Decizia nr. 983 din 13.11.2008

13.11.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. IMPACT MEDIA S.R.L.
cu sediul în Suceava, bd. Corneliu Coposu nr. 14, bl. 25A, ap. 2, jud. Suceava

pentru postul IMPACT FM din Suceava

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 noiembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind modul în care a fost reflectată, în emisiunile de ştiri difuzate în perioada 31.10 - 09.11.2008, activitatea de campanie electorală a partidelor politice pentru alegerile în Camera Deputaţilor şi a Senatului de către postul de radio IMPACT FM.

Postul IMPACT FM aparţine radiodifuzorului S.C. IMPACT MEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. R677.3/27.07.2005 şi decizia de autorizare nr. 1003.0/22.12.2005).

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi pe cele ale art. 3 din Decizia nr 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorare pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului, prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Decizia nr. 792/2008, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, desfăşurarea unei campanii electorale cu respectarea următoarelor principii :

a) echitate - fiecare candidat sau competitor electoral trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului ;

b) echilibru - o prezentare proporţională cu importanţa evenimentelor electorale, în cazul tuturor candidaţilor şi competitorilor electorali ;

c) imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata toţi candidaţii şi competitorii electorali obiectiv şi echidistant.

Membrii Consiliului au constatat că, în perioada menţionată, postul IMPACT FM a transmis informaţii numai cu privire la activităţile de campanie electorală a reprezentanţilor PNL, PSD-PC, PD-L şi PRM, în timp ce activitatea de campanie electorală a altor formaţiuni politice nu a fost reflectată deloc.

Procedând astfel, radiodifuzorul nu a respectat principiile echităţii, echilibrului şi imparţialităţii reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia CNA nr. 792/2008.

Principiile enunţate presupun ca toţi candidaţii şi competitorii electorali să fie trataţi obiectiv şi echidistant, astfel încât fiecare dintre aceştia să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului, beneficiind de o prezentare proporţională cu importanţa evenimetelor electorale.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Decizia CNA nr. 792/2008 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale, şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. IMPACT MEDIA S.R.L. - pentru postul de radio IMPACT FM şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 07.00-09.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

,,Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul IMPACT FM cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunilor de ştiri electorale, difuzate în perioada 31.10-09.11.2008, nu a prezentat în mod echitabil, echilibrat şi imparţial informaţii cu privire la activităţile de campanie electorală ale candidaţilor sau competitorilor electorali la alegerile parlamentare.

Astfel, în perioada menţionată, postul IMPACT FM a transmis informaţii numai cu privire la activitatea de campanie electorală a PNL, PSD-PC, PD-L şi PRM, în timp ce activitatea electorală a altor formaţiuni politice nu a fost reflectată deloc.

Acest fapt contravine dispoziţiilor art. 3 din Decizia privind principiile şi regulile de desfăşurare a campaniei electorale, care dispun că radiodifuzorii au obligaţia de a reflecta activităţile de campanie electorală în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, oferind tuturor candidaţilor posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.