Revista Presei CNA, 24 iunie 2009

24.06.2009


envoyer l'article par mail title=

• ACTUALITATE

PSD, PNL si UDMR au respins reforma legii de functionare a televiziunii si radioului public. Raluca Turcan : Prin votul pe care l-ati dat ati semnat sentinta ca Televiziunea Publica sa devina PSD SRL
de Luminita Parvu
HotNews.ro
Marţi, 23 iunie 2009, 18:05

Pachetul de legi privind reforma SRTV si SRR a fost respins, marti, de deputati cu 131 de voturi impotriva, 93 pentru si 4 abtineri. PSD, PNL si UDMR au votat impotriva proiectului de lege. Initiativa legislativa a fost depusa si promovata de deputatul PD-L Raluca Turcan si prevedea modificarea legii de organizare si functionare a SRTV si SRR. Miza este pastrarea actualei conducerii a televiziunii si radioului public pana dupa alegerile prezidentiale. Citeşte tot articolul

Alte articole cu acelaşi subiect

GARDIANUL - Tentativa esuata. Deputatii au respins proiectul Ralucai Turcan

CNA despre cazul MTS : Legea interzice cumpărarea de ştiri, dar nu se poate dovedi că ştirile au fost plătite
Petrişor Obae
Paginademedia.ro

Concluzie previzibilă astăzi, la Consiliul Naţional al Audiovizualului pe tema MTS : Este ilegală orice ingerinţă în politica editorială a posturilor, cumpărarea de ştiri este interzisă, dar nu se poate dovedi că ştirile despre Ministerul Tineretului au fost plătite.Totuşi, un prim pas în penalizarea ştirilor difuzate interesat a fost făcut. Prestaţia posturilor Realitatea TV, Antena 3 şi Pro TV, susceptibile de a fi difuzat ştiri contracost, a fost sancţionată, dar din alt motiv. Citeşte tot articolul

Dezbatere in premiera, la CNA, pe tema stirilor cumparate de o autoritate publica
CNA, in scandalul Ridzi-2 mai : Ingerintele autoritatilor in programele posturilor radio-TV sunt total interzise

de Costin Ionescu
HotNews.ro
Marţi, 23 iunie 2009, 13:56

Consiliul National al Audiovizualului a avertizat, marti, dupa o lunga dezbatere pe tema promovarii Monicai Iacob-Ridzi pe posturile TV, ca legea romaneasca interzice orice ingerinta a unei autoritati publice in programul unui radiodifuzor si ca exista o interdictie speciala pentru orice forma de sponsorizare a stirilor. CNA nu a putut proba ca ministerul condus de Iacob-Ridzi a cumparat stiri, dar a sanctionat cu somatii posturile Antena 3, Realitatea TV si Pro TV pentru ca au difuzat publicitate pentru omul politic Monica Iacob-Ridzi cu ocazia Zilei Tineretului. Citeşte tot articolul

CNA a somat 3 posturi tv pentru difuzarea spotului de promovare a evenimentelor de Ziua Tineretului
Mediafax
BUCUREŞTI / 18:17, 23.06.2009

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat, marţi, posturile Realitatea TV, Antena 3 şi Pro TV, pentru difuzarea spotului de promovare a evenimentelor dedicate Zilei Tineretului, organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, în care apare Monica Iacob Ridzi, ministrul de resort. Posturile de televiziune au fost somate în baza articolului 155 din Decizia nr.187 din 3 aprilie 2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care stipulează că « (1) În sensul prezentului cod, constituie publicitate politică clipurile publicitare care promovează un partid, un om politic sau un mesaj politic. (2) Publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală ». Citeşte tot articolul

CNA în cazul Ridzi : somaţii pentru publicitate electorală
Ramona Drăghici
COTIDIANUL

