Revista Presei CNA, 3 septembrie 2009

03.09.2009


envoyer l'article par mail title=

Actualitate
Naum, scos din fruntea sportului de la Intact
Autor : Iulia Bunea
Adevărul

Camelia Voiculescu, preşedintele grupului de media, a luat această decizie din cauza rezultatelor slabe în audienţă a postului GSP TV şi a deficienţelor de management. În locul lui Radu Naum a fost numit Cristi Creţu, redactor-şef al departamentului sport de la Antena 1, cel care a coordonat anul trecut lansarea GSP TV.

Ieri, la ora prânzului, într-o şedinţă fulger, Dan Matiescu, directorul postului Antena 1, a anunţat redacţiile de sport ale celor două canale, Antena 1 şi GSP TV, că Radu Naum cedează funcţia adjunctului său, Cristi Creţu. Citeşte tot articolul.

EXCLUSIV : Cum s-au speriat Boc şi Băsescu de Al Jazeera
de Diana MARCU
Gândul

• Două legende ale televiziunii, Alan Fisher şi David Chater au fost refuzate de oficialii români când le-au cerut opinii despre situaţia economică. Reportajele au fost difuzate pe cea mai mare reţea de televiziune a lumii arabe, fiind vizionate de milioane de oameni

Trei ore, atât a stat Alan Fisher, corespondentul de televiziune mult premiat, a cărui carieră în televiziune acoperă ultimii 25 de ani, pentru a fi primit de premierul Emil Boc. Citeşte tot articolul.

Raluca Turcan : PNL şi PSD îl ţin în braţe pe şeful TVR
Izabela Niculescu
Cotidianul

Preşedintele Comisiei de cultură şi mass-media a Camerei Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat marţi că va cere în cadrul comisiei o anchetă privind nemulţumirile pe care le au angajaţii Departamentului de ştiri al postului public de televiziune.

Deputatul PDL Raluca Turcan a afirmat că la Comisia de cultură şi mass-media a fost înregistrată o sesizare semnată de mai mulţi angajaţi ai Departamentului de ştiri al TVR în care aceştia reclamă faptul că Mădălina Rădulescu a fost numită ca director interimar al departamentului, interimat care s-a prelungit fără să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului, informează NewsIn. Citeşte tot articolul.

BBC : Cum folosesc bandele de tigani copii la furat
România Liberă

Postul de televiziune BBC Two a difuzat aseara un reportaj despre practica clanurilor de tigani de a folosi copii pentru a obtine sume uriase de bani din furturi si cersit.

Mii de copii romi (tigani, precizeaza BBC) sunt obligati sa cerseasca si sa fure, iar fortele de ordine par incapabile sa opreasca fenomenul. Potrivit autorilor reportajului, radacinile criminalitatii rome se gasesc in Romania si decurg din discriminare. Citeşte tot articolul.

Opinii
România din canalele de ştiri
Rodica Palade
Revista 22

Presa canalelor de ştiri slujeşte setea de putere politică şi economică a patronului.

Un diplomat străin, aflat la Bucureşti de o dată relativ recentă şi care voia să afle din mass-media problemele ţării noastre, recurgând la programele celor două canale de ştiri, Realitatea TV şi Antena 3, m-a întrebat : ce se întâmplă ? Cum e posibil ca faptul divers să ia locul informaţiei ? Unde sunt ştirile despre problematica europeană, când ţara voastră abia s-a alăturat UE ? Citeşte tot articolul.

CHRISTIAN MITITELU : Cutremur politic de mult anunţat
Evenimentul Zilei

Dacă alegerile de duminică încheie un capitol din istoria post-belică a Japoniei, nu e totuşi cazul să anticipăm mari răsturnări.

Japonezii au votat schimbarea. Votul a fost mai degrabă de protest, decât unul pozitiv ; protest împotriva Partidului Liberal Democrat (LDP), conservator, care guverna de 54 de ani (cu o mică întrerupere de câteva luni) şi care dădea semne de uzură după o lungă perioadă de stagnare economică. Partidul a dat trei premieri în ultimii trei ani, nici unul capabil să oprească declinul. Citeşte tot articolul.

Diverse
Trampele - 2 septembrie 2009
Academia Caţavencu

Înainte de a fi un post de televiziune destinat entertainment-ului, Kanal D este un post destinat educaţiei. Mi se pare mult mai educativ să mă uit la Kanal D, mai ales de cînd cantitatea produselor turceşti de pe piaţa românească s-a diminuat considerabil. Înainte mai citeam un ambalaj de biscuiţi, mai învăţam ce înseamnă „kakaolu“, „kremali“ sau „gumali“. Acum nu prea mai am ocazii de genul ăsta şi trebuie să mă mulţumesc cu genericele telenovelelor turceşti. Citeşte tot articolul.