Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 17.11.2021

17.11.2021


envoyer l'article par mail title=


Întrunit în ședința publică din data de 17.11.2021, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite pentru emisiuni de știri și dezbatere, în cadrul cărora au fost abordate teme legate de pandemia de COVID-19.

Constatând încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora : „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii ; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”, Consiliul a decis să aplice sancțiuni următoarelor posturi :

- Nașul TV - amendă de 10.000 de lei, pentru ediția din 19.10.2021 a emisiunii „Să vorbim despre tine” ;

- Gold FM - amendă de 5.000 de lei, pentru emisiunea „Ce-i în gușă și-n căpușă” difuzată în data de 18.10.2021.

Biroul Informare și Relații Publice