Revista Presei CNA, 17 septembrie 2008

17.09.2008


envoyer l'article par mail title=

Membrii CNA ii raspund lui Dan Diaconescu : Averile noastre sunt publice, cea a sefului OTV « ramane pentru public necunoscuta »
de Camelia Moga
HotNews.ro
Marţi, 16 septembrie 2008, 17:49

Consiliul National al Audiovizualului a raspuns, marti, « afirmatiilor calomnioase » pe care Dan Diaconescu le-a lansat la adresa institutiei in cadrul unui nou « serial » difuzat pe OTV, sub genericul « Jos labele de pe televiziunea poporului ».

Un comunicat al institutiei precizeaza, printre altele, ca CNA nu isi insuseste banii proveniti din amenzi, bani pe care Diaconescu sustine ca vrea « sa-i recupereze pentru popor » prin desfiintarea CNA-ului.

Mai mult, spun membrii Consiliului, declaratiile de avere si bugetul institutiei pot fi accesate online, in timp ce averea patronului OTV este, in continuare, necunoscuta publicului. Citeşte tot articolul

VIDEO Dan Diaconescu : Stefan Iordache mi-a zis, in ultimul sau film, « Vezi ca poate iti inchid astia iar postul »
de V.O.
HotNews.ro
Marţi, 16 septembrie 2008, 21:08

Dan Diaconescu a inceput, marti, cel de-al cincilea episod al serialului sau « Jos labele de pe televiziunea poporului » cu imagini de la slujba organizata in foaierul Teatrului National din Bucuresti, unde a fost depus trupul neinsufletit al actorului Stefan Iordache.

Dan Diaconescu apeleaza la memoria acestuia in razboiul sau cu CNA, amintind ca, la sfarsitul ultimului film al lui Iordache, « Ticalosii » (2007), acesta ii spune omului de televiziune, care are o aparitie in propriul rol, la o « pomana in viu » : « Vezi ca poate iti inchid astia iar postul ». Citeşte tot articolul

OTV, despărţit de suspendare doar de o înjurătură
Cosmin Popan
COTIDIANUL

Postul lui Dan Diaconescu a adunat anul acesta trei suspendări ale emisiei de câte trei ore şi, legal, se califică pentru suspendare. CNA mai aşteaptă o ultimă abatere maximă.

„Dan Diaconescu rupe tăcerea.“ „Luaţi labele de pe televiziunea poporului.“ De câteva zile, realizatorul din garsonieră este neliniştit. Ultima sancţiune dictată de CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului) văduveşte OTV de trei ore de emisie, timp în care postul are obligaţia să difuzeze, în cursul serii, doar textul deciziei de sancţionare. Citeşte tot articolul

La zi. Dan Diaconescu lanseaza propria telenovela
B.Z.
7 PLUS
16.09.2008

Prin anii ’90, facea furori o publicatie numita “Infractorul”. Articolele erau scrise fara talent, dar povesteau despre crime abominabile, cu lux de amanunte, lucru care captiva publicul sastisit pina peste cap de jumatatea de secol in care a citit doar “Scinteia”.

Ca orice oltean cu simtul “invirtelii”, Dan Diaconescu a intuit imediat valoarea comerciala a gaselnitei si s-a profilat pe dezvaluiri incendiare, devenind un portdrapel al scandalului. Citeşte tot articolul

Ce vrea Dan Diaconescu de la CNA
de Mircea N. Stoian
ATAC
16 Septembrie 2008

Şi uite aşa, am ajuns uşurel să stoarcem astăzi în cana de ceai miezul zemos al subiectului „Dan Diaconescu versus CNA”.

Dincolo de vorbăria interminabilă, dar interesantă cu care Dan Diaconescu ne umple nopţile de mai multe zile apar şi nişte concluzii la fel de fireşti ca întrebarea „Ce vrea de fapt Dan Diaconescu de la CNA şi de ce a început războiul ăsta care nu miroase a bine ?”. Citeşte tot articolul

CNA va evalua situaţia transmisiei meciurilor din Liga I de RCS&RDS-Antena 1
MEDIAFAX
BUCUREŞTI / 12:56, 16.09.2008

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îi va invita, marţea viitoare, pe reprezentanţii consorţiului RCS&RDS-Antena 1, la şedinţa Consiliului, pentru a evalua situaţia în privinţa accesului populaţiei la meciurile din Liga I, a declarat, marţi, Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

« Marţi de la ora 10.00 o să-i chemăm pe cei de la Camina Trust (o companie a grupului media Intact, n.r.) şi pe cei de la RCS&RDS să vedem care este situaţia cu transmisia meciurilor », a spus Răsvan Popescu. Citeşte tot articolul

„FRF a vândut drepturile TV fără licitaţie“
Matei Udrea
EVENIMENTUL ZILEI

Dumitru Dragomir, şeful LPF, a scos artileria grea în războiul cu conducerea FRF.