În legătură cu „cazul Monica Iacob-Ridzi”, ministrul Tineretului şi Sportului, în şedinţa din 23 iunie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a luat o poziţie „de principiu”. Legea interzice cumpărarea ştirilor, au spus membrii Consiliului, dar nu există dovezi că s-a întâmplat acest lucru. Aşa că CNA a decis sancţionarea cu somaţie publică a posturilor PRO TV, Antena 3 şi Realitatea TV pentru publicitate electorală. Citeşte tot articolul

Grupul de presă Realitatea-Caţavencu respinge acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora Realitatea TV ar fi difuzat publicitate mascată în cadrul unor ştiri sau reportaje despre Ministerul Tineretului şi Sportului
Realitatea.net

Grupul de presă Realitatea-Caţavencu respinge acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora Realitatea TV ar fi difuzat publicitate mascată în cadrul unor ştiri sau reportaje despre Ministerul Tineretului şi Sportului.

Grupul Realitatea-Caţavencu precizează că nici Realitatea TV, nici DBV Media House - regia care administrează în exclusivitate spaţiul publicitar al Realitatea TV - nu au niciun contract cu cele două firme vehiculate în presă ca fiind angajate de Ministerul Tineretului şi Sportului. Citeşte tot articolul

Spotul de promovare a Zilei Tineretului, considerat « publicitate electorală » de către CNA
Sursa : NewsIn
Realitatea.net

CNA a decis, marţi, să dea somaţii posturilor de televiziune care, în perioada 1-4 mai, au prezentat spotul Ministerului Tineretului şi Sportului de promovare a Zilei Tineretului, pe motiv că s-ar fi încălcat interdicţia difuzării de publicitate politică în afara campaniei electorale.

Prevederea invocată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru această decizie este articolul 155 din Codul audiovizual, potrivit căruia publicitatea politică, reprezentată de clipurile publicitare care promovează un partid, un om politic sau un mesaj politic, este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală. Citeşte tot articolul

Reportaj la CNA
Cătălin Tolontan
GSP.ro

Cum s-a votat că Monica Ridzi a cheltuit bani publici din MTS pe propria imagine

A început la 10:15 dimineaţa, “dar ar fi trebuit să înceapă mai devreme, poate cu cîţiva ani”, spune Dan Grigore.

Oamenii din CNA stau în jurul mesei elipsoidale. Au rang de secretar de stat, au fost numiţi de parlament, trădează polarizarea politică de acolo, apară interesele publicului şi încearcă să răspundă la întrebarea gsp : “Este legal ca MTS că cumpere ştiri şi reportaje pe televiziuni, nemarcate cu publicitate ?”. Citeşte tot articolul

Cătălin Tolontan : « Monica Iacob Ridzi şi-a făcut campanie electorală pe bani din buget ». De ce tace Guvernul ?
GSP.ro

Cătălin Tolontan a comentat scandalul în care este implicat ministrul Monica Iacob-Ridzi, referindu-se la decizia CNA, care a amendat mai multe posturi de televiziune pentru difuzarea unor spoturi cu referire la evenimentele din data de 2 mai. Citeşte tot articolul

Alte articole cu acelaşi subiect

ZIUA - Ridzi la cos

GÂNDUL - CNA a somat 3 posturi tv pentru difuzarea spotului de promovare a evenimentelor de Ziua Tineretului

MT va plăti televiziunilor 5,6 milioane lei pentru campania de promovare externă
Mediafax
BUCUREŞTI / 15:55, 23.06.2009

Cele două posturi internaţionale de televiziune care vor difuza campania de promovare turistică externă a României vor fi desemnate printr-o licitaţie organizată în luna iulie, valoarea estimată a contractelor de publicitate fiind de 5,6 milioane de lei (1,3 milioane de euro), fără TVA. Citeşte tot articolul

TVR - amendat de CNA pentru emisiunea care a infierat proiectul de lege privind reorganizarea posturilor publice
de C.I.
HotNews.ro
Marţi, 23 iunie 2009, 16:08

