTEPTAREA S.A. (licenţă audiovizuală nr. R 036.1/29.03.1993, decizia de autorizare nr. 054.0/27.09.1994 şi reautorizare nr. 054.1-1/12.09.2002).
În urma analizării raportului, membrii Consiliului au constatat că S.C. DEŞTEPTAREA S.A. a încălcat prevederile art. 18 din Decizia nr. 792/ 2008, privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 din actul invocat :
“(1) În perioada dintre intrarea în vigoare a prezentei decizii şi începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu vor difuza emisiuni electorale şi spoturi electorale, astfel cum acestea sunt definite la art. 8, respectiv la art. 14, şi nici spoturi publicitare comerciale sau alte producţii audiovizuale care transmit sau induc mesaje electorale.
(2) Până la începerea campaniei electorale emisiunile informative şi de dezbatere vor respecta prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual şi nu vor avea caracter de propagandă electorală”.
În fapt, postul Radio Alfa a difuzat, în ziua de 21.10.2008, în intervalul orar 13.10-14.00, emisiunea “Trafic de vorbe”, moderată de doamna Anca Seres, ediţie la care a participat, în calitate de invitată, doamna Minodora Cliveti, deputat PSD, candidat din partea acestui partid în Parlamentul României.
În cadrul emisiunii au fost prezentate activitatea profesională, politică şi parlamentară a doamnei Minodora Cliveti, motivele intrării acesteia în PSD, candidaţii PSD din judeţul Bacău la alegerile din 30 noiembrie 2008, contracandidaţii doamnei Cliveti din colegiul nr. 2, motivele pentru care domnia sa a ales acest colegiu, promisiuni electorale, proiecte la care doamna Minodora Cliveti a lucrat, aprecieri asupra votului uninominal.
Membrii Consiliului au constatat că subiectele abordate în emisiune au fost de natură să o transforme dintr-o emisiune de dezbatere într-una de propagandă electorală, nefiind respectate prevederile referitoare la echilibru, imparţialitate şi obiectivitate, doamna Minodora Cliveti, candidat la alegerile din 30 noiembrie 2008 pentru Camera Deputaţilor, fiind promovată fără echivoc.
Redăm din raportul de monitorizare :
Anca Seres (moderator) : Aveţi nişte argumente pentru care v-aţi hotărât să candidaţi. Nu-i discutăm pe contracandidaţi pentru că e foarte bine ca să iasă fiecare să spună ce are de spus. Care sunt trei promisiuni la care ţineţi foarte mult şi una pe care sunteţi sigură că o veţi realiza ?
Minodora Cliveti (deputat PSD/ candidat PSD la Camera Deputaţilor) : „Ţin foarte mult la Bacău. Să fac, să ajut băcăuanii să trăiască într-un mediu curat. Pentru mine cred că este un lucru esenţial ! Şi când spun asta mă gândesc la aer bun, apă bună, circulaţie rutieră bună, condiţii bune de trai şi de viaţa pentru băcăuani, un loc în care băcăuanii să se simtă acasă şi să se simtă încurajaţi să participe la dezvoltarea propriului lor oraş”. ............ „Îmi doresc foarte mult ca băcăuanii să se întoarcă acasă. Sunt foarte mulţi plecaţi în străinătate”..... ....... „Aş vrea să avem o dezvoltare economică de natura să le permită lor să se întoarcă acasă şi să muncească aici. Aş vrea de asemenea ca copiii noştri care sunt aşa de talentaţi… peste tot citim despre premii, despre cât sunt de talentaţi la pictură, la poezie, la discuţii filozofice… Sunt lucruri extraordinare ! Aceşti copii trebuie să aibă şanse extraordinare, şanse egale cu copiii europeni ca să poată să se dezvolte, să crească în România şi să ajute la rândul lor oraşul. Deci, sunt o serie de domenii din acestea la care mă gândesc, alături de celelalte care ţin de infrastructură… de locuri de muncă pentru femei, iarăşi este o chestiune foarte importantă… de-a lungul carierei mele în Parlament, am facut o serie de întâlniri cu factorii răspunzători de felul în care se dezvoltă economia în Bacău”. .......
A.S. : Vă avantajează faptul că veniţi de la un partid mare ? Ajută candidaţii PSD şi sigla partidului şi discursul celor de la centru ? Şi expertiza lor, poate şi promisiunile pe care le-au făcut acolo ?
M.C. : „Fără îndoială ! Pentru că noi branşăm practic propriile noastre mesaje, care sunt locale, pe mesajele generale ale partidului care sunt legate de creşterea nivelului de trai, de dezvoltarea economică, de cota care nu va mai fi unică, cota de impozitare, ci graduală, de toate celelalte chestiuni legate de subvenţiile pentru diferite categorii de populaţie, pentru creşterea în continuare a… monitorizarea felului în care cresc pensiile pe care… am reuşit să rezolvăm acest lucru în opoziţie, ceea ce este un lucru important. Rar se întîmplă aşa ceva la partide care se află în opoziţie. Să ajungem ca salariile profesorilor să fie majorate real în timp foarte scurt… deci sunt chestiuni pe care partidul le transmite ca mesaj iar noi le preluăm şi practic venim cu proiectele noastre pe plan local”.
Astfel, faţă de cele prezentate mai sus, membrii Consiliului au constatat că, în cadrul emisiunii “Trafic de vorbe”, nu au fost respectate prevederile referitoare la echilibrul, obiectivitatea şi imparţialitatea emisiunilor informative şi de dezbateri şi că, practic, emisiunea a avut un caracter de propagandă electorală, fapt ce contravine normelor legale în vigoare.
Potrivit prevederilor audiovizuale, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali îşi pot promova propria candidatură, programele politice şi activităţile de campanie numai în emisiunile electorale de promovare, care se pot difuza numai în perioada de campanie, conform normelor în vigoare.
Emisiunile electorale de dezbatere, în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor, reprezentanţilor competitorilor electorali, jurnaliştilor, analiştilor şi altor invitaţi, pot fi difuzate numai în perioada legală de campanie, respectiv între 31 octombrie şi 29 noiembrie 2008.
Pentru toate aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Decizia nr. 792/ 2008, privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. DEŞTEPTAREA S.A. pentru postul RADIO ALFA şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. DEŞTEPTAREA S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 6.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul Radio Alfa cu somaţie publică, întrucât emisiunea “Trafic de vorbe”, difuzată în data de 21 octombrie 2008, a avut caracter de propagandă electorală, fapt ce contravine reglementărilor în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor legale, până la începerea campaniei electorale, radiodifuzorii nu vor difuza emisiuni electorale, iar emisiunile de dezbatere vor respecta prevederile Codului audiovizualului referitoare la echilibru, obiectivitate şi imparţialitate şi nu vor avea caracter de propagandă electorală”.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.