Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 15.02.2022

15.02.2022


envoyer l'article par mail title=


Întrunit în ședința publică din data de 15.02.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice următoarele sancțiuni :

- amendă de 10.000 de lei postului Kanal D pentru ediția din 24.10.2021 a emisiunii „Asta-i România !”. Având în vedere modul în care a fost reflectat, în cadrul emisiunii, cazul a două tinere din Iași care și-au schimbat condiția materială după ce și-au făcut cont pe o platformă online, având venituri substanțiale din activitatea desfășurată pe acest site cunoscut în special pentru videoclipurile și fotografiile cu conținut pentru adulți, postul a încălcat prevederile legislației referitoare la protecția minorilor, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 („Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”) raportat la art. 19 alin. (2) lit. f) și l) din Codul audiovizualului [„Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii : (...) f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ; (...) l) genul sau tema programului”] ;

- somație publică postului Kanal D. La difuzarea emisiunii „Bravo, ai stil !” din 29.10.2021 nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 504/2002 conform cărora „Programele sponsorizate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : (...) c) să nu încurajeze în mod direct achiziţionarea sau închirierea produselor ori a serviciilor sponsorului sau ale unui terţ, în particular prin referiri promoţionale speciale la aceste produse ori servicii” ;

- somație publică postului Digi Sport 2 pentru o afirmație făcută de comentator la adresa unui jucător de culoare în timpul partidei de fotbal dintre Roma și Napoli difuzat în data de 24.10.2021, încălcându-se astfel prevederile art. 47 alin. (3) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice”.

În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate în privința emisiunii „Bijuterii TV” difuzată de posturile Prima TV și Taraf TV cu nerespectarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora „Este interzisă publicitatea care nu este conformă cu dispoziţiile legale” (perioada monitorizată : Prima TV - 10.09 și 13.12.2021 ; Taraf TV - 13.12.2021).

De asemenea, în ședința publică din data de 10.02.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat o serie de rapoarte de monitorizare întocmite de Direcția Control, ca urmare a autosesizării Consiliului, pentru modul în care au fost abordate subiecte referitoare la pandemia de COVID-19 în cadrul emisiunilor difuzate la posturile locale și regionale. Au fost monitorizate 175 de posturi de radio și 68 de posturi de televiziune, în perioada 11 – 17.10.2021. La finalul dezbaterilor, membrii CNA au apreciat că nu au fost constatate încălcări ale prevederilor legislației audiovizualului.

Biroul Informare și Relații Publice