Revista Presei CNA, 12 ianuarie 2009

12.01.2009


envoyer l'article par mail title=

Isteria unei prezentatoare de la National TV, sanctionata de CNA
Z.O.
ZIUA
09.01.2009

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a sanctionat iesirile isterice ale prezentatoarei concursului « Telepremii » difuzata pe postul National TV, amendand televiziunea cu 5.000 lei. Oficialii Consiliului au considerat ca moderatoarea concursului interactiv « Telepremii » a avut o atitudine violenta, in momentul in care invita telespectatorii sa sune pentru a participa la competitie, fapt care putea sa afecteze dezvoltarea psihica a minorilor. Citeşte tot articolul

Desenele animate erotice de pe Minimax, nesanctionabile de CNA
GARDIANUL
10.01.2009

Calitatea indoielnica a productiilor animate contemporane nu mai este deja o noutate. Unul dintre posturile destinate celor mici care incerca sa mai pastreze inocenta copiilor prin productiile sale, care nu abundau in roboti si criminali in serie, era Minimax. Insa, cum o minune nu dureaza prea mult, postul a difuzat un desen animat in care o printesa isi vindea trupul in schimbul unui porc. Pana la urma, printesa ajunge in pat cu doi barbati. Cum postul este licentiat in Cehia, CNA-ul romanesc sustine ca nu are cum sa decida sanctionarea postului. Reprezentantii postului Minimax din Romania ne-au spus ca se colaboreaza cu o echipa din Ungaria, care coordoneaza toata emisia. Gabriela Branzea, marketing manager Minimax Romania, ne-a explicat ca este vorba despre o legenda a poporului ungar, iar desenul nu a fost realizat cu o tenta erotica, fiind o problema de perceptie. Citeşte tot articolul

CNA a amendat Antena 3 şi Antena 1 pentru « limbaj vulgar » în emisiunea « În gura presei »
JURNALUL NATIONAL
09.01.2009

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, ieri, să amendeze cu câte 5.000 de lei televiziunile Antena 3 şi Antena 1, pentru două ediţii ale emisiunii « În gura presei », în care moderatorul Mircea Badea a folosit « un limbaj vulgar » şi « a instigat la violenţă » telespectatorii.

CNA a analizat, ieri, emisiunea « În gura presei », difuzată pe 15 decembrie 2008, pe postul Antena 3, şi, în reluare, pe 16 decembrie, pe Antena 1. Aceeaşi « soartă » a avut şi emisiunea « În gura presei » difuzată miercuri, 7 decembrie, pe postul Antena 3, şi reluată pe 8 decembrie, pe Antena 1. După mai multe discuţii şi cinci runde de vot, CNA a decis să amendeze cu câte 5.000 de lei, la propunerea lui Christian Mititelu, cele două posturi, pentru emisiunea « În gura presei ». Citeşte tot articolul

Trepcea şi Onisei, interesaţi de vicepreşedinţia CNA
MEDIAFAX
BUCUREŞTI / 15:37, 11.01.2009

Doi dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Cristina Trepcea şi Ioan Onisei, au declarat pentru MEDIAFAX că sunt interesaţi să se înscrie la alegerile pentru desemnarea vicepreşedintelui CNA, care ar putea avea loc pe 20 ianuarie.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a anunţat în şedinţa de marţi, 6 ianuarie, că acei membri ai CNA care doresc să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului pot să-şi anunţe candidaturile până joi. Până vineri nu îşi anunţase nimeni în mod oficial candidatura, în şedinţa de marţi, 13 ianuarie, fiind posibil să se anunţe membrii CNA interesaţi să se înscrie pentru alegerile în care va fi desemnat vicepreşedintele CNA, după cum a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu. În condiţiile în care marţi se vor anunţa în mod oficial candidaţii interesaţi de funcţia de vicepreşedinte, alegerile vor fi organizate peste şapte zile, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, respectiv pe 20 ianuarie. Citeşte tot articolul

Strunit politic - Mircea Badea : « Membrii CNA acţionează la comandă politică »
de Gabriela Antoniu
JURNALUL NATIONAL
10.01.2009

Mircea Badea, realizatorul emisiunii « În gura presei », difuzată de posturile Antena 1 şi Antena 3, lansează un atac virulent la adresa membrilor CNA care au decis joi să amendeze cele două posturi din cauza emisiunii sale.

Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, Mircea Badea afirmă că membrii CNA acţionează la comandă politică şi le transmite acestora că va depune plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva lor.

În opinia sa, CNA a devenit un fel de Dumnezeu pe pământ, dar unul cu toane, care aplică legea după orgolii, antipatii personale sau la ordin politic. O lege, spune el, transformată în obsesie, CNA neratând nici o ocazie pentru a-l sancţiona. Citeşte tot articolul

Televiziunea Română agită lumea publicităţii
Autori Andreea Lupu, Petre Barbu
ADEVARUL

Câteva regii de vânzare contestă modul prin care a fost aleasă firma Splendid să vândă reclama. Reprezentanţii firmelor ARBOmedia, DBV Media House, Media Mall acuză conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTV) că a organizat în grabă acest concurs.

Demersul TVR de a-şi găsi un nou vânzător de publicitate pentru următorii trei ani (vechiul contract fiind deţinut de acelaşi Splendid până în 2008) a pornit cu stângul, la sfârşitul anului trecut.

Caietul de sarcini pentru licitaţie a fost publicat cu întârziere, pe 24 octombrie, cu termenul de deschidere a ofertelor pe 5 decembrie. Citeşte tot articolul

TVR a început cu „Viaţa satului“ şi va sfârşi în absenţa ei
Autor : Cătălin Cocoş
ADEVARUL

Emisiunea nu a lipsit niciodată din grila TVR, prima ediţie fiind difuzată în martie 1957. În comunism, cea mai mare teamă a realizatorilor ţinea de „cei doi telespectatori”, povestesc Alexandru Popescu (cel mai vechi realizator) şi Cosmin Andrei (producător).

Cum se face că „Viaţa satului” a supravieţuit vremii, vremurilor şi conducătorilor din TVR ?

Alexandru Popescu : Fiecare conducător care s-a perindat pe aici şi-a dat seama că nu poate lipsi o asemenea emisiune, pentru simplul fapt că în mediul rural trăieşte mai mult de jumătate din populaţia României. Nu toţi conducătorii din televiziune au fost buni manageri, dar măcar faptul că „Viaţa satului”, “Tezaur folcloric” şi “Teleenciclopedia”, emisiuni-fanion ale televiziunii, au rămas, este bine. Citeşte tot articolul

INVITAŢI PERMANENŢI/Buzdugan şi Morar vin la Observator
JURNALUL NATIONAL

De astăzi, « Neatza cu Răzvan şi Dani », « Acces Direct » şi « Un show păcătos », emisiuni care s-au bucurat de aprecierea publicului, revin în grila Antenei 1.

Mai mult decât atât, Observatorul de dimineaţă va dura mai mult cu o oră şi îi va avea ca invitaţi permanenţi pe Buzdugan şi Morar. Morar şi Buzdugan vor intra în direct în cadrul Observatorului, din studioul radioului Zu, acolo unde ei realizează « Morning Zu », pentru ca şi telespectatorii Antenei 1 să-şi înceapă dimineaţa cu zâmbetul pe buze. Citeşte tot articolul

Realitatea TV, pe locul trei
COTIDIANUL

203.000 de români din mediul urban au urmărit în medie pe minut Realitatea TV, în perioada 1-10 ianuarie, potrivit datelor furnizate de GfK România.

Postul de ştiri a ocupat locul trei în clasamentul audienţelor, lăsând în urmă Kanal D (146.000), Prima TV (138.000), TVR 1 (128.000), Acasă (104.000), Antena 3 (102.000), OTV (95.000) şi Naţional TV (76.000). În aceeaşi perioadă şi pe acelaşi segment de public, PRO TV a condus topul, cu 424.000 de telespectatori, urmat de Antena 1 (290.000). Citeşte tot articolul

Tinerii îşi aleg modelele cu telecomanda
Oana Botezatu
EVENIMENTUL ZILEI
10.01.2009

Românii nu-l mai apreciază pe Moş Ion Roată, ci pe Mircea Badea. Nu vor să fie ca Elisabeta Rizea, ci ca Mihaela Rădulescu.

