Revista Presei CNA, 4 iulie 2008

04.07.2008


envoyer l'article par mail title=

Comunicat de presa - Protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei şi CNA

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei şi Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, au semnat astăzi, 3 iulie, la sediul MECT, un protocol de colaborare.

Documentul prevede tipărirea unei broşuri care va valorifica rapoartele de monitorizare elaborate pentru CNA de cercetătorii Institutului de Lingvistică al Academiei, referitoare la limba română folosită la posturile de televiziune şi de radio. Broşura va cuprinde cele mai grave greşeli de limbă identificate în discursul jurnaliştilor din audiovizual. Este vorba de acele greşeli care, prin repetiţie, tind să devină normă, deşi reprezintă atentate flagrante la normele gramaticale şi de pronunţie ale limbii române. În broşură se vor regăsi şi formele corecte, astfel încât profesorii să beneficieze de un auxiliar didactic util, care le va permite să demonstreze elevilor că nu tot ce aud sau văd la televizor are valoare de model. Broşura va fi tipărită de Ministerul Educaţiei în număr de 50.000 de exemplare care vor fi distribuite în şcoli, biblioteci şcolare şi Centre de Documentare şi Informare. Cadrele didactice le vor putea folosi ca material didactic auxiliar în cadrul orelor, la disciplina „Limba şi literatura română” sau la cursul opţional „Competenţă în mass-media”. Broşurile vor putea fi utilizate şi în universităţi.

Protocolul de colaborare se bazează pe responsabilităţile complementare ale CNA şi MECT în ceea ce priveşte protejarea culturii şi a limbii române.

CNA şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol pentru protejarea limbii române
Alina Apetrei
MEDIAFAX

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au semnat, joi, un protocol de colaborare, privind tipărirea unei broşuri care va conţine cele mai grave greşeli din exprimarea jurnaliştilor, materialul urmând să fie promovat în instituţiile şcolare.

« Încercăm să ne întoarcem la originea fenomentului, încercăm să ne întoarcem la şcoală, pentru că acolo se formează oamenii care mâine vor fi jurnalişti. Încercăm să le dezvoltăm încă de pe băncile şcolii o gândire critică faţă de modul în care se vorbeşte în audiovizual şi să nu mai considere că tot ceea ce văd la televizor sau aud la radio este automat validat, astfel încât, peste câţiva ani, atunci când unii dintre ei vor lucra în posturile de radio şi televiziune, să nu mai asistăm la degradarea limbii române », a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Potrivit protocolului semnat între cele două instituţii, broşura va conţine greşelile grave din exprimarea jurnaliştilor români, sintetizate în rapoartele de monitorizare elaborate pentru CNA de Institutul de Lingvistică al Academiei Române « Iorgu Iordan-Al. Rosetti ».

Broşura va cuprinde şi formele corecte ale erorilor de limbă din audiovizual, astfel încât profesorii să o poată folosi ca material didactic auxiliar în orele de cultivare a limbii române sau în cele destinate obiectului de studiu « Educaţia pentru media ».

Broşura urmează să fie tipărită de Ministerul Educaţiei în 50.000 de exemplare, care vor fi distribuite în şcoli, biblioteci şcolare şi centre de documentare şi informare. Materialele vor putea fi folosite şi în universităţi.

CNA şi Institutul de Lingvistică al Academiei Române « Iorgu Iordan-Al. Rosetti » au elaborat până în prezent patru « Rapoarte asupra calităţii limbii române în audiovizual », ultima monitorizare fiind realizată pentru perioada 1 - 31 mai 2008.

Raportul a fost făcut public, pe 19 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, printre cele mai frecvente erori de exprimare din audiovizual numărându-se dezacordurile, pleonasmele şi greşelile de sintaxă.

