Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 09.05.2024

09.05.2024


envoyer l'article par mail title=


Sancțiune : Somație publică – Antena Stars

Întrunit în ședința publică din data de 09.05.2024, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul Antena Stars cu somație publică pentru ediții din perioada 26.02 – 27.03.2024 ale emisiunii „Xtra Night Show”, la difuzarea cărora nu au fost respectate dispozițiile art. 40 alin. (2) și nici cele ale art. 43 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Printre titlurile afișate pe ecran s-au regăsit : „Anița vs. Soțul milionar !” ; „Acuzațiile șocante ale Aniței !” (26.02.2024) ; „Copilul Aniței răpit de la școală” ; „Cum a reușit o străină să ia copilul” (28.02.2024) ; „De ce n-o lasă soțul pe Anița să își vadă copilul ?” ; „Imediat : Unde voia să fugă soțul cu copilul ?” (01.03.2024) ; „Anița : A motivat că băiatul nu suportă prezența feminină” ; „Anița : Nu am voie să-l sun” (21.03.2024) ; „Anița - Doborâtă ! Soțul milionar „a executat-o” (27.03.2024).

Biroul Informare și Relații Publice


Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire :
Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 40 - (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
Art. 43 - (1) Radiodifuzorii trebuie să evite să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare, prin comentariile şi luările de poziţie proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor părţilor.