Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 07.02.2024
07.02.2024
Sancțiuni :
• Amendă : 200.000 de lei – Kanal D
• Somații publice : B1 TV, Prima Sport 1, Etno TV
• Decizie de intrare în legalitate - Colestinol
Întrunit în ședința publică din data de 07.02.2024, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de direcția de specialitate privind duratele inserțiilor de publicitate difuzate în perioada 01-30.11.2023, în intervalul orar 06.00-18.00, de 11 posturi centrale de televiziune (Antena 1, Antena 3 CNN, B1 TV, Digi 24, Kanal D, Național TV, Prima TV, Pro TV, Realitatea Plus, România TV și TVR 1). Constatând încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora „Proporţia de spoturi publicitare televizate şi de spoturi de teleshopping cuprinsă în intervalul orar 6.00 - 18.00 nu poate depăşi 20% din intervalul respectiv. Proporţia de spoturi publicitare televizate şi de spoturi de teleshopping cuprinsă în intervalul orar 18.00 - 24.00 nu poate depăşi 20% din intervalul respectiv”, CNA a decis aplicarea următoarelor sancțiuni :
- amendă de 200.000 de lei postului Kanal D pentru depășirea duratei admise de difuzare a publicității cu 2 ore 12 minute și 43 secunde ;
- somație publică postului B1 TV, deoarece au fost înregistrate două depășiri ale duratei admise însumând 2 minute și 10 secunde.
În aceeași ședință, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice câte o somație publică următoarelor posturi :
- Prima Sport 1, deoarece, la difuzarea spotului publicitar aferent campaniei de promovare pentru produsul „Divin Bardar”, radiodifuzorul nu a ținut cont de dispozițiile art. 113 alin. (1) [„În intervalul orar 6,00 - 22,00 este interzisă orice formă de publicitate la băuturi spirtoase”] și nici de cele ale art. 116 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„Calupurile publicitare în care se promovează băuturi spirtoase se vor încheia cu avertismentul sonor şi vizual : „Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii”]. În perioada monitorizată (11 – 17.12.2023, interval orar 06:00-22:00) au fost identificate trei difuzări ale spotului la orele : 17:19, 18:55 și 19:57 ;
- Etno TV pentru ediții ale emisiunii „Bijuterii TV” /„Klenot TV” din data de 17.01.2024, difuzate fără a fi respectate prevederile art. 78 alin. (2) din Codul audiovizualului, conform cărora „Orice transmisiune în direct va fi însoţită permanent de menţiunea "Direct”.
De asemenea, Consiliul a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru spotul publicitar TV aferent campaniei de promovare a produsului Colestinol, difuzat cu încălcarea prevederilor art. 120 alin. (2) din Codul audiovizualului („În publicitatea şi teleshoppingul la suplimente alimentare, informaţiile de prezentare a produselor pot conţine exclusiv datele din eticheta, cutia, flaconul şi/sau prospectul produsului, care au fost, după caz, avizate de către institutele naţionale de sănătate publică din subordinea Ministerului Sănătăţii sau notificate de către Institutul de Bioresurse Alimentare, precum şi menţiunile nutriţionale şi de sănătate aprobate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006”). Perioada monitorizată a fost cuprinsă între 08 și 14.01.2024.
În urma analizării rapoartelor întocmite pentru materiale audiovizuale difuzate pe internet, care nu au fost restricționate, nefiind folosit niciun instrument de verificare a vârstei utilizatorului, CNA a decis să sesizeze platforma YouTube pentru :
- canalele Parfy și Str3sU, care promovează jocuri de noroc fără a bloca accesul minorilor ;
- canalul denumit Nelly Kent, deoarece s-a constatat că ar fi vorba despre un deep fake într-un videoclip al cărui conținut nu este destinat copiilor.
Biroul Informare și Relații Publice