Preşedintele CNA a declarat la momentul respectiv că « perioada campaniei electorale a adus multe greşeli în exprimarea jurnaliştilor ». « Întrucât am trecut printr-o perioadă de campanie electorală şi luna mai a fost o lună electorală, s-a vorbit mult în audiovizual, dar s-a şi greşit mai mult decât în perioadele normale. Perioada campaniei electorale a adus multe greşeli în exprimarea jurnaliştilor. Sunt posturi la care numărul de greşeli a scăzut, de exemplu la TVR 2, Antena 3, Pro TV şi B1 TV. Însă la alte posturi, precum TVR 1, Antena 1 şi OTV se constată o creştere alarmantă a greşelilor. Eu am însă convingerea că eforturile noastre nu sunt în van. Avem de partea noastră legea », a afirmat atunci Răsvan Popescu.

CNA şi MECT colaborează pentru protejarea limbii române
ROMPRES

Bucureşti, 3 iulie /Rompres/ - Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, a declarat pentru ROMPRES, joi, după semnarea unui protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT) şi CNA, că, « prin această iniţiativă, CNA doreşte să meargă la fundamentele formării, în şcoală, a elevilor, a jurnaliştilor de mâine ».

Protocolul, care se bazează pe responsabilităţile complementare ale CNA şi MECT în ce priveşte protejarea culturii şi a limbii Române, stipulează realizarea unei broşuri destinate elevilor, care include greşelile de limbă din media audiovizuale.

« Ce putem noi face este să încercăm să mergem la fundamente, acolo unde se formează omul, care va fi jurnalist mâine », a sus Popescu, menţionând că, « prin această broşură, CNA doreşte să atragă atenţia elevilor că nu tot ceea ce aud la radio şi televiziune este şi corect ».

Preşedintele CNA şi-a exprimat speranţa că, din octombrie, când va fi în şcoli, broşura va stârni interesul profesorilor de Română, care vor fi interesaţi să dezbată cu elevii conţinutul ei.

« Mai departe depinde de interesul pe care şi-l vor da cadrele didactice. Mai ales că la CNA primim foarte multe reclamaţii şi sesizări de la dascăli, referitoare la folosirea defectuoasă a limbii Române la radio şi televiziune », a mai spus Răsvan Popescu.

Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, şi ministrul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, au semnat, joi, la sediul MECT, un Protocol de colaborare între MECT şi CNA.

Documentul prevede tipărirea unei broşuri care va valorifica rapoartele de monitorizare elaborate pentru CNA de cercetătorii Institutului de Lingvistică al Academiei, referitoare la limba Română folosită la posturile de televiziune şi de radio.

Broşura va cuprinde cele mai grave greşeli de limbă identificate în discursul jurnaliştilor din audiovizual, greşeli care, prin repetiţie, tind să devină normă, deşi reprezintă atentate flagrante la normele gramaticale şi de pronunţie ale limbii Române.

În broşură se vor regăsi şi formele corecte, astfel încât profesorii să beneficieze de un auxiliar didactic util, care le va permite să demonstreze elevilor că nu tot ce aud sau văd la televizor are valoare de model.

Broşura va fi tipărită de Ministerul Educaţiei în 50.000 de exemplare, care vor fi distribuite în şcoli, biblioteci şcolare şi Centre de Documentare şi Informare.

Cadrele didactice le vor putea folosi ca material didactic auxiliar în cadrul orelor, la disciplina « Limba şi literatura Română » sau la cursul opţional « Competenţă în mass-media ». Broşurile vor putea fi utilizate şi în universităţi.

CNA a prezentat, în urmă cu două săptămâni, raportul « Limba Română în audiovizual », realizat Consiliu în colaborare cu Institutul de Lingvistică « Iorgu Iordan – Al. Rosetti », care relevă că greşelile de limbă persistă în audiovizualul românesc.

Într-o formă comparativă, pe ultimele şase luni, 15 octombrie 2007 – 31 mai 2008, potrivit rapoartelor realizate s-a constatat o creştere alarmantă a numărului de greşeli de limbă în cazul TVR1 (de la 23 la 94) ; Antena1(de la 41- la 118) ; OTV (de la 35 – la 102) ; Naţional TV (de la 22 – la 64) ; TVR Cultural (de la 27 – la 44) ; Europa FM (de la 3 – la 21).

