Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 26.01.2022

26.01.2022


envoyer l'article par mail title=


Întrunit în ședința publică din data de 26.01.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să aplice câte o somație publică următoarelor posturi :

- Realitatea Plus, deoarece la difuzarea edițiilor din 05 și 07.10.2021 ale emisiunii „Legile puterii” nu a ținut cont de dispozițiile art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora „În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii”. Printre subiectele discutate au fost și cele referitoare la criza politică, economică, socială și sanitară, respectiv la desemnarea unui nou premier după căderea Guvernului Cîțu, precum și suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Printre titluri prezentate pe ecran s-au regăsit : „Iohannis trage de timp și nu mediază criza” (05.10.2021), „Iohannis e conștient de criză, dar o prelungește”, „Aroganță maximă : Iohannis îl vrea tot pe Cîțu premier” (07.10.2021) ;

- România TV, pentru că la difuzarea emisiunilor „România TeVede” (ora 17.00) și „România de poveste” (ora 21.00) din data de 03.10.2021, postul a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, respectiv pe cele ale art. 47 alin. (2) din Codul audiovizualului.

Biroul Informare și Relații Publice


Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire :

Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare

Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 47 (2) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe.