Decizia nr. 669 din 10.12.2013

12.12.2013


envoyer l'article par mail title=

 privind somarea S.C. B1 TV CHANNEL S.R.L.
 Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 2-4, et. 3, biroul nr. 7, sector 1 C.U.I. RO 27759259

 pentru postul de televiziune B1 TV
 str. Ion Câmpineanu nr. 20, sector 1 Bucureşti

 Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 decembrie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiilor înregistrate la CNA sub nr. 12215/11.11.2013 12295/12.11.2013, 13227/29.11.2013 şi nr.13252/02.12.2013 cu privire la ediţiile din 8 şi 28 noiembrie ale emisiunii « Lumea lui Banciu » difuzată de postul B1 TV.
 Postul de televiziune B1 TV aparţine radiodifuzorului S.C. B1 TV CHANNEL S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 26.3/15.06.2000, decizia de autorizare nr. 468.0/30.05.2002 şi reautorizare nr. 468.0-3/27.09.2011).

În urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile articolelor 18 alin. (1) lit. a), 32 alin. (2), 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

 Potrivit dispoziţiilor invocate :

  • art. 18 alin. (1) lit. a) : Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat.
  • art. 32 alin. (2) : Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată.
  • art. 34 alin. (1) : Orice persoană are dreptul la propria imagine.
  • art.40 alin. (3) : Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