Tinerii de azi sunt victime ale timpurilor pe care le trăiesc. Înconjuraţi de personalităţi de carton, îşi aleg un model în funcţie de ce găsesc mai des pe internet. Cu ochii pe sticlă, îşi iau ca repere personajele cu cele mai multe apariţii televizate.

Promovarea antimodelelor nu se întâmplă numai în România, spun sociologii, fenomenul căpătând amploare în toată lumea. Din păcate, la noi, problema a fost agravată de moştenirea anilor de comunism. Ce-i de făcut ? Aşteptăm generaţii mai „şlefuite“ ! Citeşte tot articolul

Febra amantlâcului
Radu Paraschivescu
EVENIMENTUL ZILEI

Principalul coordonator de programe TV dinainte de 1990, Elena Ceauşescu, instituise la un moment dat o interdicţie fără echivoc.

„Să nu mai aud melodii cu mers la alta“, somase ea lumea divertismentului naţional. Compozitorii şi textierii s-au supus fără crâcnire, iar atracţia, iubirea şi pasiunea s-au văzut cantonate în arealul domestic. Amoruri nepermise ? Aş. Călcat strâmb ? Nici vorbă. Fior adulterin ? Vezi să nu. Totul se petrecea regulamentar, conform Codului Familiei. Ea şi el se iubeau disciplinat, cu asigurarea sporului demografic, cuscrii binecuvântau înţelept, toată lumea se servea cu linguriţa din chiseaua dulceţii comuniste. Fără strop de imbroglio sau aventură extraconjugală. Citeşte tot articolul

Balastul media şi criza
Iulian Comanescu
EVENIMENTUL ZILEI
10.01.2009

De astă dată, e serios şi se referă la România : câteva publicaţii de hârtie se mută integral pe internet, ca efect al crizei, dar şi fiindcă apele s-ar fi limpezit oricum.

Zvonurile cu privire la mari cotidiene circulă şi ele alarmant. Care sunt riscurile unor asemenea operaţiuni şi cum arată viitorul din punctul de vedere al cititorului ?

Interpretate ca anunţuri deghizate de închidere, informaţiile au venit mai ales dinspre grupul media cu cea mai mare cifră de afaceri din România, MediaPro. A fost vorba de săptămânale locale ca „Sibianul“, dar şi de titluri de sine stătătoare precum „Descoperă“, respectabil lunar autohton de ştiinţă, sau „Ziarul de duminică“, suplimentul un pic prăfuit, dar iubit al „Ziarului financiar“. Citeşte tot articolul

Prostia ca marfa
Alexandru Matei
ROMANIA LIBERA
10.01.2009

La inceput de an, o intrebare : care e locul prostiei la televizor ? M-am intrebat cat de bine vinde prostia si cine joaca rolul de idiot pentru un anumit deliciu al unui anumit public. Concluzia : prostia este, de una singura, o valoare de nisa. Ea vinde bine atunci cand participa la intruchiparea unor clisee. De pilda : frumoasa si proasta. Moda a fost inaugurata de Nicoleta Luciu, pe vremea matinalului de la Antena, prezentat de Horia Brenciu. Tot la Antena 1, o avem acum pe Andreea de la « Neata cu Razvan si Dani ». Antena 1 si-a facut de altfel un obicei – ca sa nu spun meserie – din expunerea prostiei. Citeşte tot articolul

Andreea Raicu în Moldova : “Au puţine vedete şi m-am bucurat să fiu primită cu braţele deschise”
Alexandra Badicioiu
COTIDIANUL

După primele ediţii, emisiunea prezentată de vedeta Prima TV în limba română a crescut market share-ul postului rusesc Prime de la 25 la 63,29%

De la sfârşitul anului trecut, Andreea Raicu prezintă singura emisiunea în limba română de pe postul rusesc Prime, din Republica Moldova. “Fabrica de staruri”, un format Endemol, ca şi ,,Big Brother’’, a debutat pe 21 decembrie la vecinii de peste Prut, iar Andreea poate fi văzută în fiecare duminică, timp de 3 ore pe televiziunea Prime. Într-un interviu pentru cotidianul.ro, vedeta povesteşte despre munca în televiziune din Republica Moldova, dar şi planurile pe 2009. Citeşte tot articolul