În efortul său de a produce o ruptură în tabăra adversă, „Corleone“ a recurs şi luni seară, la emisiunea „Naşul“, difuzată pe B1, la tactica obişnuită, menajându- l pe Mircea Sandu, şeful FRF, şi acuzându-i pe subalternii acestuia, Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea. Citeşte tot articolul

Alte articole cu acelaşi subiect :

GARDIANUL - Liga I a mai castigat o saptamana pana sa fie nationalizata

ZIUA - Liga lui Voiculescu la CNA

Antena 2, amendata cu 2500 de lei pentru afacerea Mihaela Radulescu
de Camelia Moga
HotNews.ro
Marţi, 16 septembrie 2008, 14:21

CNA a decis, marti, sanctionarea postului Antena 2 cu o amenda de 2500 lei pentru emisiunea « Scoala vietii ». Chiar daca postul si-a cerut scuze public si a suspendat emisiunea care a prezentat o imagine de campanie trucata a Mihaelei Radulescu, fara sa verifice sursa, presedintele CNA, Rasvan Popescu, considera ca institutia este obligata sa ia masuri atat timp cat este vorba de o televiziune care a incalcat legislatia audiovizuala.

In opinia membrilor CNA, realizatorii emisiunii « Scoala vietii » au incalcat dreptul la propria imagine prevazut in codul audiovizual, precum si legea audiovizuala referitoare la protectia minorilor, prin folosirea unui limbaj neadecvat la ora 17.00. Prin urmare, avand in vedere alte trei somatii pe care postul Antena 2 le primise pana in prezent, membrii CNA au votat in unanimitate sanctionarea postului cu o amenda de 2500 lei. Citeşte tot articolul

Antena 2 a fost amendată cu 2.500 de lei pentru gafa cu Mihaela Rădulescu
Alexandra Badicioiu
COTIDIANUL
16.09.2008

CNA a sancţionat postul pentru încălcarea dreptului la imagine şi protecţia minorilor.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat cu 2.500 de lei Antena 2 pentru gafa cu Mihaela Rădulescu, din cadrul emisiunii “Şcoala vieţii”, din 9 septembrie. Prezentatorii programului au arătat imagini trucate cu mesaj vulgar din campania « Stop Fumat ! » a Mihaelei Rădulescu, considerând că sunt cele reale.

Două motive au stat la baza deciziei CNA : încălcarea dreptului la imagine şi protecţia minorilor (emisiunea difuzând un mesaj vulgar la ora 17.00). Citeşte tot articolul

Alte articole cu acelaşi subiect :

EVENIMENTUL ZILEI - Mihaela Rădulescu s-a despărţit de soţ

EVENIMENTUL ZILEI - Antena 2, amendată de CNA pentru gafa cu Mihaela Rădulescu

EVENIMENTUL ZILEI - Scandal între Mihaela Rădulescu şi Mircea Badea

GARDIANUL - CNA a amendat Antena 2 pentru gafa la adresa Mihaelei Radulescu

GANDUL - Mihaela Rădulescu scoate 2.500 lei din buzunarul Antenei 2

Două noi canale la televiziunea publică, în căutarea audienţei pierdute
Bogdan Ciubuc
CAPITAL

Televiziunea publică va avea două canale noi, care vor începe să emită din luna octombrie. Iniţiativa survine în contextul în care TVR a pierdut teren în materie de audienţă şi trebuie să reducă din pierderile financiare.

Cu toate că a anunţat creşteri de audienţă importante în ultima lună - perioadă în care a beneficiat de exclusivitatea difuzării competiţiilor sportive de la Jocurile Olimpice de la Beijing, ca şi de transmisiunile în direct de la festivalul Cerbul de Aur, postul public de televiziune nu se află într-o situaţie tocmai fericită. Citeşte tot articolul

Contraofensivă pe voce şi date printr-o licenţă de telefonie mobilă
Vali Birzoi
CAPITAL

Romtelecom continuă să atace surprinzător şi tăios pe piaţa telecom, lovind competiţia acolo unde o doare cel mai mult, respectiv segmentele-cheie aducătoare de venit.

Prin reducerea de tarife şi reîmpachetarea serviciilor de voce, date şi TV, compania vrea să recâştige cota de piaţă pierdută. „Strategia noastră este de a deveni compania furnizoare de comunicaţii de date numărul unu de pe piaţa românească“, a spus, pentru Capital, Yorgos Ioannidis, directorul general al Romtelecom, cu ocazia lansării noului concept de brand şi a noilor servicii. Citeşte tot articolul

TRAMPA SI ECRANUL
ACADEMIA CAŢAVENCU

★ Imi face o deosebita pla-cere sa mentionez aici emisiunea Luanei Ibacka, care mi-a prezentat, de curind, un apartament uritel de vreo 120 de metri patrati, cu cica finisaje de lux, adica cu dreptunghiuri din alea pe perete in care iti incap cele zece carti si 20 de CD-uri, movulet pe pereti, s.a.m.d., care costa 500.000 de euro. Citeşte tot articolul