Decizia nr. 692 din 29.11.2011

06.12.2011


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 29 noiembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sesizările înregistrate sub nr. 14502/24.10.2011 ; 14552/24.10.2011 ; 14553/24.10.2011 ; 14554/24.10.2011 ; 14786/31.10.2011 ; 14787/31.10.2011 ; C602/08.11.2011 ; 15592/15.11.2011 şi 15743/18.11.2011 precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind spotul publicitar „Eugenia” difuzat de posturile de televiziune.

Spotul are următorul conţinut : În primele imagini apar copii care merg cu skateboard-urile pe holul unei instituţii de învăţământ. În continuare, un băieţel de aproximativ 11-12 ani scoate din buzunar un pachet de Eugenia, îl desface şi, când se pregăteşte să muşte, o vede pe EA (o fetiţă). Imaginile sunt prezentate „cu încetinitorul”. Fetiţa este fardată destul de vizibil. Se opreşte în dreptul băieţelului, rămas hipnotizat cu Eugenia în gură, şi muşcă din cealaltă parte a biscuitelui.

Scena este privită de patru băieţi, care ţin, fiecare, câte o Eugenia în gură, dar fata nu se opreşte în dreptul niciunuia dintre ei.

Voce din off : Eugenia, originală, pentru emoţii originale.

Analizând spotul publicitar, din perspectiva aspectelor reclamate, membrii Consiliului au constatat că acesta încalcă dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Conform dispoziţiilor invocate, este interzisă difuzarea de programe al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorului sau expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei.

Astfel, în urma analizării spotului, membrii Consiliului au constatat că mesajul transmis de acesta este de natură a afecta minorii, întrucât plasează personajele copii în situaţii şi în circumstanţe nepotrivite vârstei lor, prin imitarea unor comportamente ce ar trebui să fie întâlnite la nişte persoane adulte.

De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că, prin conţinutul său, spotul exploatează aspectul fizic al minorului, care este expus în ipostaze nepotrivite vârstei, fapt interzis de reglementările în vigoare. Consiliul a considerat că spotul evidenţiază în mod preponderent un model, presupus facil, de reuşită, având la bază aspectul fizic, situaţie de natură a afecta minorii, având în vede re credulitatea, precum şi lipsa lor de experienţă, dar şi de discernământ. Totodată, Consiliul a apreciat că mesajul spotului este, în egală măsură, unul de natură a influenţa în mod periculos copiii şi adolescenţii, întrucât acreditează ideea că un astfel de comportament, de atitudine, este de natură să asigure originalitate şi implicit succes.

Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea deîndată în legalitate în privinţa spotului „Eugenia” difuzat de posturile de televiziune.