Decizia nr. 269 din 31.03.2011

31.03.2011


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. COZA MEDIA S.R.L.
cu sediul în Baia Sprie, str. Forestierului nr. 213, Jud. Maramureş
C.U.I. 18293396

pentru postul de televiziune MARAMUREŞ TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 31 martie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 2430/18.02.2011, cu privire la emisiunea „Ţara mea”, din data de 12 ianuarie 2011, difuzată de postul de televiziune MARAMUREŞ TV din Baia Sprie.

Postul de televiziune MARAMUREŞ TV aparţine radiodifuzorului S.C. COZA MEDIA S.R.L. (având licenţa audiovizuală nr. TV 380.2/22.05.2006 şi decizia de autorizare nr. 1200.0/04.01.2008, precum şi licenţa audiovizuală TV-C 321.1/16.01.2007 şi decizia de autorizare nr. 1401.0-1/19.01.2008).

Analizând raportul de monitorizare şi vizionând emisiunea, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. COZA MEDIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 40 alin. (3) şi ale art. 83 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, astfel cum au fost preluate din Decizia CNA nr. 187/2006 (art. 42 alin. (4) şi art. 88), în vigoare la data săvărşirii faptei, ulterior abrogată prin Decizia nr. 220/2011.

Potrivit dispoziţiilor invocate :

- art. 40 alin. (3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
- art. 83 Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română.

În fapt, în ziua de 12 ianuarie 2011, începând cu ora 18.30, postul de televiziune MARAMUREŞ TV a difuzat emisiunea „Ţara mea”, realizată de dl. Adi Rusu.

În prima parte a emisiunii, după prezentarea „gafei” făcute de un partid politic constând în organizarea unei conferinţe de presă fără invitarea jurnaliştilor, realizatorul emisiunii, dl. Adi Rusu, a discutat despre comunicatul de presă transmis de dl. Ardusătan Gavril, secretar executiv regional PNL, către mass-media locală cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

În cadrul comentariului, realizatorul emisiunii a ironizat modul în care a fost scris comunicatul respectiv, mergând până la a găsi greşeli şi acolo unde ele nu existau, dând dovadă, la rândul lui, de necunoaşterea unor reguli gramaticale elementare.

Astfel, printre exemplele invocate ca fiind considerate greşite din punct de vedere gramatical, realizatorul a înţeles să prezinte publicului şi sintagma „a-mi”, despre care a afirmat că forma în care ar fi scrisă în comunicatul de presă ar fi una greşită.

Redăm din raportul de monitorizare : „Adi Rusu : Profit de ocazie pentru a liniuţă mi (a-mi –n.n.) cere scuze personal fiecăruia dintre dumneavoastră în parte în cazul în care v-am supărat, dezamăgit, jignit cu ceva, domnule, ce lingău, nu îndrăznesc să cer scuze în numele PNL, păi nu pomeni mă, de PNL dacă n-ai nicio treabă, adică sănătate, la mulţi ani, Ardusătan. Tu nu-ţi permiţi în numele PNL, dar te semnezi secretar executiv regional PNL, pentru că s-ar putea să nu fie acceptate. (…). Dumneavoastră aţi corectat vreodată vreo lucrare, domnule Ardusătan ? Ce aţi corectat ? A-mi cere, ve-ţi fi condamnat…şi atunci la ce să ne aşteptăm de la PNL ? Să faceţi nişte exerciţii până la conferinţa de presă (…).”

Membrii Consiliului au constatat că, deşi radiodifuzorul are obligaţia permanentă, potrivit art. 83 din Codul audiovizualului de a asigura respectarea normelor ortografie, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română, iar sintagma „a-mi” era corectă din punct de vedere gramatical, realizatorul emisiunii, prin prezentarea formei corecte a acesteia ca fiind greşită, a indus în eroare publicul, oferind un prost exemplu telespectatorilor şi menţinând incertitudine în rândul acestora în legătură cu forma corectă a sintagmei menţionate.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că realizatorul emisiunii a încălcat şi dispoziţiile referitoare la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la imagine al persoanei folosind un limbaj depreciativ, jignitor, la adresa d-lui Ardusătan Gavril.

Pornind de la premisa că moderatorul ori realizatorul unei emisiuni este un arbitru neutru, obiectiv şi imparţial, capabil să asigure calitate unui program audiovizual, legiuitorul a prevăzut, în cadrul normelor privind conţinutul comunicării audiovizuale, obligaţia ce revine realizatorilor de emisiuni, de a nu folosi un limbaj injurios, astfel încât demnitatea ori dreptul oricărei persoane la propria imagine să fie respectate.

Or, faţă de această obligaţie, cu atât mai mult, nu poate fi acceptată situaţia în care realizatorul însuşi recurge la folosirea de expresii jignitoare la adresa persoanelor despre care vorbeşte în emisiune.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. COZA MEDIA S.R.L. pentru postul de televiziune MARAMUREŞ TV.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. COZA MEDIA S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune MARAMUREŞ TV cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunii „Ţara mea” din 11 ianuarie 2011, a creat confuzie în rândul publicului cu privire la forma corectă, din punct de vedere gramatical, a sintagmei „a-mi”.

Astfel, deşi în comunicatul de presă emis de un partid politic, sintagma „a-mi” era inserată corect, realizatorul emisiunii a prezentat-o ca fiind greşită, fapt ce contravine prevederilor art. 83 din Codul audiovizualului.

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.