Potrivit raportului, există un nivel « staţionar » al numărului de greşeli, la posturi precum Realitatea TV(de la 44 – la 43) ; Prima TV, unde nivelul de 33 a rămas acelaşi, sau Info PRO, unde nivelul a scăzut de la 19 la 18 greşeli.

Sunt şi posturi la care numărul de greşeli a scăzut semnificativ, precum TVR 2 (de la 54 în octombrie 2007, la 8 în mai 2008) ; Antena 3 (de la 64 – la 42) ; B1 (de la 63 – la 43) ; Pro TV (de la 41 - la 36) ;.

CNA a încheiat un contract de consultanţă cu institutul Institutul de Lingvistică « Iorgu Iordan – Al. Rosetti » privind îndrumarea, coordonarea şi analizarea monitorizărilor efectuate de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului, care constă în realizarea a trei monitorizări pilot privind calitatea limbii, în emisiunile difuzate la ore de vârf, pentru lunile martie, mai şi septembire.

În cadrul monitorizării au fost incluse şase posturi de radio (Radio România Actualităţi, Europa FM, Radio Info pro, Radio România Cultural, Antena Satelor, Radio Guerilla) şi 12 posturi de televiziune (TVR 1, Atena 1, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, TVR 2, TVR Cultural, Naţional TV, Antena 3, B1TV, OTV şi N24). ROMPRES/(Daniel Popescu)

Greselile jurnalistilor din audiovizual vor fi publicate de Ministerul Educatiei
MEDIA EXPRES

Bucuresti (MEDIA EXPRES) / 3 iul 2008 / Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei şi Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, au semnat la 3 iulie, la sediul Ministerului Educatiei (MECT), un protocol de colaborare pentru publicarea greselilor de limbă ale ziaristilor din audiovizual.

Documentul prevede tipărirea unei broşuri care va valorifica rapoartele de monitorizare elaborate pentru CNA de cercetătorii Institutului de Lingvistică al Academiei, referitoare la limba română folosită la posturile de televiziune şi de radio.

Broşura va cuprinde cele mai grave greşeli de limbă identificate în discursul jurnaliştilor din audiovizual. Este vorba de acele greşeli care, prin repetiţie, tind să devină normă, deşi reprezintă atentate flagrante la normele gramaticale şi de pronunţie ale limbii române. În broşură se vor regăsi şi formele corecte, astfel încât profesorii să beneficieze de un auxiliar didactic util, care le va permite să demonstreze elevilor că nu tot ce aud sau văd la televizor are valoare de model.

Broşura va fi tipărită de Ministerul Educaţiei în număr de 50.000 de exemplare care vor fi distribuite în şcoli, biblioteci şcolare şi Centre de Documentare şi Informare. Cadrele didactice le vor putea folosi ca material didactic auxiliar în cadrul orelor, la disciplina „Limba şi literatura română” sau la cursul opţional „Competenţă în mass-media”. Broşurile vor putea fi utilizate şi în universităţi.

Protocolul de colaborare se bazează pe responsabilităţile complementare ale CNA şi MECT în ceea ce priveşte protejarea culturii şi a limbii române.

Manualul greşelilor gramaticale din presă, pentru elevi
Elena LARION
GANDUL

Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, şi-a dat mâna cu Răsvan Popescu, preşedintele CNA, întru luminarea elevilor români. Aceştia vor fi învăţaţi că nu tot ce aud la televizor este corect din punct de vedere gramatical. Cele două instituţii s-au angajat ca, până pe 15 octombrie, să editeze şi să tipărească 50.000 de broşuri, pe care să le distribuie în şcoli. Broşurile vor fi realizate în baza rapoartelor de monitorizare elaborate pentru CNA de cercetătorii Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, referioare la gravele greşeli de limbă identificate în discursul jurnaliştilor. Citeşte tot articolul

CNA vaneaza greseli
C.S.
ZIUA

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului au semnat un protocol de colaborare, privind tiparirea unei brosuri care va contine cele mai grave greseli din exprimarea jurnalistilor, materialul urmand sa fie promovat in institutiile scolare. Citeşte tot articolul

