Revista Presei CNA 7 ianuarie 2008

07.01.2008


envoyer l'article par mail title=

GANDUL

Bilanţ Un an plin de realizări pentru Dan Diaconescu OTV - 3,1 miliarde de lei vechi, amenzi de la CNA pe 2007
de Diana POPESCU

Postul de pe Magheru a fost „urecheat“ cam o dată la 6 zile Din totalul amenzilor date de Consiliu anul trecut, OTV a luat aproape jumătate

2007 a fost un an plin pentru CNA, pentru OTV şi pentru relaţia dintre cele două instituţii. Consiliul Naţional al Audiovizualului a împărţit sancţiuni în stânga şi-n dreapta, motivat de prestaţiile adesea îndoielnice ale televiziunilor. „Campioana” pedepselor a fost, fapt deloc surprinzător, micuţa televiziune a lui Dan Diaconescu. Diaconescu şi echipa sa n-au pierdut vremea : cea dintâi penalizare a venit pe 4 ianuarie 2007, iar restul i-au urmat cu o frecvenţă deloc de invidiat.

Dintr-un an de 365 de zile, scăzând sâmbetele şi duminicile şi perioada de concediu cuvenit membrilor CNA, rămân aproximativ 240 de zile. Dacă socotim că OTV-ul a fost avertizat, cu toate mijloacele specifice Consiliului, de peste 40 de ori, o socoteală simplă ne duce la o sancţiune căpătată o dată la 6 zile. (...)

Soluţia Bulgărească

Cu minimum de costuri şi maximum de profit, OTV pare să fie chintesenţa visului românesc. În vreme ce alte televiziuni cheltuiesc sume cu şase zerouri pentru a-şi dota studiourile de ştiri (Pro Tv şi Realitatea au dat câte 6 milioane de euro cu aparatura de ultimă oră), Dan Diaconescu perpetuează mitul televiziunii modeste, dar implicate până în vârful unghiilor în viaţa poporului. Al echipei „mici, dar inimoase”, care nu se lasă până nu face lumină în cazurile întunecate, al jurnalismului de investigaţie dus până în pânzele albe. Legenda nu se prea potriveşte cu limuzinele de lux pe care le au în dotare Diaconescu şi Lazarus, aşa cum reclamele împotriva şpăgii, difuzate pe post, nu se „pupă” cu zvonurile despre invitaţii care-şi plătesc participarea la emisiunile OTV-iste. (...)

diana.popescu#gandul.info