Decizia nr. 531 din 15.09.2011

19.09.2011


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. PRO TV S.A.

cu sediul în BUCUREŞTI, B-dul Pache Protopopescu nr. 109, et. 1, sector 2 CUI R 2835636

pentru postul PRO FM

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 15 septembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare în baza sesizărilor înregistrate sub nr. 8983/07.07.2011 şi 9172/13.07.2011 cu privire la emisiunea „ Alarma”, ediţiile transmise în zilele de 7 iunie şi 13 iulie 2011, de postul de radio PRO FM.

Postul de radio PRO FM aparţine S.C. PRO TV S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-R 06.5/11.07.1996, decizia de autorizare nr. 201.1-3/10.11.2005). Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. PRO TV S.A. a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor invocate, difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

În fapt, postul de radio PRO FM difuzează, de luni până vineri, în intervalul orar 06:30-10:00, emisiunea „Alarma”. În ediţia din data de 07.06.2011, la ora 7:44, prezentatorii Claudiu Sara şi Bogdan Nicolai au făcut comentarii referitoare la „un top la sfinţilor”. Aceste comentarii au avut un caracter vulgar, jignitor, cu tentă sexuală, ducând în derizoriu simboluri ale religiei creştine.

Redăm din raportul de monitorizare :

Claudiu Sara : Avem şi dimineaţa asta un top dragă Nicolai aici la „Alarma” şi dragi ascultători. În cazul în care doriţi să-l ascultaţi, s-o faceţi cu mare plăcere, e un top al sfinţilor în dimineaţa asta. Nicolai, cât de familiarizat eşti cu numele sfinţilor ? Bogdan Nicolai : Nu prea ştiu. Sfântul Andrei îl ştiu. Claudiu Sara : Atâta ştii ? Bogdan Nicolai : Da, şi Vasile. ... Claudiu Sara : Există şi Nectarie. Fii atent, însă în dimineaţa asta, apropo de sfinţi, avem un „top al celor mai ciudaţi sfinţi asociaţi cu lucrurile de care te feresc”. Ştii că fiecare sfânt e responsabil, dom’le de o anumită chestie. Unul se ocupă de marinari, unul de pompieri, unul de cerşetori, unul de hoţi şi hoţii au sfântul lor, nu mai ştiu cum îl cheamă. Bogdan Nicolai : Adică Sfântul Nicolai de exemplu e pedofi dacă se ocupă de copii ? Claudiu Sara : Nu, n-ai înţeles, tre’ s-o iau de la început cu explicaţiile. Ia să vedem cum arată topul nostru din dimineaţa asta. ... Bogdan Nicolai : Pe locul 6, o avem pe Sfânta Monica, care este protectoarea beţivilor. Cred că e „Sfânta Monica Lewinsky”, protectoarea curvarilor. Toată viaţa, ea s-a rugat ca soţul şi fiul ei să renunţe la excesele bahice şi la orgii, deci ăştia făceau şi orgii, deci erau şi cu sexul, iar într-un final rugile i-au fost ascultate. Păi normal, săracul, când o fi împlinit şi bărbasu’ vreo 90 de ani, s-o fi lăsat săracul de meseria asta. Tocmai de aceea este considerată ea, salvatoarea celor căzuţi în patima beţiei. Claudiu Sara : Ce frumos ! Iată, deci cei care sunt beţi încă de la primele ore ale dimineţii, Sfânta Monica, pe ea s-o căutaţi. Sfânta Scholastica, este ocrotitoarea de convulsii, Nicolai, fii atent. Bogdan Nicolai : Am crezut că asta protejează potenţa, din moment ce o cheamă aşa. Claudiu Sara : Nu, nu, dacă ai convulsii te rogi la ea şi se rezolvă. ..... Claudiu Sara : Da şi pe deasupra te apără cică de viruşi informatici... Şi pe locul 1 îl avem pe Sfântul Fiacre. L-o fi chemând, mă gândesc ? Este apărător împotriva bolilor cu transmitere sexuală. E, acuma dacă ai ajuns să te rogi şi în timpul ... Bogdan Nicolai : La Fiacre. Claudiu Sara : Actului sexual. Călugărul Fiacre cică acorda îngrijiri medicale oricui îi cerea ajutorul. La el se roagă cei care suferă de boli cu transmitere sexuală şi în acelaşi timp patronează şi grădinarii şi atenţie mare aici, taximetriştii ! Bogdan Nicolai : Păi trebuie şi ei, taximetriştii şi tiriştii ar trebui şi ei ocrotiţi. Dar noaptea te mai plictiseşti, vrei o domnişoară, mai un sifilis, ţi se ..., îţi mai înfloreşte câte ceva prin pantaloni. (...)

Membrii Consiliului au apreciat că un astfel de comentariu a fost, pe de o parte, ofensator pentru ascultători, în condiţiile în care simboluri ale religiei creştine sunt prezentate într-un context vulgar, cu conotaţii sexuale, iar, pe de altă parte, de natură să încalce dispoziţiile legale referitoare la asigurarea protecţiei minorilor în cadrul serviciilor de programe audiovizuale.

