Decizia nr. 185 din 01.02.2011

01.02.2011


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L.

pentru postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV din localitatea Sibiu
Str. Alexandru Vlahuţă nr. 9A Loc. SIBIU Jud. Sibiu C.U.I. 791037

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 01 februarie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la neîndeplinirea obligaţiei postului TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV de a pune la dispoziţia Consiliului înregistrarea programului solicitat de către acesta, în conformitate cu Decizia nr. 42/27.01.2011 emisă de C.N.A.

Postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV aparţine S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV 158.2/09.12.1997, decizia de autorizare iniţială nr. 340.0/29.02.2000 şi reautorizare nr. 340.0-1/29.02.2000 eliberată la data de 16.03.2009 pentru localitatea Sibiu, judeţul Sibiu).

În fapt, prin Decizia nr. 42/27.01.2011 radiodifuzorul S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. a fost sancţionat cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 2 lit. a) din Decizia CNA nr. 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune.

Sancţiunea a fost aplicată întrucât radiodifuzorul nu a pus la dispoziţia Consiliului înregistrarea programului difuzat în data de 10.12.2010, în intervalul orar 18.00-24.00, astfel cum avea obligaţia legală conform dispoziţiilor menţionate mai sus.

Scopul avut în vedere de C.N.A. la solicitarea înregistrării programului respectiv a fost acela de a realiza monitorizarea emisiunii „Ultimul ceas", ediţia difuzată în data de 10.12.2010, începând cu ora 23.00, emisiune ce a făcut obiectul reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 16998/30.12.2010.

Prin decizia de sancţionare emisă în luna ianuarie 2011, radiodifuzorului i s-a pus în vedere să intre în legalitate până la data de 31.01.2011, în sensul de a pune la dispoziţia Consiliului înregistrarea solicitată.

Potrivit raportului prezentat de Serviciul Inspecţie în şedinţa din 01.02.2011, inspectorul teritorial al CNA a predat în data de 28.01.2011 Decizia nr. 42/27.01.2011 reprezentantului S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L., care în acest mod a luat la cunoştinţă de conţinutul somaţiei publice, prin care Consiliul a reiterat solicitarea înregistrării programului transmis de postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV în data de 10.12.2010, între orele 18.00-24.00.

Ca urmare a primirii Deciziei nr. 42/27.01.2011, radiodifuzorul a înştiinţat inspectorului teritorial al CNA că se află în imposibilitate de a se conforma somaţiei publice ce i-a fost adresată.

Astfel, prin adresa nr. 19/31.01.2011, radiodifuzorul a precizat că nu deţine înregistrarea programului solicitat de Consiliu, motivând probleme tehnice pe care le-a constatat ulterior difuzării programului a cărui înregistrare o solicită CNA.

Faţă de această împrejurare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a luat măsurile tehnice corespunzătoare prevăzute de art. 1 din Decizia nr. 412/2007, astfel încât, pe de o parte, să poată asigura înregistrarea programelor/emisiunilor, iar pe de altă parte, să poată pună la dispoziţia CNA înregistrarea programului solicitat, aşa cum avea obligaţia legală.

Cu privire la faptul că radiodifuzorul şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda drept la replică persoanei care s-a considerat lezată în interesele sale prin conţinutul emisiunii „Ultimul ceas", difuzate în data de 10.12.2010, acest fapt nu este de natură să înlăture obligaţia instituită prin Decizia nr. 412/2007.

Având în vedere că faptele reţinute în sarcina radiodifuzorului, constatate iniţial prin Decizia nr. 42/27.01.2011, subzistă şi ţinând cont că radiodifuzorul S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. nu s-a conformat somaţiei publice, membrii Consiliului au propus amendarea acestuia cu suma de 5.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. pentru încălcarea prevederilor art. 2 lit. a) din Decizia CNA nr. 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune, a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 din Decizia CNA nr. 412/2007,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV 158.2/09.12.1997, decizia de autorizare iniÅ£ială nr. 340.0/29.02.2000 ÅŸi reautorizare nr. 340.0-1/29.02.2000 eliberată la data de 16.03.2009 pentru postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV din localitatea Sibiu, judeÅ£ul Sibiu) se sancÅ£ionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 2 lit. a) din Decizia CNA nr. 412/2007 privind obligaÅ£iile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio ÅŸi de televiziune.


Către,

S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. C.U.I. 791037
Str. Alexandru Vlahuţă nr. 9A
Loc. SIBIU Jud. Sibiu

pentru postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 185/01.02.2011 privind amendarea cu suma de 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. SCORPION IMPEX EVENIMENTUL SIBIAN S.R.L. pentru TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV ÅŸi vă atenÅ£ionăm că, potrivit dispoziÅ£iilor art. 93^1 alin. (1) ÅŸi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveÅ£i obligaÅ£ia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor ÅŸi vizual, de cel puÅ£in 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ÅŸtiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul TELEVIZIUNEA EVENIMENT TV cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia Consiliului înregistrarea programului transmis în data de 10 decembrie 2010, fapt ce contravine prevederilor art. 2 din Decizia nr. 412/2007.

Potrivit dispoziţiilor invocate, radiodifuzorii sunt obligaţi să pună la dispoziţie Consiliului Naţional al Audiovizualului, la cerere, înregistrările solicitate."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.