Perle de incultura
Zoe PETRE
ZIUA

Zilele trecute, mai toata presa a repetat cu indignata voluptate sase perle identificate de Observatorul de Bacau in tezele de la bac. Am aflat cum Nichita Stanescu se mira ca are urechi, cum s-a nasolit treaba cu Luceafarul, si cand se pun ghilimele in textele soptite. Campioana la aceasta delectabila vanatoare de prostii pare a fi insa publicatia electronica Ziare.com din 30 iunie, care relateaza evident cu ghilimele, urmatoarea ineptie : Un viitor student a copiat gresit, scriind despre « dimensiunea profund confesiva a poeziei lui Nichita Stanescu », in loc de « dimensiunea profund confuziva ». Citeşte tot articolul

ADRIAN GEORGESCU : Limba română se strică
Adrian Georgescu
EVENIMENTUL ZILEI

Adrian Georgescu : « În ciuda panicii stârnite printre academicieni, curăţenia şi forţa unei limbi nu provin din rezistenţa pe care aceasta o opune „invadatorilor“ străini. »

Importul de cuvinte poate fi o transfuzie, îmbogăţind limba, pentru că ajută la înţelegerea sensului exact. Degeaba vei împăia un număr fix de cuvinte, astfel încât să pară vii pentru eternitate, dacă apoi încui vitrinele muzeului şi arunci cheia. Germanii au botezat trusa de scule, cei mai mulţi termeni folosiţi în sport şi în afaceri vin din engleză, cuvintele italieneşti cântă, deci locul lor este pe portativ, iar cele franţuzeşti se odihnesc în farfuriile din toată lumea, ca delicatese. Citeşte tot articolul

La Vie en Rose
Tom Gallagher
ROMANIA LIBERA

Graba Senatului de a adopta un proiect de lege care modifica legea audiovizualului pentru a constrange posturile de radio si TV la difuzarea in proportie egala a stirilor pozitive si negative este, pana la urma, una absolut de inteles. Odata alesi, politicienii ajung subit intr-un soi de rai, din inaltimile caruia apreciaza ca noua lor stare paradisiaca nu este de fel reflectata in descrierile pe care jurnalistii inteleg sa le faca realitatii. Alesii romani se bucura de averi si privilegii considerabile, care ii plaseaza in superliga politicienilor europeni. Citeşte tot articolul

SENATUL EVZ : „Da, înger şi păpuşă...“
Mircea Cărtărescu
EVENIMENTUL ZILEI

MIRCEA CĂRTĂRESCU : „Când treburile merg rău, când sistemul e infectat, valoarea de diagnostician a jurnalistului devine importantă şi uneori salvatoare“.

Trăim o vară stupidă, fierbem în suc propriu, băltim în lipsă de perspective. Vai de bietul editorialist care, săptămână de săptămână, trebuie să găsească ceva de spus despre lumea românească, nu pentru mica faună care-i însoţeşte articolele cu fidelitatea celor din bancul cu „mai împrăştiaţi-vă, băieţi“, ci pentru publicul care are nevoie de opinii independente. Mai ales acum, de când cu proiectul de lege al lui Funar - despre care credeam că e dus de mult, şi nu doar cu pluta, dar iată-l din nou proaspăt şi combativ, reconectat la cine ştie ce sursă galvanică - în privinţa parităţii ştirilor bune şi proaste în mediile de informare, nu poţi să nu te-ntrebi cum naiba o să mai cârmeşti bărcuţa. Citeşte tot articolul

Desfiinţarea serviciului român al BBC
de Radu Calin Cristea
ADEVARUL

Directorul BBC World Service a elogiat serviciul secţiei române în acel tip de ferpare din care trebuie să înţelegi că ţi se pregăteşte o moarte nemeritată, dar fastuoasă.

