Răspuns CNA nr. 35 RF / 14.01.2021 la reclamațiile referitoare la spoturile aferente campaniei de informare și comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România

14.01.2021


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în ședința publică din 12.01.2021, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de direcția de specialitate pentru spoturile aferente campaniei de informare și comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19, ca urmare a numeroaselor sesizări înregistrate la CNA.

Menționăm că spoturile, difuzate ca mesaje de interes public, nu se supun legislației audiovizualului privind comunicările comerciale audiovizuale.

Spoturile privind vaccinarea nu sunt campanii de promovare ale unor produse, ci prin mesajele spoturilor se promovează o acțiune de sănătate publică.

Potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, comunicările comerciale audiovizuale sunt „mesaje sonore sau în imagini, cu sau fără sunet, care sunt destinate să promoveze, direct ori indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei persoane fizice ori juridice care desfăşoară o activitate economică. Mesajele respective însoţesc sau sunt incluse într-un program în schimbul unei plăţi ori contraprestaţii sau în scopul autopromovării (…)”.

În prezent, populația este vaccinată gratuit, vaccinurile anti-COVID-19 neputând fi achiziționate din farmacii și, ca urmare, spoturile nu se supun prevederilor legislative privind publicitatea la medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală.

La finalul dezbaterilor, CNA nu a constatat încălcări ale legislației audiovizualului în privința spoturilor aferente campaniei de informare și comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19.