Revista presei CNA 25 ianuarie 2008

25.01.2008


envoyer l'article par mail title=

Adevarul

Balaurul“ publicităţii nu-i sperie pe copii
de Iulia Bunea, Petre Barbu

Aproape 68% din copiii cu vârste între 6 şi 10 ani urmăresc reclamele tv, preferate fiind spoturile „haioase", care îi fac să râdă, şi cele frumos colorate.

Copiii sunt mari consumatori de publicitate. Nu este o mare „descoperire« , dar acum poate fi „dovedită » cu cifrele ÅŸi concluziile studiului „Impactul publicităţii asupra părinÅ£ilor ÅŸi copiilor", realizat de IMAS la solicitarea CNA.

Potrivit cercetării, peste două treimi din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani urmăresc publicitatea la televizor. Dintre aceştia, cei în vârstă de 6 ani sunt cei mai mari consumatori de reclame tv (75%). Pe măsură ce cresc, interesul acestora pentru publicitate scade, astfel încât numai 67% din copiii de 10 ani mai privesc reclamele. (...)

Ev.zilei

Copiii, amatori de reclame

Floriana Scanteie

Copiii in varsta de 6 ani sunt mari consumatori de publicitate, potrivit studiului „Impactul publicitatii asupra copiilor”, prezentat ieri la CNA.

Reclamele la alimente, jucarii, sucuri si cele care folosesc personaje din desenele animate sunt cele mai populare printre copii. Desi 68% dintre copiii chestionati cunosc efectele consumului de zahar, sare si grasimi, 45% dintre parinti au spus ca au existat presiuni din partea celor mici pentru achizitionarea unor produse alimentare promovate in reclame. (...)

Hotnews.ro

Studiu CNA : Copiii mananca si beau ce vad la televizor

de Camelia Moga

Studiul Impactul publicitatii asupra parintilor si copiilor

Intervalele orare cu maxima audienta sunt supraincarcate cu publicitate, iar copiii prezinta o receptivitate crescuta la produsele alimentare prezentate in reclame, produse care nu intotdeauna sunt si sanatoase. Acestea sunt principalele puncte alarmante prezentate in studiul « Impactul publicitatii asupra parintilor si copiilor », prezentat joi la Consiliul National al Audiovizualului.

Potrivit studiului, 68% dintre copii urmaresc reclame la televizor, cei mai interesati fiind cei mici, scepticismul fata de mesajul publicitar crescand odata cu varsta. Cercetarea arata ca, in general, copiii retin usor produsele la care se face publicitate, insa nu recunosc la fel de usor si firmele producatoare.(...)

Jurnalul National

Impactul reclamei asupra copiilor

de Adrian Vaduva

Copiii sunt cei mai ardenţi consumatori de publicitate deoarece sunt şi mari consumatori de televiziune. O dată cu înaintarea în vârstă scade şi dorinţa de a urmări reclamele la televizor. Părinţii, în schimb, evită publicitatea din cauza efectului de saturaţie.

Cu cât un copil este mai mic, cu atât mai mare este consumul de publicitate, însă, o dată cu depăşirea vârstei de 10 ani, micuÅ£ii încep să renunÅ£e la urmărirea reclamelor. Potrivit studiului “Impactul publicităţii asupra părinÅ£ilor ÅŸi copiilor”, realizat de IMAS ÅŸi Centrul de Studii Media ÅŸi Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC), spoturile la produse alimentare, jucării, sucuri ÅŸi cele care folosesc personaje din desenele animate sunt cele mai populare în rândul celor mici. (...)

NewsIn

CNA a acordat licenţele audiovizuale pentru Arrena TV, Top TV şi Business TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să acorde licenţa audiovizuală pentru transmisia prin satelit posturilor Arrena TV, Top TV şi Business TV, societăţii Camina Trust SRL, al cărei acţionar majoritar este liderul PC Dan Voiculescu.

Primul post pentru care a fost solicitată licenţa audiovizuală pentru transmisia prin satelit este Arenna TV, o televiziune specializată pe sport. Prezent în şedinţa de joi a CNA, diectorul departamentului Sport din Antena 1 le-a explicat membrilor Consiliului cum vor putea acoperi cele 97% de programe proprii din grila anunţată. (...)

Reporter Cătălin Daniel Cocoş//Editor senior Marius Vasileanu

Articole cu acelasi subiect : Gandul LicenÅ£e pentru trei noi televiziuni ale trustului Intact

Ev.zilei Trei « Antene » deodata
Floriana Scanteie Grupul detinut de familia Voiculescu a obtinut licente pentru trei televiziuni de nisa noi : Arenna, Top TV si Business TV.

Business Standard Investitie Intact de trei mil. € in TV
Sorina Iordan

NewsIn

Doi candidaţi la postul de şef al Cancelariei lui Alexandru Sassu

Doi candidaţi s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de şef al Cancelariei preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Alexandru Sassu.

« Câştigătorul concursului va fi desemnat în urma evaluării proiectului managerial depus ÅŸi a unui interviu. Rezultatul va fi comunicat în maximum cinci zile de la data susÅ£inerii concursului », potrivit Biroului de Presă din TVR. (...)

Jurnalul National

SRTv plăteşte restanţele

Televiziunea Publică a decis, printr-o Hotărâre a Consiliului de Administraţie, să plătească suma de 9.000.000 de lei plus TVA, reprezentând drepturi de autor restante către organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA, în patru ani şi nu în trei, aşa cum se stabilise în 2007.

Potrivit unei Hotărâri a CA din 24 ianuarie, s-a decis modificarea contractului de tranzacţie judiciară încheiat între SRTv şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), având ca obiect stingerea pe cale amiabilă a litigiului dintre cele două instituţii. Dosarul care are ca obiect acest litigiu se află pe rolul Tribunalului Bucureşti. (...)

Jurnalul National

Va pleca Andreea Marin la PRO TV ?

DeÅŸi neconfirmat oficial, Andreea Marin s-a înÅ£eles cu PRO TV. Ea urmează să prezinte, alături de Åžtefan Bănică junior, următoarea ediÅ£ie a emisiunii “Dansez pentru tine”, potrivit unei ÅŸtiri apărute pe blogul jurnalistului Cătălin Tolontan interro_liens_callback. (...)

(R.P., O.M.B)

HotNews

Proprietatea de media si profesionalismul ziaristilor - obstacole pentru presa din Romania

de C.I.

Proprietatea de media, profesionalismul jurnalistilor si nevoia unui jurnalism de investigatie mai dezvoltat sunt principalele obstacole pe care mass-media din Romania le intampina in activitatea lor, a apreciat joi Ambasadorul Olandei la Bucuresti, Jaap L. Werner. Acesta a afirmat, in cadrul unor dezbateri pe tema problemelor intampinate de presa locala din Romania, ca este o realizare importanta faptul ca presa romana a scapat, in general, de interferenta guvernului, dar ca trebuie sa mearga si mai departe, ca parte a mass-media europene. (...)

HotNews.ro

Cele mai importante tranzactii media ale anului 2007 din Europa

de Dragos Comache

Achizitiile facute de catre cele mai mari companii europene de media sau care au vizat companii din spatiul european au depasit 34 de miliarde de euro in 2007, scrie Iann pe blogul sau, citand un studiu realizat de Intermedios. Valoarea primele zece tranzactii ale anului trecut au depasit 30 de miliarde de euro, fata de 22 de miliarde de euro in anul anterior.

Atat in 2006 cat si in 2007, in cele mai importante tranzactii sunt implicate companii nord-americane care le preiau pe cele europene. (...)