Revista Presei CNA, 21 Noiembrie 2008

21.11.2008


envoyer l'article par mail title=

CAMPANIE–SANCŢIUNI / Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat Prima Tv cu 10.000 lei si Kiss FM cu 2.500 lei
K.M.
MEDIA EXPRES

În şedinţa CNA de azi, 20 noiembrie, postul Prima TV a fost amendat cu 10.000 lei pentru emisiunea de tip reality show „Calendarul anului” (16 nov ; 14:00) în care au fost prezente imagini cu persoane sumar îmbrăcate, încălcându-se, astfel art. 39(2) din Legea audiovizualului şi art. 21, raportat la art. 16 şi 18 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, privind protecţia minorilor, se arată într-un comunicat de presă al CNA.

Postul de radio Kiss FM a fost amendat cu 2.500 lei pentru emisiunea „Cronica cârcotaşilor cu Huidu şi Găinuşă”, difuzată pe data de 11.noiembrie. În cadrul emisiunii s-a difuzat melodia trupei Paraziţii, intitulată „Mi se rupe”, într-un interval orar dedicat audienţei generale. Radiodifuzorul a încălcat art. 39(2) din Legea audiovizualului şi art. 21, raportat la art. 16 şi 18, privind protecţia minorilor. Citeşte tot articolul

Prima TV, amendată de CNA cu 10.000 lei pentru o ediţie a emisiunii « Calendarul anului »
reporter Irina Goldstein/editor Valentin Anghel
NewsIN

Postul de televiziune Prima TV a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu 10.000 de lei, pentru ediţia din 16 noiembrie a emisiunii « Calendarul Anului », a informat, joi, consiliul, într-un comunicat de presă.

Potrivit CNA, în ediţia incriminată a emisiunii de tip reality show, au fost prezentate imagini cu persoane sumar îmbrăcate, încălcându-se astfel codul de reglementare a conţinutului audiovizual privind protecţia minorilor, dar şi Legea Audiovizualului. Citeşte tot articolul

Articol cu acelasi subiect

COTIDIANUL - Prima TV, amendată de CNA cu 10.000 lei pentru o ediţie a emisiunii « Calendarul anului »

HotNews.ro - Prima TV, amendata de CNA cu 10.000 de lei pentru imagini indecente in miezul zilei

Postul The Money Channel, de trei ori câştigător la Gala Premiilor Pieţei de Capital
reporter Iulian Duma/editor Valentin Anghel
NewsIn

Money Channel a câştigat 3 premii la Gala Premiilor Pieţei de Capital, pentru cea mai apreciată iniţiativă în susţinerea şi promovarea pieţei de capital, pentru cel mai consecvent comentator al pieţei bursiere (Lidia Focşan) şi pentru profesionalism în reflectarea pieţei de capital (Andreea Negru). « Aceste premii sunt cu atât mai importante cu cât au fost câştigate în detrimentul celor de la Antena 3, Bursa şi Capital, care nu au primit nici un premiu », a declarat Sorin Freciu, preşedinte Money Consulting - care administrează divizia de business a trustului Realitatea-Caţavencu. Citeşte tot articolul

O nouă staţie locală Realitatea TV se lansează la Alba Iulia
www.realitatea.net

Realitatea TV lansează azi cea de-a şaptea staţie locală de ştiri, la Alba Iulia. În oraşul Unirii, o echipă de tineri jurnalişti este pregătită să aducă ştiri de calitate în timp real. Împreună cu ei, telespectatorii se vor afla acolo unde se produce evenimentul. Realitatea TV Alba Iulia va aduce, de luni până vineri, la 18:15 şi la 21:15, cele mai importante evenimente locale, informaţii despre trafic şi despre vreme. Citeşte tot articolul

Realitatea TV a avut miercuri cele mai urmărite talk show-uri
COTIDIANUL

“Realitatea te priveşte” a depăşit la audienţă “Sinteza zilei” şi “În gura presei”, difuzate de Antena 3

Emisiunea “Realitatea te priveşte” a înregistrat miercuri seară o audienţă medie de 285.000 de telespectatori din mediul urban în fiecare minut. Astfel, postul de ştiri a consemnat în intervalul orar 22.00 - 24.00 un rating de 2,5 şi o cotă de piaţă de 7,7%.