 Postul de televiziune B1 TV transmite zilnic, cu excepţia zilei de sâmbătă, în direct, de la ora 23.00, emisiunea „Lumea lui Banciu”, prezentată de dl. Radu Banciu. Emisiunea este încadrată cu semnul de avertizare „AP” şi redifuzată în zilele următoare de la ora 06.00. Genul programului „pamflet”.
 Conform raportului de monitorizare, în cadrul ediţiei din 8 noiembrie 2013 a emisiunii „Lumea lui Banciu”, domnul Radu Banciu a făcut următoarele afirmaţii :
 „Radu Banciu : N-am înţeles de ce erau îmbrăcaţi în kilt-uri, totuşi, erau la Londra, habar n-am, nu prea ... englezii, din câte ştim noi, şi ce am mai învăţat noi de pe la şcoală, nu prea se înghit ei cu scoţienii, adică, tre să fii chiar bou să te duci în Londra îmbrăcat scoţian, adică e un pic ciudat, mai degrabă du-te în Franţa, îmbracat scoţian, că se ştie că francezii mai degrabă au fost apropiaţi scoţienilor, decât englezii. (...) Dar uitaţi, că sunt alţii, de exemplu, marele Marian Oprişan, poate că l-am şi uitat un pic, acuma vrem să i-o tragem un pic, în seara asta, l-am cam scăpat aşa din vedere în ultima perioadă, care s-a revoltat şi susţine că ar trebui o dată pentru totdeauna, spune el, une bonne fois pour toutes, în franceză, ca prin lege, în România să nu mai fie urmăriţi oamenii, adică Dan Voiculeştii, ci faptele. Ok. Şi ce susţine el ? ”Nu suntem împotriva justiţiei...”, păi, nici n-ai putea să fii, mă ! Şi dacă ai vrea, nu poţi să fii împotriva justiţiei, deci asta nu mai are sens s-o mai expui. „trebuie spus foarte clar, suntem pentru o justiţie corectă, care să fie aceeaşi pentru toţi” şi ce grohăie mai departe Marian Oprişan ? „Că nu este normal, ca dacă eşti demnitar al statului să fii condamnat la 15 ani închisoare, iar dacă eşti un om de rând de pe stradă, ăla care intră în lift şi doarme acolo, să fii condamnat la 2 ani de închisoare. Da ? ...(...) Deci, în afară de nătărăul ăla de M C, de Miron Cozma, da, dar nici ăla n-a stat până la urmă chiar atât, şi nu era un om politic important, un rebut al societăţii, care a avut nişte conflicte din astea, mai mult o revanşă, ...(...) La cât aţi furat, la cât aţi escrocat, la câţi v-aţi bătut joc de societatea românească din toate punctele de vedere şi mai sunteţi şi prost ! Exact cum zicea Florin Zamfirescu, mai devreme, uitându-se către cameră : mai sunteţi şi prost ! La toate astea se vede că şi împungeţi, atâta prostie degajaţi ! Cum să vii măi, să spui asemenea tâmpenie, că noi suntem pentru justiţie, dar în ce ţară eşti, bă ? (....) Că, să-mi fie iertat, conduci un judeţ de căcat ! Da ? Cu Kapa ! Conduci un judeţ de căcat, da ?Vrancea lu’ mă-ta ! Da ? De căcat ! Ăsta este judeţul ... ce reprezintă la scara Uniunii Europene ? E vreun Vest-Renania, e vreun Palatinate, e vreun Franche-Comté, e vreo regiune de prin Spania, e vreo regiune de prin Italia ? Este un căcat !!! Vrancea, la Uniunea Europeană ! Ce ai făcut tu acolo în afară că ai furat, au furat, ai furat, ai furat şi le-ai dat alora din jurul tău ? (...) ...Nini Săpunaru, boul ăla pe care pe care îl propusese Crin Antonescu, dar, hop ! (....).” De asemenea, în cadrul ediţiei din 28 noiembrie 2013, comentând despre faptul că domnul Mircea Badea va fi tată şi că a prezentat într-o emisiune ecografia fătului, domnul Radu Banciu a făcut următoarele afirmaţii : Radu Banciu : Dar aş vrea să-l întreb pe şmecheraşul ăla de la Antena 3 că acum va deveni tată : bă, handicapatule, tot cu mam’mare stai, apropo ? C-am văzut că ai prezentat şi ecografia cu copilul în burtică. Sunt bine crescut şi mult prea deasupra ta, dobitocule, ca să te fac terci în seara asta la televizor şi să spun cam tot ce-ai fi spus tu, boule, dacă era vorba să vorbim despre copii. Da ? Mirciulică ! La cât eşti de handicapat, tu dacă ai fi văzut poza asta la altul, asta e cea mai mare dovadă de handicapat posibil în lumea asta, să arăţi ecografia copilului şi să-ţi baţi joc şi de ea. Aţi văzut, că avea nişte haltere, nişte gantere dintr-alea pe ecografie băieţelul sau ce-o fi. Deci tu dacă prindeai pe altul, nesimţitule, cu poza asta, îi urai ăluia, sigur, pe facebook, că n-ai curajul, eşti un laş, pe facebook, pe blogul ăla al tău nenorocit de analfabet, l-ai făcut muci pe ăla, să-i moară copilul în burtă, să moară mama lui, să moară toată lumea în jurul lui, aşa eşti de prost. Ei, n-o să-ţi urăm chiar astea dar vreau să-ţi spun că dintr-un handicapat nici n-are ce să iasă, da ? Aşa că staţi voi liniştiţi acolo şi mâncaţi-vă mucii cu fasole şi cu toate… Să nu semene cu Mihai Gâdea, atenţie, că ăsta e destul de, n-aş spune ave…, oportunist, aşa, are ceva din Rudy Foller de pe vremuri, Mihai Gâdea, iertată-mi fie comparaţia, dar din şase metri acolo în faţa porţii, de ce nu ? De ce nu Mirciulică, că tu stăteai până noaptea târziu la televizor să-i înjumătăţeşti lui ratingul. De ce n-ar fi putut el la un moment dat la o adică, cum a mai făcut de altfel de atâtea şi atâtea ori pe la el pe la toalete, pe la canapele, pe la divanuri. Da’ din maximă prietenie, bineînţeles, să te contreze bine un pic acolo la mantinelă. Să-ţi dea şi ţie un body CEC acolo, poate ceva semăna totuşi cu Mihăiţă. Făceţi-l bă şef !”

 În urma analizării conţinutului exemplificat anterior, membrii Consiliului au apreciat că acesta a fost de natură să contravină dispoziţiilor legale privind protecţia dreptului la imagine, demnitate şi viaţă privată a persoanei.
 Astfel, Consiliul a constatat că limbajul utilizat de prezentatorul emisiunii a fost unul injurios, de natură să depăşească limitele libertăţii de exprimare şi să lezeze demnitatea umană şi imaginea persoanei, în condiţiile în care mai multe persoane au fost catalogate ca : boi, hoţi, nătărăi, judeţ de căcat, comunitatea locuitorilor din judeţul Vrancea fiind jignită prin această expresie, care, mai grav, a fost utilizată în mod repetat.

 De asemenea, Consiliul a apreciat că unele dintre afirmaţiile făcute în cadrul ediţiei din 28 noiembrie 2013, au fost de natură să contravină şi dispoziţiilor referitoare la protejarea vieţii private a persoanei, în mod special insinuările referitoare la paternitatea copilului, aceste afirmaţii neputând fi justificate de niciun un interes public. Faţă de aceste aspecte, Consiliul a constatat că în cadrul acestor ediţii, realizatorul Radu Banciu a folosit un limbaj injurios, depreciativ, uneori cu accente violente, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, dispoziţii potrivit cărora, moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. Totodată, Consiliul a apreciat că unele afirmaţii făcute de prezentator în ediţia din 28 noiembrie 2013 a emisiunii, afirmaţii cărora le-au fost date conotaţii profund peiorative, au fost de natură să lezeze demnitatea copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi şi, mai mult, să instige la discriminare faţă de această categorie socială extrem de vulnerabilă, aşa cum rezultă din sesizările primite în ce priveşte respectiva ediţie a emisiunii.

 De asemenea, analizând rapoartele de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a respectat nici prevederile art. 18 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, potrivit cărora, în intervalul orar 6,00 - 23,00, nu pot fi difuzate producţii care prezintă violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat. Astfel, Consiliul a apreciat că difuzarea în reluare a emisiunilor analizate a fost de natură să contravină dispoziţiilor invocate anterior în condiţiile în care limbajul utilizat de domnul Radu Banciu a fost precum cel exemplificat : „...conduci un judeţ de căcat ! Da ? Cu Kapa ! Conduci un judeţ de căcat, da ? Vrancea lu’ mă-ta ! Da ? De căcat ! Ăsta este judeţul ... ce reprezintă la scara Uniunii Europene ? E vreun Vest-Renania, e vreun Palatinate, (...) Este un căcat !!! Vrancea, la Uniunea Europeană !” sau „Deci tu dacă prindeai pe altul, nesimţitule, cu poza asta, îi urai ăluia, sigur, pe facebook, că n-ai curajul, eşti un laş, pe facebook, pe blogul ăla al tău nenorocit de analfabet, l-ai făcut muci pe ăla, să-i moară copilul în burtă, să moară mama lui, să moară toată lumea în jurul lui, aşa eşti de prost. Ei, n-o să-ţi urăm chiar astea dar vreau să-ţi spun că dintr-un handicapat nici n-are ce să iasă, da ?”
 Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,

 Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

 DECIZIE :

 Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. B1 TV CHANNEL S.R.L., titularul licenţei audiovizuale nr. S-TV 26.3/15.06.2000, al deciziei de autorizare nr. 468.0/30.05.2002 şi reautorizare nr. 468.0-3/27.09.2011 pentru postul de televiziune B1 TV, se sancţionează cu somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea dispoziţiilor articolelor 18 alin. (1) lit. a), 32 alin. (2), 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
 Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93¹ alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

 "Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune B1 TV cu somaţie publică, întrucât, în cadrul ediţiilor din 8 şi 28 noiembrie 2013 ale emisiunii „Lumea lui Banciu”, prezentatorul a folosit un limbaj jignitor la adresa locuitorilor judeţului Vrancea şi a altor persoane, fapt de natură să contravină dispoziţiilor legale privind respectarea dreptului la imagine şi demnitatea persoanei.”

 Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.