Consiliul National al Audiovizualului a amendat, marti, postul public de televiziune cu 2.500 de lei pentru emisiunea « Editie speciala » din 16 iunie, cand moderatorul Sorin Burtea si invitatii sai au atacat dur proiectul de lege privind reorganizarea posturilor publice de radio si televiziune. Membrii CNA au apreciat ca emisiunea ridica probleme de informare corecta, de impartialitate a moderatorului si de lipsa de pluralism. Citeşte tot articolul

CNA a oprit campania Roşia Montana la finalul campaniei : spoturile induc publicul în eroare
Petrişor Obae
Paginademedia.ro

Reclamele pentru Roşia Montana induc publicul în eroare, drept pentru care au fost oprite de la difuzare. Măsura CNA este tardivă, întrucât campania pentru Roşia Montana se va termina joi, 25 iunie. Spoturile lasă impresia că toate cele patru miliarde de dolari sunt în totalitate la dispoziţia statului, dar suma de care va beneficia direct statul român direct este de 1,8 miliarde. Restul sunt beneficii indirecte. Citeşte tot articolul

CNA opreste de la difuzare spoturile « Rosia Montana - 4 miliarde de dolari »
de C.I.
HotNews.ro
Marţi, 23 iunie 2009, 17:59

CNA a decis, marti, sa opreasca de la difuzare campania pentru Rosia Montana, apreciind ca spoturile TV in care se afirma ca « Noul proiect Rosia Montana aduce Romaniei 4 miliarde de dolari » contravin reglementarii potrivit careia publicitatea trebuie sa informeze corect. Cu doar doua zile inainte de sfarsitul campaniei respective, CNA a luat aceasta decizie la capatul unor discutii in care s-a pus problema cat ar aduce acest proiect statului roman intr-o forma sau alta si cat din cei « 4 miliarde » doar « raman in Romania » si cat ar reprezenta « investitii », cum se sugereaza in spoturi. Citeşte tot articolul

Ce nu a vrut CNA, rezolvă Ministerul Finanţelor : concursurile interactive vor fi interzise !
Petrişor Obae
Paginademedia.ro

Concursurile interactive, Păcălelile TV protejate ani la rând de Consiliul Naţional al Audiovizualului, vor fi interzise, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, elaborat de Ministerul Finanţelor. Dacă vor continua să existe, organizatorii vor primi închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă. Oficialii Ministerului Finanţelor au explicat în exclusivitate pentru paginademedia.ro raţiunile care au dus la interzicerea concursurilor interactive. Principalul motiv : sunt jocuri de noroc disimulate. Citeşte tot articolul

Românii, îndemnaţi să trăiască sănătos
Raluca Preda
ADEVĂRUL

Campania lansată de Asociaţia Publicitarilor şi CNA are un buget de aproximativ 300.000 de euro. Prima fază a programului constă într-o cercetare ce vrea să stabilească stilul de viaţă al românilor.

Campania, lansată în 2008 de Asociaţia Internaţională a Publicitarilor (IAA) în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), intră anul acesta într-o nouă etapă. Bugetul campaniei din acest an este de 280.000 – 300.000 de euro, în timp ce în 2008 au fost investiţi aproximativ 300.000 de euro. Citeşte tot articolul

• INTERVIU

Bogdan Naumovici, autorul ultimei campanii Roşia Montana : Nu sunt cunoscut pe piaţă drept un mercenar fără scrupule
Petrişor Obae
Paginademedia.ro

“Nu am luat niciodată clienţi, branduri sau proiecte în care nu am crezut. Nu am lucrat niciodată cu statul sau doar pentru bani. Nu sunt cunoscut pe piaţă, deci cu atât mai puţin în Leo Burnett, drept un mercenar fără scrupule”, declară Bogdan Naumovici într-un interviu acordat paginademedia.ro. Bogdan Naumovici, director de creaţie 23 Communication Ideas semnează ultima campanie pentru Roşia Montana. Cele cinci spoturi sunt centrate în jurul unui concept : interviuri pe stradă cu întrebarea În ce proiecte ar trebui să investească România 4 miliarde de dolari ? Citeşte tot articolul