Extras din procesul verbal al ședinței de joi, 26 mai 2022 - ora 10.00
Ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului : Nicolaie Bălașa, Monica Gubernat, Borsos Orsolya, Ionel Palăr, Cristina Pocora, Dorina Rusu, Răsvan Popescu, Ramona Sorescu, Mircea Toma. Ședința s-a desfășurat on-line.
26.05.2022

Proiectul ordinii de zi a fost aprobat în unanimitate cu următoarea suplimentare - solicitarea TVR Info de autorizare . Solicitarea GOLD FM de amanare a discutarii rapoartelor de pe ordinea de zi a fost respinsă în unanimitate
I. Decizii de autorizare (IKO Poland). Iko Poland - modificare decizie de autorizare
Dl. Răsvan Popescu a propus amânare și adresă către Consiliul Audiovizualului din Polonia pentru clarificări, obținerea unor date referitoare la radiodifuzor. Propunerea a fost aprobată în unanimitate
TVR Info - satelit și digital terestru - DA - Unanimitate
II. Rapoarte al Direcției Monitorizare - emisiuni difuzate în luna DECEMBRIE 2021 - cu reclamații - REPORTATE :
Gold FM (2 rapoarte) : Pentru emisiunea Ce-i în gușă și-n căpușă difuzată pe data de 07.12.2021 - dl. Mircea Toma a propus sancționarea postului cu amendă în cuantum de 5.000 de lei - încălcarea art. 40.4 și a art. 64.1 a si b din Codul audiovizualului. Propunerea a fost aprobată cu 8 voturi pentru și 1 vot împotrivă (dl. Nicolaie Bălașa)
Pentru emisiunea Scamatoriile Iosefinei difuzată pe data de 18.12.2021 - dl. Mircea Toma a propus sancționarea postului cu somație publică - încălcarea art. 64.1 a si b din Codul audiovizualului. Propunerea a fost aprobată în unanimitate
III. Rapoarte ale Direcției Control - REPORTATE :
1. Lidas Prod Zimnicea - cu reclamație Dl. Răsvan Popescu a propus sancționarea societății cu amendă în cuantum de 10.000 de lei - încălcarea art. 74.1 din Legea audiovizualului, sesizarea Poliției și adresă la ANCOM. Propunerile au fost aprobate în unanimitate
2. Apollonia TV Iași - autosesizare inspector
Amînat pentru ședința următoare
3. Impuls Radio Brașov - cu reclamații Dl. Răsvan Popescu a propus adresă de atenționare. Propunerea a fost aprobată cu 7 voturi pentru și 2 voturi împotrivă (d-na Dorina Rusu, dl. Mircea Toma (celelalte subiecte se reportează pentru ședința următoare)
4. FEM 3 București - cu reclamație
5. NCN Cluj Napoca și NCN - rapoarte inspector
6. Info Junior Vuțcani Vaslui - raport inspector
IV. Rapoarte ale Direcției Monitorizare - cu reclamații - REPORTATE :
A. Persoane lezate :
1. Antena 3 - emisiunea Subiectiv difuzată pe data de 29.04.2022
2. Digi 24 - emisiunea Cap limpede difuzată pe data de 01.04.2022
3. România TV :
1. Emisiuni de Știri și Breaking news difuzate pe 16 și 26.02.2022, 23.03.2022, 01 și 05.04.2022 ;
2. Emisiunea Punctul culminant difuzată pe data de 30.04.2022 ;
3. Emisiuni de Știri, Ediție specială și România la raport difuzate pe data de 30.04.2022
4. TVR 1 - emisiunea Breaking fake news difuzată pe data de 30.03.2022
B. Publicitate :
1. Posturi TV - duratele orare ale inserțiilor de publicitate - lunile martie și aprilie 2022 ;
2. Posturi TV - spoturile publicitare : *Proxel Potent - difuzat în perioada 28.03 - 03.04.202 ; *Periferisan, *Always Platinum, *Dove - difuzate în perioada 04 - 10.04.2022 ; *Promo serial Adela - difuzat de Antena 1 pe data de 20.04.2022 ; *OMNI BIOTIC - difuzat în perioada 07 - 13.03.2022 ; *Cicatridina - difuzat în perioada 21 - 27.03.2022 ; *Prostagood și *Credius - difuzate în perioada 28.03 - 03.04.2022 ; *Altex și *Casa Pariurilor - difuzate în perioada 11 - 17.04.2022 ; *Ace - difuzat în perioada 25.04 - 01.05.2022 ; *Sanohepatic - difuzat în perioada 02 - 08.05.2022 ; *Clinica Sante - difuzat în perioada 18 - 24.04.2022 (TV) și pe data de 05.05.2022 (Radio) ; *Urimil Forte Max - difuzat în perioada 09 - 15.05.2022 - cu reclamații și pdv RAC.
C. Subiect război :
Antena 3 (12 rapoarte), Digi 24 (1 raport), Kanal D (1 raport), Nașul TV (6 rapoarte), News România (9 rapoarte), Profit News (1 raport), PRO TV (2 rapoarte), Realitatea Plus (10 rapoarte), România TV (7 rapoarte), TVR 1 (1 raport), Gold FM (6 rapoarte), Radio Guerrilla (1 raport), Radio România Actualități (1 raport)
V. Diverse.