O ştire neagră : după 68 de ani de activitate neîntreruptă, BBC îşi va înceta de la 1 august emisiunile în limba română, cu consecinţa închiderii birourilor din Bucureşti şi Chişinău. Nigel Chapman, directorul BBC World Service, a elogiat serviciul secţiei române în acel tip de ferpare din care trebuie să înţelegi că ţi se pregăteşte o moarte nemeritată, dar fastuoasă. Citeşte tot articolul

Guantanamo TV
D.E.
ZIUA

Conducerea postului de televiziune Al-Jazeera a anuntat, saptamana aceasta, ca a numit un fost detinut la Guantanamo in functia de producator de emisiuni dedicate apararii drepturilor si libertatilor, relateaza Reuters. « Voi face tot posibilul sa arat lumii neregulile comise impotriva detinutilor », a declarat sudanezul Sami al-Haj, eliberat, in mai, de la Guantanamo. Citeşte tot articolul

Patru agenţii de presă furnizează peste 2.000 de ştiri şi câteva sute de fotografii pe zi
de Catalin Cocos
ADEVARUL

Rador, Rompres, Mediafax şi NewsIn încearcă să muşte cât mai mult din piaţa ştirilor şi îşi momesc clienţii cu servicii new-media

Unii se feresc să vorbească despre cota de piaţă, alţii pretind cel puţin jumătate din tort, dar toţi sunt conştienţi că nu pot să rămână în business fără a ţine pasul cu tehnologia.

Agenţia Rador, care face parte din Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), furnizează, în medie, 500 de ştiri pe zi, cele mai multe din domeniile politic, economic şi social. Rador mai oferă, pe lângă fluxul clasic de ştiri, monitorizare de presă scrisă naţională şi internaţională, analize cantitative, calitative şi de imagine, traduceri şi transcrieri. Citeşte tot articolul

Aici a fost Radio Europa Libera !
Iosif Klein Medesan
ROMANIA LIBERA

Peste mai putin de o luna, Radio Europa Libera, aproape sexagenar (desi, ca orice legenda, n-are varsta), isi va inceta activitatea. In aceeasi zi, prima din august, va tacea si BBC-ul in limba romana. Acum patru ani, a amutit definitiv, dupa o indelungata raguseala progresiva, Vocea Americii pe romaneste. Tripleta hertziana care a tinut milioane de romani infometati de adevar si dreptate conectati la informatii corecte si comentarii judicioase de-a lungul intregului cosmar comunist, trioul care a facut mai mult decat oricine altcineva pentru intretinerea plapandei flacari a sperantei in libertate si ne-a servit drept exemplu de profesionalism jurnalistic in ultimele doua decenii, cand pana si fosti cenzori comunisti, nu de mult mari dusmani ai posturilor occidentale, s-au deghizat in slujitori ai precarei noastre democratii originale, servind insa idealul perpetuarii speciei Homo Sovieticus, aceste trei posturi de radio care ne-au incalzit sufletele in crivatul ideologic abatut asupra noastra au sucombat tacerii. Citeşte tot articolul

Reality show-urile, între marketing şi bikini
Victor Popescu
COTIDIANUL

Care este calitatea reality show-urilor de la noi şi câtă nevoie avem de nurori, fotbalişti şi trădaţi în dragoste ? Omul de afaceri Silviu Prigoană spune că o televiziune privată, care nu pleacă urechea la dorinţele publicului, este eliminată de pe piaţă. Scriitorul şi cronicarul tv Radu Paraschivescu acuză promovarea unor idoli de mucava şi încurajarea voyeurismului.

PRO • Silviu Prigoană, om de afaceri De dragul audienţei

Eu, în calitate de om de afaceri, sunt „pro“ la ce-mi cere piaţa. Nu e frumos ce-mi place mie, ci e frumos ce place poporului. Într-o societate de consum, o televiziune comercială trebuie să ofere emisiunile cerute de public. Piaţa reglează lucrurile şi posturile private vor răspunde cerinţelor publicului. Citeşte tot articolul

Voiculescu îşi face canal de sport
Petrişor Obae
EVENIMENTUL ZILEI

Radu Naum, Emil Grădinescu, Bogdan Cosmescu, toţi din TVR, şi Costin Ştucan, ex sport.ro, sunt doar câteva dintre numele noului canal al Intact.