În urma analizării raportului de monitorizare, Consiliul a mai constatat că şi în cadrul ediţiei din 13 iulie 2011 a emisiunii „Alarma”, de la ora 08:03, prezentatorii Claudiu Sara şi Bogdan Nicolai au abordat un subiect din presa scrisă, într-o manieră licenţioasă, cu evidente conotaţii sexuale.

Astfel, în cadrul unor comentarii referitoare la unele informaţii din presa scrisă, cu privire la relaţia dintre Monica Gabor şi un american de origine chineză, aceştia au făcut următoarele afirmaţii : ..... Claudiu Sara : Monica Columbeanu este, după cum ştiţi, într-o nouă relaţie. De data asta cu un milionar chinez, care locuieşte în Statele Unite, de origine chinez, este american. Irinel pe de altă parte încă nu şi-a găsit dragostea, stă în continuare trist, aici la Românica şi se pare că vorbesc în continuare prin mesaje între ei. (...) Bogdan Nicolai : Da, ieri am găsit un titlu în Libertatea dacă nu mă înşel. Absolut, absolut, absolut senzaţional ! Trebuia doar să-l citeşti şi era cu siguranţă cea mai bună glumă pe ziua respectivă. Era un scurt interviu sau o declaraţie a Ramonei Gabor despre Monica Columbeanu, actuală Gabor, care spunea următorul lucru : „Monica nu a ştiut că iubitul ei chinez este bogat. S-a îndrăgostit de el înainte să afle că este bogat”. (...) Claudiu Sara : Nu contează la ea averea, contează doar dragostea, sora ei mai spune că Monica e convinsă că şi-a găsit sufletul pereche în chinezul ăsta, îl cheamă Mr. Pink sau cel puţin aşa-i spune presa. (...) Bogdan Nicolai : Eu am râs atâta de Irinel că am zis că e mai bătrânel aşa, mai mic de înălţime, dar nu mă gândeam că o să-l dea pe Irinel pe un chinez. Păi, acum Irinel pe lângă chinezul ăsta e, pare cel mai viril om, acuma, pe bune. Că, zici tu că n-o interesează banii şi o interesează dragostea. La Irinel mai puteai să zici, cum, necum, că ăla măcar era european, dar ce dragoste, ce dracu’ dragoste să-ţi ofere chinezu’ ? Care, se ştie clar că sunt ... Nu că nu sunt dotaţi, nu au nimica ...în pantaloni. Deci ce dragoste să-ţi mai ofere chinezu’ ? ..... Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că cele două ediţii ale emisiunii „Alarma” au fost difuzate cu încălcarea prevederilor referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, întrucât au conţinut expresii licenţioase şi comentarii pe teme sexuale, conţinut nepotrivit în raport de ora de difuzare şi de natură a prejudicia dezvoltarea psihică, mentală şi morală a minorilor. Astfel, raportat la conţinutul exemplificat mai sus, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, acest program fiind difuzat la o oră matinală, când copiii pot avea acces neîngrădit la audierea acestor programe. Or, în scopul asigurării protecţiei copiilor în cadrul serviciilor de programe, legiuitorul a prevăzut că transmiterea unor astfel de programe, care prin conţinutul lor pot afecta dezvoltarea mentală sau morală a minorilor, se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, aceştia nu au acces la audierea programelor respective. Cadrul normativ obligă radiodifuzorii să asigure o protecţie reală a publicului minor, iar difuzarea emisiunilor cu un asemenea conţinut trebuie făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât interesul superior al copilului să nu fie prejudiciat.

Consiliul apreciază că, raportat la gradul de accesibilitate mai ridicat al programelor de radio, nu trebuie neglijat rolul acestui mijloc de comunicare în educarea şi informarea publicului, public format nu numai din adulţi, ci şi din minori.

În acest sens, membrii Consiliului au apreciat că audierea de către copii a unor programe precum cele monitorizate poate fi nocivă pentru aceştia, dată fiind lipsa lor de maturitate. Având în vedere un astfel de considerent, membrii Consiliului apreciază că un limbaj de calitatea şi tipologia celui utilizat în programele monitorizate, dar şi reperele morale ori comportamentale pe care prezentatorii, persoane publice, formatori de opinie, le oferă copiilor sau adolescenţilor, nu sunt unele care să respecte interesul superior al copilului.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. pentru postul de radio PRO FM şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de radio PRO FM cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la protecţia copiilor, întrucât, în ediţiile emisiunii „Alarma” din zilele de 7 iunie şi 13 iulie 2011, comentariile realizatorilor au avut un conţinut licenţios, nepotrivit orei de difuzare, de natură să afecteze dezvoltarea psihică şi morală a minorilor. Potrivit Legii audiovizualului, difuzarea în serviciile de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, se asigură faptul că aceştia nu pot auzi emisiunile respective ”.

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.