Extras din procesul verbal al şedinţei de joi, 16 septembrie 2010, ora 10.00

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa următorilor membri ai Consiliului : Ioan Onisei, Grigore Zanc, Gelu Trandafir, Cristina Trepcea, Narcisa Iorga, Dan Grigore, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare.

17.09.2010


envoyer l'article par mail title=
JPG - 32.5 ko

1. Solicitare licenţă audiovizuală prin satelit :

  • S.C. Univers Media SRL Bucureşti pentru postul România Ta.

În urma audierii, Consiliul a apreciat că este necesară o nouă discuţie cu reprezentanţii societăţii, care să vină cu precizări şi cu persoana responsabilă de conţinutul editorial.

Se va reprograma.

2. Rapoarte de monitorizare.

  • B1 TV – emisiunea « Naşul », difuzată în perioada 21 – 25.06.2010, pe 30.06.2010 şi 01.07.2010 - reclamaţia nr.9160/05.07.2010 de la OTV şi ediţiile difuzate pe 22 şi 26.07.2010 – reclamaţia nr.10108/27.07.2010 de la Realitatea Media.
JPG - 38.1 ko

În urma vizionării imaginilor şi a discuţiilor cu reprezentanţii Realitatea Media şi cu realizatorul emisiunii Naşul, dl. Radu Moraru, s-a propus :

- în cazul Realitatea :

  • acordarea dreptului la replică de postul B1 TV, dacă Realitatea solicită acest drept.

Propunerea a fost votată cu 6 voturi pentru şi 2 împotrivă (d-nii Grigore Zanc şi Christian Mititelu).

- în cazul OTV :

  • acordarea dreptului la replică.

Propunerea nu a întrunit numărul legal de voturi.

  • Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, Naţional TV, Prima TV, PRO TV, OTV, Realitatea TV, TVR 1mediatizarea cazului Sorin Ovidiu Vântu, perioada 09 – 12.09.2010 – reclamaţiile nr.11770/10.09.2010, nr.11824/13.09.2010, nr.11826/13.09.2010.

Consiliul a hotărât să se trimită un Comunicat în care să se specifice faptul că în ultimul timp presa are acces la anumite materiale ce nu au caracter public, materiale ce sunt puse la dispoziţie jurnaliştilor de către Ministerul Public.

Raportul se va discuta în şedinţa de marţi, 21.09.2010.

În urma vizionării clipului şi a discuţiilor cu reprezentantul postului, Consiliul a hotărât să se trimită decizie de intrare în legalitate în privinţa spotului „România, trezeşte-te !”.

Propunerea a fost votată cu 6 voturi pentru şi 2 împotrivă (d-nii Cristian Mititelu şi Mihai Mălaimare).

  • Europa FM, Radio Guerrilla, Kiss FM, PRO FM, Radio ZU, Radio 21, Radio România Actualităţi, One FMemisiuni matinale difuzate în lunile iulie şi august 2010.

Se va discuta în şedinţa de marţi, 21.09.2010.

Celelalte puncte de pe ordinea de zi se vor discuta în şedinţa de marţi, 21.09.2010.

3. Informări ale Serviciului Inspecţie :

  • Radio Mediaş 725 ;
  • Cinemar TV Baia Mare.

4. Solicitări modificare servicii programe.

5. Solicitare modificare licenţă audiovizuală – adresa nr.11529/07.09.2010 de la Radio 21.

6. Discutare adrese :

  • nr.11889/13.09.2010 de la Canal Teleshop – termen de intrare în emisie.
JPG - 31.5 ko
  • nr.11715/09.09.2010 de la Asociaţia No Abuse – solicită difuzarea în regim de campanie noncomercială a spotului de promovare a campaniei « Violenţa este o crimă - campanie pentru iniţierea unei noi legi privind combaterea violenţei domestice ».

Reprezentanţii asociaţiei au prezentat proiectul, hotărârea se va lua în şedinţa de marţi 21.09.

  • nr.11928/14.09.2010 de la Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană – solicită difuzarea pe TVR 2, în regim de campanie noncomercială, a spotului de promovare a celei de-a 2-a ediţii a Festivalului Internaţional de Comedie „Comedy Cluj”.
  • nr.11883/13.09.2010 de la Fundaţia Culturală Meta – solicită difuzarea pe TVR, în regim de campanie noncomercială, a spotului de promovare al Bienalei Tinerilor Artişti, ediţia a IV-a, ce va avea loc în perioada 8 octombrie – 7 noiembrie 2010.
  • nr.11949/14.09.2010 de la Mediana Communication SRL – solicită difuzarea pe Antena 3 şi pe posturile naţionale şi regionale ale SRTV, a spotului de promovare a filmului „Nuntă în Basarabia”, începând cu data de 20 septembrie 2010