Programul realizat de Andreea Creţulescu a devenit cel mai urmărit talk show al zilei graţie unui subiect care a tratat povestea unei judecătoare din Târgovişte suspectată că ar fi fost prinsă de poliţie băută la volan şi că şi-ar fi folosit poziţia pentru a scăpa fără sancţiune. Citeşte tot articolul

IPP : Cheltuielile partidelor la mijlocul campaniei : PNL - 673.058 de euro, PSD-PC - 642.652 de euro, PD-L - 486.879 de euro
Valentina Ion
ZIARUL FINANCIAR

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a analizat cheltuielile partidelor cu publicitatea electorala in presa scrisa si spoturile electorale din audio-vizual, dupa 14 zile de campanie, PNL aflandu-se pe primul loc, cu 673.058 de euro, urmat de Alianta PSD-PC, cu 642.652 de euro si PD-L, cu 486.879 de euro.

"Dupa primele 14 zile de campanie, Institutul pentru Politici Publice a centralizat toate informatiile privind cheltuielile partidelor politice cu publicitatea electorala in presa scrisa si spoturile electorale din audio-vizual. Citeşte tot articolul

MONITORIZARE IPP/Liberalii, campioni la publicitate
Vlad Dumitrescu
JURNALUL NAŢIONAL

Partidul condus de premierul Tăriceanu a cheltuit până acum în campanie pe măsura unei formaţiuni aflate la guvernare Aproape 2 milioane de euro în numai 14 zile de campanie au dat pentru publicitatea în media PNL, PSD+PC şi PD-L. Primul loc în acest clasament este ocupat de liberali, care au scos din puşculiţă aproape 700.000 euro.

Pe măsură ce campania electorală se apropie de sfârşit, şi partidele aruncă mai mulţi bani pentru convingerea electoratului. Asta rezultă din monitorizarea făcută de Institutul de Politici Publice pe primele două săptămâni de campanie şi dată ieri publicităţii. Citeşte tot articolul

Crime si violuri. Stirile au devenit spectacole lacrimogene
Patricia Marinescu, Theodora Stoica
GARDIANUL

În ultimii douazeci de ani, am putut observa o serie de schimbari în practicile jurnalismului european, iar România nu a stat nici ea departe de aceste modificari. Dupa ce o buna perioada s-a încercat adoptarea jurnalismului de tip rational, acum posturile de televiziune ofera telespectatorului si spectacol, cu jurnalisti inotând printre casele inundate sau transmitând de pe câmp in mijlocul caniculei.

Goana dupa audienta a posturilor de televiziune risca sa faca modificari, uneori fatale, in prezentarea programelor lor, si mai ales a jurnalelor de stiri. Nu pentru putini este cunoscuta duritatea Stirilor de la Ora 5 ale postului Pro TV, cel mai elocvent exemplu privind aceste schimbari. Citeşte tot articolul

Piata tv, accent pe consolidarea bugetelor
de Antonia Tucheac
BUSINESS STANDARD

Piata media pe tv se ridica in 2008 la o valoare de 500 milioane de dolari, iar in 2009 va creste cu 14-15%, fata de 20-25%, cat aratau estimarile facute pe parcursul acestui an, pana la aparitia primelor semne ale crizei financiare internationale, a declarat Ciprian Stancu, head of tv sales pentru PRO TV, in cadrul unui eveniment organizat de BBDO Group Romania.

Trendul pe care il estimeaza pentru 2009 in piata media pe tv este acela de consolidare a bugetelor de advertising, in detrimentul fragmentarii. Audienta fiecarei statii in 2009 va depinde de maturitatea si de capacitatea de inovatie a acesteia. Citeşte tot articolul

Cum trece publicitatea vremurile de criză ?
Iulia Bunea
ADEVARUL

Specialiştii susţin că firmele care investesc în advertising vor ieşi mai câştigate. Ce facem anul viitor, dacă ne loveşte criza ? Este o întrebare pe care orice şef al unei agenţii de publicitate sau media din România şi-o pune în acest sfârşit de an.

În România, bugetele de publicitate ale automobilelor şi ale băncilor ar putea avea de suferit Îngrijorările oamenilor din piaţa de media şi publicitate sunt întemeiate : cum să ne comportăm ? Un răspuns se poate da numai dacă privim la experienţa altora. Citeşte tot articolul

Muzică, investigaţii şi aventură pe trei noi canale
Cătălin Cocoş
ADEVARUL

Nat Geo Music şi Nat Geo Adventure vor fi lansate în 2009, iar Investigation Discovery ar putea apărea tot anul viitor pe piaţa românească. Posturile vor difuza programe despre muzica din culturile lumii, aventuri şi explorare, călătorii, dar şi documentare despre investigaţii.

National Geographic Adventure va difuza documentare despre aventuri şi călătorii

Piaţa românească a televiziunilor de nişă se va îmbogăţi, începând de anul viitor, cu alte trei noi canale. Citeşte tot articolul