Comunicat de presă

01.11.2011


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică în data de 01.11.2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât să sancţioneze postul de televiziune Prima TV cu amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru încadrarea greşită a unui episod din serialul „Iubiri secrete”, difuzat cu încălcarea prevederilor legale privind protecţia copilului (art. 39, alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504, cu modificările şi completările ulterioare).

În data de 15.08.2011, a fost transmis un episod al serialului « Iubiri secrete », ilustrat cu scene de violenţă fizică şi psihică. Consiliul a constatat că difuzarea imaginilor din serialul respectiv (genul programului „Reality Telenovela", cu marcajul AP - acord parental), în intervalul orar destinat unei audienţe generale : 15:00 – 17:00, poate afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.

De asemenea, au fost încălcate şi prevederile ale art. 19, alin. 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care stipulează că « Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii : b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ; f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ; g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă ».

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul