Decizia nr. 676 din 11.06.2009

11.06.2009


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. TV ANTENA 1 S.A.
cu sediul în BUCUREŞTI, Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27, sector 1

pentru postul de televiziune ANTENA 1 CONSTANŢA
Constanţa, Str. Pescarilor nr. 1, jud. Constanţa

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 11 iunie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la modul în care a fost reflectată, în emisiunile de ştiri şi dezbateri electorale difuzate în perioada 01 - 06 iunie 2009 de postul de televiziune ANTENA 1 CONSTANŢA, activitatea de campanie electorală a candidaţilor pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Postul de televiziune ANTENA 1 CONSTANŢA aparţine radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 009.1/19.01.1993 şi decizia de reautorizare nr. 055.2/16.09.2003).

În urma analizării raportului de inspecţie, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. TV ANTENA 1 S.A. a încălcat dispoziţiile dispoziţiile art. 3 şi art. 5 alin. (4) din Decizia C.N.A. nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Potrivit prevederilor invocate :

- art. 3 - "Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii :
a) echitate - competitorii electorali trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru - prezentarea competitorilor electorali proporţională cu importanţa evenimentelor electorale ;
c) imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv şi echidistant.« _ - art. 5 alin. (4) - »Timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali, potrivit dispoziţiilor art. 7, trebuie să respecte ponderea stabilită prin dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează :
a) 4/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri, precum şi alianţelor politice sau electorale dintre acestea ;
b) 1/5 din timpii de antenă se repartizează în mod egal partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au membri în Parlamentul European care participă la alegeri, precum şi candidaţilor independenţi."

În urma analizării raportului de inspecţie, membrii Consiliului au constatat că, în perioada menţionată, în cadrul emisiunilor de dezbatere electorală, au fost prezenţi numai reprezentanţi ai PNL, timp de 4 ore şi 58 de minute, în timp ce alţi competitori electorali nu au participat la nicio emisiune de dezbatere electorală.

Faţă de aceste aspecte, Consiliul a constatat că radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 3 din Decizia C.N.A. nr. 391/2009, dispoziţii care prevăd că radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii.

Aceste principii presupun ca toţi competitorii electorali să fie trataţi în mod echitabil şi echilibrat, astfel încât fiecare dintre aceştia să-şi poată prezenta programul, în scopul informării electoratului.

De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Decizia nr. 391/2009, normă care instituie regula potrivit căreia timpii de antenă se repartizează în mod egal competitorilor electorali.

Scopul acesteia este ca toţi candidaţii şi competitorii electorali să fie trataţi în mod echitabil, astfel încât fiecare dintre aceştia să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului, beneficiind de o prezentare proporţională cu importanţa evenimentelor electorale. Un astfel de demers dă posibilitatea publicului telespectator să beneficieze de informaţiile necesare pentru a vota în cunoştinţă de cauză.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 21 din Decizia C.N.A. nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 1 CONSTANŢA.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, S.C. TV ANTENA 1 SA are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 1 CONSTANŢA cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunilor de dezbatere electorală, difuzate în perioada 01 - 06 iunie 2009, activitatea competitorilor electorali nu a fost reflectată în mod echitabil şi echilibrat.

Astfel, în cadrul emisiunilor menţionate, au fost prezenţi numai reprezentanţi ai PNL, timp de 4 ore şi 58 de minute, în timp ce alţi competitori electorali nu au participat la nicio emisiune de dezbatere electorală.

Potrivit prevederilor legale privind desfăşurarea campaniei electorale, radiodifuzorii au avut obligaţia să asigure reflectarea obiectivă şi echidistantă a campaniei, oferind în mod echitabil şi echilibrat tuturor competitorilor electorali posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.