Decizia nr. 865 din 17.08.2010

17.08.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. LMD SATELIT S.R.L.

Str. Centrală Potoceni nr. 129, Jud. Buzău, CUI 15977675

pentru localităţile Mihăileşti, Florica, Căldăruşeanca, Movila Banului, Limpeziş, Cioranca, C.A. Rosetti, Vizireni şi Lunca, din judeţul Buzău

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 august 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 8316/17.06.2010, cu privire la reţeaua de comunicaţii electronice din localităţile Mihăileşti, Florica, Căldăruşeanca, Movila Banului, Limpeziş, Cioranca, C.A. Rosetti, Vizireni şi Lunca, din judeţul Buzău, aparţinând S.C. LMD SATELIT S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. LMD SATELIT S.R.L. deţine următoarele avize de retransmisie :

  • nr. A5089.1/12.04.2010, Anexa 11/12.03.2009 pentru localitatea Mihăileşti, judeţul Buzău.
  • nr. A2700.2/12.04.2010, Anexa 12/21.09.2009 pentru localitatea Florica, judeţul Buzău.
  • nr. A5087.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Căldăruşeanca, judeţul Buzău.
  • nr. A5090.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Movila Banului, judeţul Buzău.
  • nr. A5082.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Limpeziş, judeţul Buzău.
  • nr. A5083.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Cioranca, judeţul Buzău.
  • nr. A5084.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea C.A. Rosetti, judeţul Buzău.
  • nr. A5092.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Vizireni, judeţul Buzău.
  • nr. A5088.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Lunca, judeţul Buzău.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. LMD SATELIT S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

În urma controalelor efectuate de inspectorul CNA în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând S.C. LMD SATELIT S.R.L., s-au constatat următoarele :

- în 23 iunie 2010, în localităţile C.A. Rosetti, Vizireni şi Lunca, din judeţul Buzău, erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, TARAF TV, REALITATEA TV, FAVORIT TV, PRO TV, NATIONAL GEOGRAPHIC, ANTENA 1, NATIONAL TV, ETNO TV, KANAL D, DIRECT DIGITAL TV, ANTENA 2, EUFORIA LIFESTYLE TV, ANTENA 3 şi ROMANTICA, iar programele SPERANŢA TV, TV ROMÂNIA DE MÂINE EDUCAŢIONAL şi DISCOVERY CHANNEL, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.

- în 24 iunie 2010, în localitatea Movila Banului, din judeţul Buzău, erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele : ACASĂ TV, SPORT.RO, TARAF TV, REALITATEA TV, FAVORIT TV, PRO TV, NATIONAL GEOGRAPHIC, ANTENA 1, ETNO TV, KANAL D, DIRECT DIGITAL TV, ANTENA 2, EUFORIA LIFESTYLE TV şi ANTENA 3, iar programele KISS TV şi TV ROMÂNIA DE MÂINE EDUCAŢIONAL, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.

- în 24 şi 28 iunie 2010, în localităţile Mihăileşti, Florica, Căldăruşeanca, Limpeziş şi Cioranca, din judeţul Buzău, erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele : ACASĂ TV, SPORT.RO, TARAF TV, REALITATEA TV, FAVORIT TV, PRO TV, NATIONAL GEOGRAPHIC, ANTENA 1, NATIONAL TV, ETNO TV, KANAL D, DIRECT DIGITAL TV, ANTENA 2, EUFORIA LIFESTYLE TV şi ANTENA 3, iar programele KISS TV şi TV ROMÂNIA DE MÂINE EDUCAŢIONAL, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.

Având în vedere că, anterior, S.C. LMD SATELIT S.R.L. a mai fost sancţionată pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, aspect care demonstrează că sancţiunea nu şi-a realizat scopul preventiv, distribuitorul de servicii ignorând în continuare aceste dispoziţii, Consiliul a propus amendarea acestuia cu suma de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. LMD SATELIT S.R.L., având avizele de retransmisie nr. : A5089.1/12.04.2010, Anexa 11/12.03.2009 pentru localitatea Mihăileşti ; A2700.2/12.04.2010, Anexa 12/21.09.2009 pentru localitatea Florica ; A5087.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Căldăruşeanca ; A5090.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Movila Banului ; A5082.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Limpeziş ; A5083.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Cioranca ; A5084.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea C.A. Rosetti ; A5092.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Vizireni şi A5088.1/12.04.2010, Anexa 11/21.09.2009 pentru localitatea Lunca, localităţi din judeţul Buzău, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin.(3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. LMD SATELIT S.R.L.,
Potoceni, Str. Centrală Potoceni nr. 129, Jud. Buzău, CUI 15977675

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 865/17.08.2010 privind amendarea cu 10.000 lei a radiodifuzorului S.C. LMD SATELIT S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de comunicaţii electronice din localităţile Mihăileşti, Florica, Căldăruşeanca, Movila Banului, Limpeziş, Cioranca, C.A. Rosetti, Vizireni şi Lunca, judeţul Buzău, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. LMD SATELIT S.R.L. cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât în reţeaua de comunicaţii electronice din localităţile Mihăileşti, Florica, Căldăruşeanca, Movila Banului, Limpeziş, Cioranca, C.A. Rosetti, Vizireni şi Lunca, judeţul Buzău, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine acordul CNA, privind modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.”