Revista Presei CNA, 27 ianuarie 2010
27.01.2010

• ACTUALITATE
Radio 21 a încasat o amendă de 10.000 de lei pentru că a adus “fetiţe” la matinal
Pagina de Media
Petrisor Obae
Goana după audienţă radio prin orice mijloace îşi spune cuvântul. Săptămâna trecută, matinalii de la Radio 21 au adus în studio prostituate, cu care au discutat deschis despre “meseria” lor. Găselniţa lor a fost amendată azi de CNA cu 10.000 de lei. Citeşte tot articolul
Spot-ul pentru Lay’s, care prezintă stereotipuri feminine, a fost interzis de pe TV
Pagina de Media
Petrisor Obae
Consiliul Naţional al Audiovizualului a interzis, astăzi, difuzarea primei variante a clipului publicitar pentru chips-urie Lay’s. Membrii CNA au decis somarea cu intrare în legalitate a tuturor posturilor care difuzează spot-ul Fii pe fază - Lay’s, care, spun ei, prezintă un stereotip la adresa femeilor.
Spotul făcut de agenţia Graffiti BBDO va putea rula doar în varianta scurtată, care nu face referire la un model de frumuseţe prin acces la chirurgia plastică. Citeşte tot articolul
Vox News şi Kanal D, somate de CNA pentru că au prezentat tehnicile criminale din cazul Băhăian
MEDIAFAX
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să someze public posturile Kanal D şi Vox News, pentru că au prezentat detalii privind tehnicile criminale folosite în cazul Sergiu Băhăian, fapt care încalcă legislaţia audiovizualului.
Astfel, Kanal D a prezentat, în perioada 16 - 18 ianuarie, informaţii şi imagini cu privire la cazul Băhăian, cu descrieri despre victime. Imaginile prezentate au fost blurate. Citeşte tot articolul
Clipul publicitar pentru chipsurile Lay’s, interzis de CNA
MEDIAFAX
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, somarea cu intrarea în legalitate a clipului publicitar pentru chipsurile Lay’s, ceea ce implică interzicerea difuzării acestuia, ca urmare a mai multor sesizări primite de Consiliu. Deputatul Cristina Ancuţa Pocora şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi au sesizat CNA cu privire la reclama pentru chipsurile Lay’s, care ar transmite ideea că « o femeie se defineşte exclusiv prin atributele sale fizice » şi ar promova frumuseţea prin chirurgie plastică. Citeşte tot articolul
Nimic mai senzaţional ! Plecat puţin în Indonezia, Dan Diaconescu l-a lăsat pe Traian Băsescu să facă emisiunea în locul său : « Ne-am ajutat reciproc »
de Diana POPESCU
GANDUL
STRATAGEMĂ l Mulţimea fierbe înăbuşit. Mai sunt 19 ore până ce enigma va fi spulberată. Însuşi preşedintele va fi factorul iluminării generale : va dezvălui, la OTV, cum stau, de fapt, lucrurile cu flacăra violet
Dan Diaconescu îşi va adjudeca un nou capitol din istoria televiziunii. După ce a intrat în legătură directă cu fantoma Cătălina din Hemeiuş, Bacău, va amuţi poporul cu încă o transmisiune revelatoare. Ziua de 25 ianuarie 2010 e sortită măreţiei. Citeşte tot articolul
• OPINII
Diaconescu şi Băsescu, leapşa cu flacăra violet
de Diana POPESCU
GANDUL
Adoratorii clatină, îngrijoraţi, din capete : Dan Diaconescu e victima unui blestem. Cel puţin a unor vrăji. Măcar a unui deochi cu rază lungă de acţiune. Altfel, cum să-ţi explici drama perpetuă prin care trece ? După ce descoperă subiecte, subiecţi, ştiri fatalmente senzaţionale, după ce face din nişte nimeni adevărate staruri naţionale, nerecunoscătorii se întorc împotriva lui. Citeşte tot articolul
• INTERVIU
Robert Turcescu, despre violul de la Cotidianul, identitatea noului şef al TVR, băieţelul Oanei Sârbu ş.a.
COTIDIANUL
« Noul preşedinte al TVR va fi Rodica Culcer », declară Robert Turcescu, într-un interviu pentru Academia Caţavencu, lămurind sec dilema dacă nu cumva el va ocupa acest post. Interviul acoperă o plajă largă din viaţa directorului Realitatea FM, de la specialiştii lui Vântu la noua sa trupă de rock.
Reporter : Lucrăm în acelaşi trust. N-are rost să ne-ascundem după deget. Le poţi satisface curiozitatea colegilor de la Antena 3 răspunzînd la întrebarea “Cînd ne dă mogulul afară” ? Citeşte tot articolul
Robert Turcescu : « Noul preşedinte al TVR va fi Rodica Culcer »
ACADEMIA CATAVENCU
Ok, ne-am lămurit din prima. Nu Turcescu o să fie preşedinte-director general la TVR. Ce altceva ar mai fi de spus ? Păi, ia să vedem : despre semnele de exclamare din textele lui Nistorescu, hîrtia de împachetat ouă a lui Patriciu, specialiştii lui Vântu, băieţelul Oanei Sârbu şi noua trupă de rock a lui Turcescu. Semnele de punctuaţie nu le-am mai pus la socoteală. Citeşte tot articolul