Decizia nr. 932 din 05.11.2009

05.11.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1,

pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 05 noiembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, cu privire la modul în care postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS a reflectat, în emisiunile de ştiri, de dezbatere şi de promovare electorală, difuzate în perioada 28.10-02.11.2009, programele politice şi activitatea de campanie electorală ale candidaţilor pentru alegerea Preşedintelui României.

Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decizia CNA nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.

Potrivit dispoziţiilor invocate, radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii :

a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;

b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor ;

c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că, în perioada 28 octombrie-2 noiembrie 2009, în cadrul ştirilor cu temă electorală difuzate de postul ANTENA 3, Mircea Geoană a avut 22 de apariţii, Sorin Oprescu - 16 apariţii, Traian Băsescu - 8 apariţii, Crin Antonescu - 14 apariţii, Kelemen Hunor - 7 apariţii, Corneliu Vadim Tudor - 3 apariţii şi George Becali o apariţie, în timp ce Constantin Potîrcă, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru sau Gheorghe Eduard Manole, de asemenea, candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, nu au beneficiat de nicio prezentare.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că, deşi, pentru perioada 23-27 octombrie 2009, radiodifuzorul a fost sancţionat cu somaţie publică pentru dezechilibrele constatate în reflectarea campaniei electorale, în perioada 28 octombrie-2 noiembrie 2009, în cadrul emisiunilor de promovare electorală au fost prezentate numai programele politice şi activităţile de campanie a 4 candidaţi, care, împreună, au beneficiat de o durată de aproximativ 6420 secunde, în timp ce ceilalţi 8 candidaţi nu au beneficiat de nicio promovare. Mai mult, chiar şi promovarea celor 4 candidaţi a fost inechitabilă, în sensul că Mircea Geoană a beneficiat de 3130 secunde, Sorin Oprescu de 1829 secunde, Crin Antonescu de 2311 secunde şi Traian Băsescu de 150 de secunde.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că, procedând astfel, radiodifuzorul nu a reflectat campania electorală a candidaţilor cu respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii, reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia CNA nr. 853/2009. Potrivit acestor dispoziţii, toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului, în condiţiile unei prezentări echilibrate şi echitabile.

Conform dispoziţiilor legale, în speţă, art. 2 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009, accesul la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este egal şi gratuit, pentru toţi candidaţii la alegerea Preşedintelui României, regulă pe care radiodifuzorul nu a respectat-o, în sensul că nu a asigurat o prezentare echitabilă, echilibrată şi imparţială a tuturor candidaţilor aflaţi în competiţie electorală.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 26^1 din Legea audiovizualului, radiodifuzorul are obligaţia de a reflecta campania electorală în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, pentru a încuraja şi facilita exprimarea pluralistă a curentelor de opinie a tuturor candidaţilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Decizia CNA nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, coroborate cu ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul tratării în mod echilibrat şi imparţial a tuturor candidaţilor la alegerea Preşedintelui României. Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunilor de ştiri şi de promovare electorală, difuzate în perioada 28 octombrie-02 noiembrie 2009, nu a asigurat o prezentare echitabilă, echilibrată şi imparţială a campaniei electorale desfăşurate de candidaţii la funcţia de Preşedinte al României.

Astfel, în cadrul ştirilor cu temă electorală, Mircea Geoană a avut 22 de apariţii, Sorin Oprescu - 16 apariţii, Traian Băsescu - 8 apariţii, Crin Antonescu - 14 apariţii, Kelemen Hunor - 7 apariţii, Corneliu Vadim Tudor - 3 apariţii şi George Becali o apariţie, în timp ce Constantin Potîrcă, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru sau Gheorghe Eduard Manole, de asemenea, candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, nu au beneficiat de nicio prezentare.

În ceea ce priveşte emisiunile de promovare electorală, candidaţii, nu au beneficiat de o prezentare echilibrată şi de posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului.

Astfel, dintr-un spaţiu televizat de 6420 de secunde, Mircea Geoană a beneficiat de 3130 secunde, Sorin Oprescu de 1829 secunde, Crin Antonescu de 2311 secunde, Traian Băsescu de 150 de secunde, ceilalţi 8 candidaţi nebeneficiind de promovare.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.