După ce Antena 1 a dat o dublă lovitură pe piaţa transmisiunilor sportive TV, câştigând Liga I şi meciurile de calificare ale Naţionalei la mondiale, postul se pregăteşte puternic pentru lansarea noului canal sportiv gsptv. Radu Naum (TVR) va coordona programele de sport pe gsptv, Antena 1 şi Antena 3. Demisionar de la Realitatea, Cristi Zagaradniuc va conduce gsptv. De la sport.ro, gsptv l-a „recrutat“ pe redactorul-şef Costin Ştucan. Citeşte tot articolul

Refinantari in cascada in businessul RCS&RDS
Mihaela Filip
BUSINESS STANDARD

Zoltan Teszari, 38 de ani, este cel mai bogat roman de pe piata de telecom, estimata la cinci miliarde euro in 2007, si unul dintre cei mai discreti oameni de afaceri, care a preferat sa ramana in umbra “imperiului” RCS&RDS, ale carui incasari anuale de pe sase piete au depasit 500 mil. $. A fost vice-campion european la judo, a intrat in afaceri cu o toneta de inghetata, la inceputul anilor ‘90, a cumparat o clinica medicala in centrul Oradei, toate acestea sunt detaliile cunoscute de care se leaga numele lui Teszari, omul care a lasat in urma, fara sa clipeasca, bursa de la Londra, cea mai mare piata financiara a lumii, pentru a lua de la bancile de investitii cel mai mare credit din istoria corporatista a Romaniei, de 500 mil.$. Citeşte tot articolul

Unilever creste bugetul pe TV in 2008
Dinu Boboc
BUSINESS STANDARD

TV-ul are in acest an o pondere mai mare in bugetul de comunicare al producatorului si distribuitorului de bunuri de larg consum Unilever South Central Europe, ca urmare a fragmentarii pietei TV, potrivit reprezentantilor companiei.

Compania s-a situat pe locul doi in clasamentul advertiserilor de anul trecut, cu un buget rate card de promovare de circa 257 milioane de euro, din care circa 252,7 mil. euro au mers catre TV, potrivit Alfacont. Bugetul din 2008 a cunoscut o crestere semnificativa. “Cresterea de anul acesta a bugetului a fost una de doua cifre”, au precizat reprezentantii companiei. Citeşte tot articolul

Spania ne-a demonstrat : fotbalul traieste !
Bogdan Costea
ROMANIA LIBERA

Campionatul European de fotbal s-a incheiat cu victoria Spaniei, iar fotbalul se poate declara multumit : a triumfat cea mai buna echipa, formatia care a pus jocul mai presus de rezultat. De ani de zile nu am mai vazut o echipa care, la un asemenea turneu final, sa uite de rezultat si sa atace, chiar si in finala, chiar si atunci cand se afla in avantaj. Spania a facut-o si, daca a ingenunchiat Germania, a reusit tocmai pentru ca nu i-a lasat pe nemti sa rasufle nici o clipa. Citeşte tot articolul

Neasteptata pace
Hugh Pope
ROMANIA LIBERA

Nimeni nu si-a pierdut pana acum banii pariind pe esecul procesului de pace din Cipru. Dar anul acesta, factorilor politici locali si internationali le-a aparut cea mai buna sansa – din cateva decenii – de a pune capat acestui conflict, iar Uniunea Europeana are acum ocazia de a indrepta greseli din trecut.

Primii care au schimbat directia au fost cipriotii turci si Turcia, ambii dornici sa se apropie de UE. In 2004, cei 250.000 de ciprioti turci au votat impotriva liderului lor radical, Rauf Denktash, si si-au exprimat acordul fata de asa-numitul Plan Annan, un plan mediat de ONU, aprobat de UE, prevazand o noua federatie cipriota si retragerea trupelor turcesti. Trupele sunt aici din 1974, cand armata turca a invadat partea de nord a insulei pentru a dejuca un plan al cipriotilor greci, de a uni insula cu Grecia. Citeşte tot articolul

Documents joints